GSP SPECIAL  »  ANCHETELE GAZETEI  »  SUPERLATIVELE GSP 2012

Chiricheş s-a clasat pe locul secund în Ancheta GSP: "Am avut un an perfect!"

Chiricheş s-a dovedit unul din transferurile reuşite ale Stelei.
Chiricheş s-a dovedit unul din transferurile reuşite ale Stelei.

Articol de - Publicat joi, 20 decembrie 2012 00:00 / Actualizat miercuri, 19 decembrie 2012 19:20

La 23 de ani, Vlad Chiricheş a fost la un pas să se claseze pe primul loc alături de Raul Rusescu. Aflat deja în vacanţă, fundaşul Stelei dorit de AC Milan a vorbit despre locul ocupat şi despre planurile sale din 2013.

- Vlad, în Ancheta Gazetei ai ieşit pe locul 2, după Raul Rusescu. Crezi că evoluţiile tale de la echipa de club şi de la echipa naţională ar fi trebuit să te desemneze jucătorul anului 2012?
- Eu, personal, sînt mulţumit de evoluţiile mele din acest an. Normal că am mai avut şi evoluţii de care nu am fost mîndru, dar în viaţa de fotbalist treci şi prin momente mai puţin reuşite pe care trebuie să le depăşeşti.

- Cum a fost acest sezon pentru tine?
- A fost un sezon reuşit! Steaua este pe primul loc în campionat, am cîştigat o grupă de Europa League şi sînt foarte fericit pentru asta.

- Care a fost cel mai frumos moment pe care l-ai petrecut în acest an la Steaua?
- Clar, momentul cînd am cîştigat grupa de Europa League.

- Iar cel mai trist?
- Mă gîndesc la înfrîngerea cu Stuttgart de pe Naţional Arena. Am fost foarte trist pentru că am simţit că i-am dezamăgit pe toţi suporterii care ne-au susţinut la acel meci.

- Raul Rusescu a cîştigat în acest an. Pe locul 2 eşti tu, apoi Gabi Torje. Merita Raul să cîştige?
- Raul a meritat să cîştige pentru că ne-a ajutat foarte mult în acest tur de campionat. A marcat foarte multe goluri şi cu siguranţă merita acest premiu.

- E greu pentru un jucător care evoluează la o echipă puternică să joace sub presiune?
- La Steaua nu este nici o presiune, deja a devenit un clişeu. Ce plăcere mai mare decît să joci cu 50.000 de oameni în spate la fiecare meci pe Naţional Arena? Asta nu e presiune, e fotbal!

- Ce îţi doreşti cel mai mult pentru 2013?
- Să aşteptăm 21 decembrie şi îţi spun după... Glumesc, evident! Tot timpul mi-am dorit ca în următorul an să progresez şi mai mult, să joc cît mai bine, să rămîn acelaşi om ca pînă acum şi nu mă abat nici acum de la dorinţele mele.

Citește și:
Cine l-a nemulțumit pe Gigi Becali în FCSB - UTA: „Știi de ce?”
Superliga
Cine l-a nemulțumit pe Gigi Becali în FCSB - UTA: „Știi de ce?”
În urmă cu 25 de ani era numită „cea mai frumoasă fată din lume” » Cu ce se ocupă acum fiica fostului fotbalist
Stiri extrasport
În urmă cu 25 de ani era numită „cea mai frumoasă fată din lume” » Cu ce se ocupă acum fiica fostului fotbalist
Thomas Neubert șochează: „Stop! Acolo toți se DOPEAZĂ, știu eu!”
Superliga
Thomas Neubert șochează: „Stop! Acolo toți se DOPEAZĂ, știu eu!”
Mircea Lucescu a anunțat lotul României cu Turcia! Surprize mari, cum ar arăta primul 11
Nationala
Mircea Lucescu a anunțat lotul României cu Turcia! Surprize mari, cum ar arăta primul 11
EXCLUSIV ANAF lansează o platformă de vânzare a bunurilor confiscate, la preț redus
Profit.ro
EXCLUSIV ANAF lansează o platformă de vânzare a bunurilor confiscate, la preț redus
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

O mai recunoști? La 41 de ani, fostul sex-simbol din tenisul feminin e mai în formă ca niciodată: „Abia aștept să revin!”

Verdict înainte de play-off: „La ce calitate avem, nu avem voie să pierdem vreun meci!”


Comentarii (8)
rad1cal
rad1cal  •  20 Decembrie 2012, 10:38
Postat de alpin pe 20 Decembrie 2012, 09:34

Daca acest an - in care a jucat lamentabil in multe meciuri de club sau nationala - a fost "perfect", ma intreb cum ar arata un sezon slab?!?

intreaba-l pe cadu

andystar
andystar  •  20 Decembrie 2012, 10:19
Postat de alpin pe 20 Decembrie 2012, 09:34

Daca acest an - in care a jucat lamentabil in multe meciuri de club sau nationala - a fost "perfect", ma intreb cum ar arata un sezon slab?!?

Hai spune-ne tot ce stii. O sa iti ia doar 10 secunde !

alpin
alpin  •  20 Decembrie 2012, 09:34

Daca acest an - in care a jucat lamentabil in multe meciuri de club sau nationala - a fost "perfect", ma intreb cum ar arata un sezon slab?!?

Vezi toate comentariile (8)
Comentează