FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO - POLI IAŞI 1-1

"Cîinii" cer arbitri străini de teamă să nu piardă Europa League

Articol de - Publicat luni, 26 aprilie 2010 00:00

"Cîinii" se tem că nu mai prind Europa League cu "fluieraşii" autohtoni, de aceea cer arbitri de afară în meciurile din finalul sezonului

Dinamo respiră greu pe acest final de an competiţional şi acuză că arbitrii completează prin deciziile lor forma nefastă a echipei, care ar putea rata şi prezenţa în Europa League. "Cîinii" ocupă locul 6 acum, ultimul ce permite accesul în competiţia continentală, la 5 puncte în faţa Rapidului, adversara directă de duminică, din Giuleşti. Acţionarii roş-albilor încearcă să schimbe decizia FRF şi solicită arbitri străini pentru partida din Grant, dar şi pentru restul meciurilor ce mai sînt de disputat.

"Măcelăriţi, schingiuiţi, omorîţi"

"Trebuia să fim campioni detaşaţi în acest sezon, dar arbitrii ne-au furat puncte. Incredibil de multe! Am intrat în istoria României prin deciziile date împotriva noastră. Am fost măcelăriţi, schingiuiţi, omorîţi. Uitaţi-vă ce arbitraje au contracandidatele lui Dinamo şi ce avem noi! Trebuie să revină străinii să conducă partidele, măcar aşa nu mai poate fi nimeni bănuit de rea-intenţie", a declarat ieri Cristi Borcea.

Roş-albii vor depune azi la FRF o cerere de a aduce arbitri străini la meciurile "cîinilor", dar vor face şi un memoriu îndreptat împotriva arbitrului Robert Dumitru, cel ce a condus ultima partidă de campionat, Dinamo - Iaşi (1-1). Cornel Ţălnar a transmis şefilor că asistentul Păunescu i-a dezvăluit după meci că el i-a transmis prin cască lui Dumitru că Straton, de la moldoveni, a făcut henţ în careu în faţa lui Molinero, dar "centralul" a luat decizia de a nu acorda nimic. "Am avut două penalty-uri, dintre care henţul se vedea de pe Marte! Şi "centralul" era la cîţiva metri, a văzut bine, dar din rea-voinţă n-a vrut să dea penalty pe final de meci. Cei care fac astfel de lucruri trebuie pedepsiţi drastic, daţi exemplu, ca să nu mai facă şi alţii!", a mai zis preşedintele executiv.

17 puncte în campionat, plus finala Cupei României, susţin dinamoviştii că au pierdut în acest sezon din cauza arbitrilor

5,50 este media notelor gsp primite de Toja în acest sezon. Dintre jucătorii de bază, doar Tănase stă mai prost la acest capitol (5,25)

10 greşeli contra lui Dinamo au făcut arbitrii în tur, doar două erori ale acestora avantajînd formaţia "cîinilor"

8 greşeli contra lui Dinamo au făcut arbitrii în retur, în campionat şi în Cupă, alte 6 erori fiind în favoarea echipei lui Ţălnar

"Am înţeles de prin presă că Prunea a fost adus la Dinamo ca echipa să nu mai aibă arbitraje potrivnice. Mă apucă rîsul, văd că, din contră, cîinii sînt dezavantajaţi, ce rost are Prunea la club?"
Ioan Becali

"Şi noi sîntem chiori, dar arbitrii ne lasă orbi! Multe greşeli cărora nu le găsesc rostul"
Cornel Dinu, administrator delegat Dinamo

"Nu mai avem influenţă, asta doare. Nu mai speriem pe nimeni! Am ajuns slabi de tot dacă ne fură încontinuu arbitrii"
un jucător dinamovist

Campionul modest de la FCSB » Povestea unui fotbalist atipic din vestiarul roș-albastru: greu încercat în copilărie și salvat de soție + locuiește în zona blamată de bucureșteni

FCSB se transformă total » Planul lui Becali pentru Liga Campionilor conține și „opțiunea interzisă, din umbră”


Comentarii (8)
 •  26 Aprilie 2010, 14:04

militienii DAK NU MAI AU PUTERE SA FURE CU ARBTRII...acum isi ling ranile! iar cu iasi NU STIU CUM PUTETI VBI....CAND AIA TREBUIA SA VA DEA 4!!! sunteti penibili si frustrati! SA SE DESFIINTEZE ECHIPA ASTA MILITIENEASCA O DATA!

 •  26 Aprilie 2010, 11:43

straini de fotbal gen corpodean laios augustus

 •  26 Aprilie 2010, 10:38

Dragi antidinamovisti,fotbalul este un sport in care o executie poate castiga un meci(cazul matic vs timisoara) sau il poate pierde (cazul dolha vs cfr),dar ramane un sport.Adica daca unul rateaza de 3 ori sg cu portarul si cealalta echipa da un gol la nimereala castiga 3 pct.Insa ce nu intelegeti voi e ca hentul de care se aminteste aici este URIAS de clar.Trebuia dat si basta. Nimeni nu urla de la Dinamo pe la tv gen Iancu sau Porumboiu.Si greselile se aduna si pct se pierd.(Tg Jiu, Bistrita)

Vezi toate comentariile (8)
Comentează