LIGA 1   •   

CFR CLUJ

Clujenii, cu buzunarele goale

 
de Valentin Şchiopu   •   16 Ianuarie 2010
 

Jucătorii de la CFR au plecat în primul cantonament al iernii fără să-şi fi încasat restanţele financiare

Criza se ascute la CFR Cluj. Conducerea clujenilor nu s-a ţinut de cuvînt şi n-a plătit restanţele financiare în ultimele zile ale anului trecut. Datoriile sînt destul de mari: două salarii, pe noiembrie şi decembrie, şi primele pentru victoriile din a doua parte a turului. Jucătorii au plecat ieri în cantonamentul din Antalya fără să-şi fi primit restanţele, iar starea de nervozitate e ridicată în rîndul jucătorilor lui Mandorlini. "Situaţia e la fel. Am petrecut Sărbătorile fără bani şi mergem înainte, tot fără bani", spun fotbaliştii.

De altfel, jucătorii au reacţionat dur în tur cînd au ameninţat că vor boicota meciurile cu Universitatea Craiova, din campionat şi FC Copenhaga, din Europa League. Atunci răzmeriţa din cadrul lotului "vişiniilor" a fost potolită de intervenţia preşedintelui Mureşan, care a promis că va rezolva cît mai repede situaţia. Lucrurile nu s-au schimbat însă, iar CFR a început şi 2010 sub semnul incertitudinii.


350.000 de euro pe lună plăteşte CFR pentru salariile jucătorilor

375.000 de euro pe sezon cîştigă argentinianul Sixto Peralta

Semnele crizei în Gruia
- buget nesemnificativ de transferuri: clujenii vor plăti numai pentru transferul lui Bud, suma de 750.000 de euro, în trei tranşe
- "vişiniii" merg în Turcia cu o cursă de linie şi nu cu una închiriată
- Paszkany şi-a declarat toţi jucătorii transferabili
- desele reclamaţii la comisiile LPF pentru neplata unor restanţe la foştii jucători


Profită Fabbiani?
Atacantul Cristian Fabbiani speră să profite de pe urma crizei din Gruia. "Căpcăunul" a declarat pentru presa din Argentina că aşteaptă să fie declarat jucător liber, din cauza unei datorii pe care clubul din România o are faţă de el. "CFR îmi datorează foarte mulţi bani. E o chestiune de zile pînă voi fi declarat liber de contract. Mi-ar plăcea să joc pentru Argentinos", a spus atacantul. CFR a plătit 2,2 milioane de dolari pentru el în vara lui 2007.

A plecat şi Leao
Ieri, portughezul Andre Leao a plecat în Portugalia, după ce şi-a reziliat contractul cu CFR Cluj. Leao e al patrulea jucător de care CFR Cluj s-a dispensat în această iarnă, după Bogdan Mara, Dario Flores şi Didy, ultimii doi fiind doar împrumutaţi. Mijlocaşul lusitan ar putea semna pentru Belenenses formaţia pregătită de fostul său antrenor de la CFR, Antonio Conceicao.

 
Comentarii (14)
ardeal  ( comentarii)
Postat de ardeleanul pe 16 Ianuarie 2010, 19:01
Multumesc pentru cenzura inca o data.Halal libertate de expresie Bine ca mai avem si o Constitutie
noi nu putem jignii pe nimeni din sud ca ne cenzureaza,dar invers se poate,,,,da nu pt.mult timp
17 Ianuarie 2010, 12:45   •   Comenteaza
pepe  ( comentarii)
Postat de ardeleanul pe 16 Ianuarie 2010, 18:54
Mai sudisti cu cultura manelista ati ajuns in Europa numai datorita
Transilvaniei,si totusi nu am vazut atita rautate cit manifestati impotriva noastra.Ne numiti bozgori,jurnalisti de mina a doua sint
lasati sa calomnieze,pentru simplul motiv ca conducatorul clubului
se numeste Paskanyi si nu Pascanescu.Oare daca Scotia in Marea
Britanie isi are propriul campionat,poate o sa-l avem intr-o zi si noi pe cel transilvan si atunci puteti ramine in Balcaniul vostru cu muma
voasta de bruneti.
corect si la subiect,respect pt.tine.
17 Ianuarie 2010, 12:42   •   Comenteaza
ceps00base  (24 comentarii)
campania anti-CFR merge mai departe. e ciudat cum exact acum, inainte de inceperea returului, se gasesc tot felul de "stiri" despre CFR. ba ca e in pragul falimentului, ba ca e criza rau de tot, ba ca nu poate face niciun transfer, ba ca se razvratesc jucatorii etc. acuma ati gasit si momentul propice sa reveniti asupra subiectului "Toma". nu vreau sa iau apararea conducerii, pentru ca si aici, ca si oriunde se fac greseli, unele mai mari, altele si mai mari.
17 Ianuarie 2010, 11:17   •   Comenteaza
ardeleanul  ( comentarii)
Multumesc pentru cenzura inca o data.Halal libertate de expresie Bine ca mai avem si o Constitutie
16 Ianuarie 2010, 19:01   •   Comenteaza
ardeleanul  ( comentarii)
Mai sudisti cu cultura manelista ati ajuns in Europa numai datorita
Transilvaniei,si totusi nu am vazut atita rautate cit manifestati impotriva noastra.Ne numiti bozgori,jurnalisti de mina a doua sint
lasati sa calomnieze,pentru simplul motiv ca conducatorul clubului
se numeste Paskanyi si nu Pascanescu.Oare daca Scotia in Marea
Britanie isi are propriul campionat,poate o sa-l avem intr-o zi si noi pe cel transilvan si atunci puteti ramine in Balcaniul vostru cu muma
voasta de bruneti.
16 Ianuarie 2010, 18:54   •   Comenteaza
Comentează
Număr de caractere rămase: 700
 
300x250mi.gif

Farmerama

Bucura-te de viata la tara la cote maxime!
Cultiva, fertilizeaza si strange-ti recolta. Creste animale si fa comert cu alti fermieri. Joaca-te intro lume animata inspirata din universul rural si bucura-te de facilitatile oferite de comunitatea de [...]

DarkOrbit

Fii un pilot de elita!
DarkOrbit nu este doar un simplu joc de explorare spatiala. Construieste-ti un renume in compania ta si urca in grad, explorand si cucerind noi sectoare ale spatiului, totul intr-o lupta permanenta cu mii de [...]

Seafight

Stapaneste cele 7 mari!
Ridica steagul si participa in batalii navale in toate marile lumii! Bataliile, dorinta de libertate si averea te vor ghida! O aventura captivanta si spectaculoasa, livrata prin cea mai modern atehnologie, [...]
Un serviciu oferit de
Cumpar fier vechi si materiale reciclabile
SC Donlux Construct SRL, firma specializata in colectarea de materiale reciclabile, cumparam deseuri fier vechi, tabla, pet-uri, hartie si deseuri neferoase (Cupru, Aluminiu, Inox, Radiatoare, ...
Bucuresti/Bucuresti - Ilfov - pret 0,00 RON
casa de vacanta la munte
vand casa de vacanta la munte, 100 mp+beci, 3 dormitoare, 2 bai, zona f frumoasa
Prahova/Maneciu-cheia - pret 72.000,00 EUR
Vanzare centru medical
Vand urgent centru medical in Bucuresti, medicina de familie/dermatologie/psihiatrie/ecografie, 3400 pacienti, contract specialisti cu casa de asigurari, ecograf de inalta performanta, sediu ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 250.000,00 EUR
echipamente ptr. centrale termice
Vand UPS ptr. centrale termice de 600VA/420W tip Cyber Power CPS600E nou si nefolosit (in cutie). E in garantie inca 11 luni.
Bucuresti/Bucuresti - pret 500,00 RON
PUI CIOBANESC CAUCAZIAN
Ofer spre vanzare pui ciobanesc caucazian cu PEDIGREE in varsta de 7 sapt. din urmatorii parinti: Kazbek Mar-Jak import Polonia 2XC.A.C si Rara de marcus 2XEXC, ambii parinti sunt arbitrati in ...
Brasov/Brasov - pret 250,00 EUR
Loading from
Galerie foto cu grăsuţe sexy în costume de baie, mare succes pe internet

Galerie foto cu grăsuţe sexy în costume de baie, mare succes pe internet

Un blogger a avut ideea de a iniţia o acţiune de dezinhibare a persoanelor supraponderale, invitându-le să-şi posteze pe site imagini în costume de baie.Hot sexy fat girls in skimpy swimwear (Fete grase şi sexy în costume de baie) este o galerie [...]
Atenţie la „bancnotele” de 50 de lei tipărite pe o singură faţă! (VIDEO)

Atenţie la „bancnotele” de 50 de lei tipărite pe o singură faţă! (VIDEO)

 Cupoanele-cadou, care imită bancnote româneşti şi care sunt folosite de unele firme în acţiuni prin care îşi promovează produsele, au devenit mijloc de înşelăciune – avertizează Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti (PLMB). Vineri seara, în [...]
Taguri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
 
Autori: A B C D E F G I J L M O R S T V