FOTBAL  »  Superliga  »  BRAŞOV - ASTRA, DUMINICĂ, 18:30, DIGISPORT ŞI LIVETEXT PE GSP.RO

Constantin Zotta şi Cornel Ţălnar au vorbit înaintea meciului cu Astra: "Nu avem probleme cu licenţa ca în anii precedenţi"

Articol de - Publicat vineri, 04 aprilie 2014 00:00 / Actualizat vineri, 04 aprilie 2014 14:30

Constantin Zotta şi Cornel Ţălnar au vorbit astăzi într-o conferinţă de presă despre partida cu Astra, dar şi despre erorile de arbitraj din ultima etapă, care s-au înmulţit considerabil.

"Domnul Neculaie a făcut eforturi mari, ca în fiecare an. Nu mai sînt probleme cu licenţa, acum noi trebuie să salvăm echipa din punct de vedere sportiv.

Mateiu nu are nici o legătură cu acest aspect, sînt discuţii avansate cu CS U Craiova, dar nu sînt finalizate.

Deciziile pe care le iau cei care conduc arbitrajul duc la evoluţiile pe care fluieraşii le au etapă de etapă.

Haţegan e un nume, nu degeaba a ajuns la nivelul la care se află. Sperăm să ne mai întîlnim cu el şi să ne dovedească faptul că a avut doar o zi foarte proastă", a spus Zotta într-o conferinţă de presă.

"După Steaua, Astra e cea mai bună echipă din ţară. M-a impresionat la meciul din Cupă cu Petrolul, dar şi evoluţia noastră din ultimele meciuri ne dă încredere. La Vaslui am pierdut din cauze ce nu ţin de fotbal. Sperăm să nu se mai întîmple aşa", a spus şi Ţălnar.

Revin după accidentări: Marius Constantin, Vagner şi Grigorie. 
Absenţi: Machado are 7 galbene, iar Szekely e nerefăcut

FC Braşov - Astra e duminică, de la ora 18:30, în direct la DigiSport şi liveTEXT pe GSP.RO.

Citește și:
Imagini emoționante după Hermannstadt - Rapid » Cristian Manea, în lacrimi, consolat de coechipieri
Superliga
Imagini emoționante după Hermannstadt - Rapid » Cristian Manea, în lacrimi, consolat de coechipieri
Decizia lui Ilie Bolojan după ce Mihai Neșu a reclamat plata impozitului de 36.000 de euro!
Stiri extrasport
Decizia lui Ilie Bolojan după ce Mihai Neșu a reclamat plata impozitului de 36.000 de euro!
Florin Prunea anunță dezastrul la o echipă de tradiție: „În 10 zile pune lacătul, dispare cu totul”
Liga 2
Florin Prunea anunță dezastrul la o echipă de tradiție: „În 10 zile pune lacătul, dispare cu totul”
Ce l-a surprins pe Costel Gâlcă în Hermannstadt - Rapid: „Adevărul e că nu mă așteptam”
Superliga
Ce l-a surprins pe Costel Gâlcă în Hermannstadt - Rapid: „Adevărul e că nu mă așteptam”
AI-ul Grok nu mai dezbracă decât bărbați
Profit.ro
AI-ul Grok nu mai dezbracă decât bărbați
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Matei Popa la raport: iată ce nu a făcut nici măcar o dată noul portar de la FCSB!

Studiu șocant citat de Guardian: „Aceste alimente sunt atât de nocive încât ar trebui tratate mai degrabă ca țigările, nu ca hrană!”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează