LIGA 1   •   

DINAMO

Copilul minune

 
de Eduard Apostol, Cătălin Gheorghiu   •   02 Aprilie 2008
 

Dinamoviştii sînt în negocieri avansate pentru a-l transfera pe Dumitru Copil, puştiul de 18 de ani de la Hearts of Midlothian

Roş-albii pregătesc mercato din vară şi printre priorităţi este aducerea lui Dumitru Copil, mijlocaşul de 18 de ani care a impresionat fotbalul britanic! Dinamo a luat legătura cu agenţii fotbalistului, aflat momentan sub contract cu scoţienii de la Hearts of Midlothian, şi fac demersurile necesare urgentării afacerii. Pînă la finele săptămînii se doreşte parafarea transferului, mai ales că "puştiul minune" - cum l-a denumit presa din Albion - devine liber de contract din vară. Ceea ce ar însemna că roş-albii trebuie să se înţeleagă doar cu jucătorul şi cu impresarii acestuia. Pe tînărul fotbalist îl aşteaptă un contract de 50.000 de euro anual, dar banii sînt condiţionaţi de diverse clauze de performanţă.

Asemuit lui Hagi
Copil, care a fost comparat de englezi chiar cu Gheorghe Hagi, a fost dorit de Liverpool, Celtic şi Galatasaray, dar a preferat să meargă la Hearts, considerînd că la acest club ar putea să se lanseze mai uşor în fotbalul mare. A fost componentul echipei Under 19, dar nu a jucat nici un meci în prima formaţie a scoţienilor. Nu s-a putut adapta la viaţa din Scoţia şi chiar a fost acuzat de oficialii echipei că a absentat de la antrenamente! Copil ar putea sosi chiar din zilele viitoare să se pregătească alături de echipa din Ştefan cel Mare, mai ales că nici jucătorul nu mai vrea să continue la Hearts.

200.000 de euro a plătit Hearts la Atletico Arad în ianuarie 2007 pentru achiziţionarea lui Dumitru Copil

Tucă - Nostradamus
Marius Tucă a dezvăluit mutarea-şoc, Rednic înapoi la Dinamo, încă din 21 martie, în finalul emisiunii sale "Marius Tucă Show". Atunci se vorbea despre preluarea clubului Rapid de către Fathi Taher, emisiunea fiind la o zi după meciul giuleştenilor cu Steaua, cînd Rednic luase decizia de a părăsi echipa din Giuleşti. Redactorul şef al Jurnalului Naţional a anunţat mutarea care s-a materializat ieri, şocîndu-i atunci pe toţi cei prezenţi în studio, în frunte cu George Copos.

CLICK PENTRU PLAY



Van Gaal: "Da, Dinamo m-a vrut!"
Louis van Gaal a confirmat ieri pentru un ziarist de la De Telegraaf că a primit vineri o ofertă din partea clubului din Ştefan cel Mare! "Da, Dinamo m-a căutat prin impresarii şi cunoscuţii mei. A rămas să mai discutăm. Mai am două oferte tentante din Europa", a dezvăluit reputatul tehnician. Van Gaal tocmai a refuzat o cerere din partea "naţionalei" Azerbaidjanului. Batavul, în vîrstă de 56 de ani, mai are contract cu AZ Alkmaar pînă în vară şi cerea un milion de euro pe sezon, plus 600.000 de euro pentru staff-ul său.

"Mulţescu pierduse vestiarul"

Cornel Dinu a creionat ieri situaţia de la Dinamo la sport.ro: "Jucătorii sînt precum copiii, trebuie să-i mîngîi şi să-i pupi doar în somn. Mulţescu e bine pregătit, dar a pierdut autoritatea necesară pentru a se impune în faţa vestiarului. Este un lucru pe care jucătorii îl simt". (Cosmin Boghiu)

Ando: "Eu vin peste cîţiva ani"
Antrenorul liderului, Ioan Andone, a declarat ieri vizavi de situaţia de la Dinamo: "M-aş bucura ca Rednic să se întoarcă în Ştefan cel Mare. Eu i-am şi zis că în locul lui nu plecam. Cred că Rednic va redresa Dinamo, fiindcă e un foarte bun antrenor". Întrebat dacă s-ar întoarce în Ştefan cel Mare, Ando a replicat: "Eu am acum un proiect amplu la Cluj, sperăm să ajungem în Ligă. Dacă voi avea o ofertă de la Dinamo mă voi întoarce peste cîţiva ani".

"Ţălnar e minge de ping-pong"

Ţălnar va conduce echipa pe termen nelimitat, dar redus. Soarta antrenorului interimar este deplînsă de Dănuţ Lupu: "Ţălnar parcă e minge de ping-pong, ba îl aduce înapoi, ba îl dă afară, n-are nici un pic de mîndrie, acceptă orice din partea conducerii. Cred că acţionarii n-au ce face cu banii, de aceea tot angajează diverşi antrenori. Dinamoviştii pierd Cupa UEFA doar dacă sînt proşti". (Cosmin Boghiu)

 

 
Comentarii (34)
demysport punct ro  ( comentarii)
SUPER Adidasi!!!
demysport punct ro
demysport punct ro
demysport punct ro
demysport punct ro
02 Aprilie 2008, 18:58   •   Comenteaza
FIFAMASTER  ( comentarii)
Intra si tu pe cel mai mare HUB de FIFA 07 & 08 din Romania!
Baga adresa asta la Odc-ul, rmdc++-ul sau StrongDc-ul tau:
dchub://fifa-camp08.no-ip.biz:411
dchub://fifa-camp08.no-ip.biz:411
dchub://fifa-camp08.no-ip.biz:411
Singura Comunitate de jucatori de FIFA online din tara!
02 Aprilie 2008, 16:19   •   Comenteaza
FIFAMASTER  ( comentarii)
Intra si tu pe cel mai mare HUB de FIFA 07 & 08 din Romania!
Baga adresa asta la Odc-ul, rmdc++-ul sau StrongDc-ul tau:
dchub://fifa-camp08.no-ip.biz:411
dchub://fifa-camp08.no-ip.biz:411
dchub://fifa-camp08.no-ip.biz:411
Singura Comunitate de jucatori de FIFA online din tara!
02 Aprilie 2008, 16:18   •   Comenteaza
FIFAMASTER  ( comentarii)
Intra si tu pe cel mai mare HUB de FIFA 07 & 08 din Romania!
Baga adresa asta la Odc-ul, rmdc++-ul sau StrongDc-ul tau:
dchub://fifa-camp08.no-ip.biz:411
dchub://fifa-camp08.no-ip.biz:411
dchub://fifa-camp08.no-ip.biz:411
Singura Comunitate de jucatori de FIFA online din tara!
02 Aprilie 2008, 16:18   •   Comenteaza
Birau  ( comentarii)
Copil e RAPIDIST 100% . n`o sa calce ``in gropa``.. veti vedea ;)
02 Aprilie 2008, 15:52   •   Comenteaza
Comentează
Număr de caractere rămase: 700
 
Vila in Berceni Vila in Berceni
69.900 EU
Berceni , SU: 96 mp
Suprafata utila: 96 mp
3 camere

Alte Oferte

Farmerama

Bucura-te de viata la tara la cote maxime!
Cultiva, fertilizeaza si strange-ti recolta. Creste animale si fa comert cu alti fermieri. Joaca-te intro lume animata inspirata din universul rural si bucura-te de facilitatile oferite de comunitatea de [...]

DarkOrbit

Fii un pilot de elita!
DarkOrbit nu este doar un simplu joc de explorare spatiala. Construieste-ti un renume in compania ta si urca in grad, explorand si cucerind noi sectoare ale spatiului, totul intr-o lupta permanenta cu mii de [...]

Seafight

Stapaneste cele 7 mari!
Ridica steagul si participa in batalii navale in toate marile lumii! Bataliile, dorinta de libertate si averea te vor ghida! O aventura captivanta si spectaculoasa, livrata prin cea mai modern atehnologie, [...]
Un serviciu oferit de
Cumparam carti vechi
Anticariat, cumparam carti vechi si noi. Cumparam carti de specialitate, beletristica, carti romanesti, straine, si multe altele. Ne deplasam la domiciliul clientului. Evaluarea si plata cartilor se ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 1,00 RON
www.parfumuri-originale-shop.ro
vand parfumuri toate produsele aferente ale acestui site sunt originale achizitionate de la importatori autorizati
Bucuresti/Bucuresti - pret 200,00 RON
INMATRICULARI ROMANIA IN 65-90 DE ZILE MAXIM
Inmatriculari In Romania simplu rapid si ieftin orice tip de masina indiferent de provenienta si capacitate ACUM poate fi inmatriculat de oriunde ati fi. Pentru detalii contact 0746652986
Tulcea/Tulcea - pret 1.300,00 RON
ATENTIE!
in atentia celor ce inchiriaza apartamente/garsoniere in constanta. NU il primiti in gazda pe un individ pe nume EREMIA SORIN-GABRIEL. Pe langa faptul ca produce deteriorari ale bunurilor aflate in ...
Constanta/Constanta - pret 1,00 RON
unghii false, manichiura moderna si machiaj la domiciliul cliente
Buna numele meu este Mihai Mihaela si alaturi de echipa mea va stam la dispozitie cu servicii de infrumusetare la standarde inalte si preturi acceptabile!Misiunea noastra este ca tu, sa te simti ca o ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 130,00 RON
Loading from
Galerie foto cu grăsuţe sexy în costume de baie, mare succes pe internet

Galerie foto cu grăsuţe sexy în costume de baie, mare succes pe internet

Un blogger a avut ideea de a iniţia o acţiune de dezinhibare a persoanelor supraponderale, invitându-le să-şi posteze pe site imagini în costume de baie.Hot sexy fat girls in skimpy swimwear (Fete grase şi sexy în costume de baie) este o galerie [...]
Atenţie la „bancnotele” de 50 de lei tipărite pe o singură faţă! (VIDEO)

Atenţie la „bancnotele” de 50 de lei tipărite pe o singură faţă! (VIDEO)

 Cupoanele-cadou, care imită bancnote româneşti şi care sunt folosite de unele firme în acţiuni prin care îşi promovează produsele, au devenit mijloc de înşelăciune – avertizează Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti (PLMB). Vineri seara, în [...]
Taguri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
 
Autori: A B C D E F G I J L M O R S T V