FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

Cristi Borcea: "O lună avans"

Articol de - Publicat vineri, 20 februarie 2009 00:00

Cristi Borcea e convins că roş-albii vor deveni campioni cu cel puţin 4 etape înainte de finalul sezonului

Dinamo e pe primul loc, cu 35 de puncte, Steaua e pe 4, la 6 "lungimi". Totuşi, roş-albaştrii sînt consideraţi de Cristi Borcea drept cel mai mare pericol. "Cu Steaua ne batem, în principal, la titlu, apoi urmează restul. Indiferent prin ce pasă ar trece una dintre echipe, Dinamo şi Steaua pleacă mereu cu 1-0 de la vestiare" ;), a declarat preşedintele executiv al "cîinilor".

"Ştim treaba cu cartonaşele"
Borcea nu s-a supărat că Gigi Becali l-a numit "un tip diabolic" la GSP TV. A punctat: "Adversarii trebuie să se teamă de Dinamo, iar Dinamo trebuie să impună onoare şi respect". Şi i-a înţepat pe rivalii din Ghencea, care nu ştiau că Dorin Goian e suspendat pentru prima etapă: "La noi nu există astfel de probleme. Noi ştim situaţia cartonaşelor şi la Dinamo II, şi la formaţiile de juniori. Dănilescu, un mare profesionist, ţine evidenţa, apoi îmi transmite mie. N-am avut niciodată vreun fotbalist suspendat din cartonaşe galbene la vreo partidă importantă, întrucît monitorizăm atent toate aceste detalii".

Rednic, the best
Şeful "cîinilor" spune că echipa sa va lua titlul: "Şi vrem să facem ca acum doi ani, cînd eram matematic campioni cu o lună înainte de finalul campionatului. Am mare încredere în Dinamo de acum. E cea mai bună echipă din ultimii 10 ani, alături de aceea din 2000, cînd eram «Echipa tuturor»! Rednic e cel mai bun antrenor cu care am lucrat vreodată, a refuzat şi salariu de 800.000 de euro pe sezon de «afară» numai ca să rămînă aici. El ne va duce în grupele Champions League".

CRISTI BORCEA preşedinte executiv Dinamo
"Preferatul meu de acum este "Prinţu'" Cristea. Finii mei? Şi Claudiu, şi Marius sînt foarte buni, dar mie îmi place de Adrian, e un fotbalist aproape complet"

Citește și:
Fostul fotbalist legitimat la FCSB se iubește cu Elena, solista trupei Mandinga » Primele imagini împreună
Altele

Portughezul crescut de Benfica rupe porțile în Superliga, dar e uluit de ce a găsit în România: „Două lumi cu totul și cu totul diferite”
Superliga

L-a remarcat în FCSB - Beșiktaș și e surprins că nimeni nu vrea să achite 5 milioane de euro pentru a-l transfera: „Erau el și restul jucătorilor”

Clubul din Superliga, uimit de refuzul căpitanului: „Avem 4 oferte pentru el, de ce nu vrea să plece?”

Schimbări la apartamente în România: atât de mici încât producătorii de mobilă au probleme
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Orașul are și alte nevoi...” » Primarul din Botoșani a reacționat după dezvăluirile de pe GSP: „Mi-au cerut un milion de lei”

Sabalenka are echipament nou pentru Australian Open » Fosta ei rivală a făcut topul costumelor din tenisul feminin: Sorana Cîrstea e pe podium!

Comentarii (9)
 •  20 Februarie 2009, 11:03

Dinamo are un singur adversar in acest retur:DINAMO!Sigur in retur Becali va umbla cu fofarlica din nou.Sunt curios ce mai inventeaza dupa cumparari de jucatori inainte de meci,brichete,bani la adversarii adversarilor,etc.Pe Cristea il mangaie prea mult pe crestet Borcea,l-a facut din caine rosu,catelus mofturos.

 •  20 Februarie 2009, 10:54

Dinamo nu se bate cu nimeni...Dinamo bate si calca pe cap..

 •  20 Februarie 2009, 09:32

pai da..la cei 500 de spectatori pe care ii aveti meci de meci...numai oile va puteau fi adversari....mare echipa nu gluma...

Vezi toate comentariile (9)
Comentează