FOTBAL  »  Superliga  »  STEAUA

Criza nu-i afectează pe ultraşi » Suporterii cu charter, echipa cu low-cost!

Steliştii vor fi nevoiţi să se deplaseze alături de călătorii obişnuiţi la meciul cu Ajax
Steliştii vor fi nevoiţi să se deplaseze alături de călătorii obişnuiţi la meciul cu Ajax

Articol de - Publicat joi, 10 ianuarie 2013 00:00 / Actualizat joi, 10 ianuarie 2013 14:22

Fanii Stelei au închiriat un avion pentru a face deplasarea în Olanda, în timp de conducerea echipei îşi duce echipa în Spania cu o cursă de linie.

Steaua pleacă astăzi în Spania pentru primul stagiu de pregătire al iernii. Dacă pînă acum roş-albaştrii făceau deplasările cu un charter, închiriat special pentru jucători şi stafful din Ghencea, acum au apelat la un avion de linie.

"Aşa a fost situaţia în acest moment, să zburăm spre Spania cu un avion al unei companii low-cost. Nu cred că este o problemă, mai ales că ne-ar fi costat mult mai mult să mergem pînă la Malaga cu un avion privat", au precizat surse ale echipei. Astfel, jucătorii vor zbura aproape trei ore alături de călători obişnuiţi, lucru care nu s-a mai întîmplat de foarte mult timp la Steaua.

Spre deosebire de echipa lor favorită, suporterii stelişti care şi-au rezervat bilete pentru meciul cu Ajax de la Amsterdam nu s-au uitat la bani! Ei vor face deplasarea cu un avion charter, care va decola spre Olanda chiar în dimineaţa meciului, întoarcerea făcîndu-se după finalul partidei.

Preţul unui bilet dus-întors este de 270 de euro, iar înscrierile se fac începînd de săptămîna viitoare. Şi pentru suporteri este pentru prima dată cînd pleacă într-o deplasare externă la bordul unui charter, şi nu cu o cursă de linie.

"Ultraşii, aşa cum ne-au numit cei din conducere, avem la dispoziţie 500 de bilete la meciul cu Ajax. Toţi am vrea să ajungem cît mai repede la meci pentru a nu mai face aproape o zi cu autocarul. În plus, există riscul să apară şi alte necazuri pe drum, care să ne facă să ajungem cu întîrziere în Olanda. Aşa că ne-am orientat spre un charter, chiar dacă ne costă mai mult", a spus un reprezentant al suporterilor stelişti.

Rapid tot cu low-cost
În februarie 2010, oficialii giuleşteni au semnat un contract de sponsorizare cu Blue Air. "Transportul echipei nu era inclus în contract, însă toate deplasările echipei, atît intern, cît şi internaţional, se făceau cu această firmă. Diferenţa era că noi închiriam un avion special pentru toată echipa, nu mergeam la comun cu alţi pasageri", au precizat oficiali din Grant.

ALTE ŞTIRI DESPRE STEAUA:

"Jucătorii merg doar la meciul cu Islanda!"
Laurenţiu Reghecampf a discutat ieri din nou despre jucătorii convocaţi la echipa naţională pentru meciul din 6 februarie contra Islandei. "Vom trimite jucătorii convocaţi de Victor Piţurcă pentru acel joc şi atît. Noi ne-am reunit înainte, avem alte antrenamente, iar la echipa naţională vor veni jucători din campionatul intern, care n-au ajuns la acelaşi nivel cu al nostru şi ar fi păcat să-i trimit acolo într-o perioadă de care noi am trecut!", a spus Reghe la DolceSport.

Vacanţă de coşmar!
Anamaria Prodan şi Laurenţiu Reghecampf au crezut că vor petrece clipe frumoase în vacanţa din Brazilia, dar totul s-a transformat într-un coşmar. "Nici nu am aterizat bine şi am primit un sms în care mă anunţau că, pentru orice lucru rău care mi se întîmplă, să sun la Ambasada României. Am mers numai cu o maşină blindată şi nici nu aveam voie să deschidem geamul, pentru că oricînd putea apărea cineva care să ne pună pistolul la tîmplă", a povestit Anamaria Prodan pentru Cancan.

"Poate rămîn în Ghencea"
Novak Martinovici nu s-a prezentat la vizita medicală, la cele şapte antrenamente din ultimele trei zile şi nici nu va pleca nici în primul cantonament alături de jucători. Totuşi, fundaşul e decis să rămînă în continuare în Ghencea, dacă nu-şi va găsi o echipă: "Eu sper ca săptămîna asta să-mi găsesc un nou angajament. Poate fi în Liga 1 sau în străinătate. Dar, există şi varianta, mică ce-i drept, să nu semnez cu nimeni şi să rămîn la Steaua. Dacă se întîmplă asta, voi accepta să joc şi ca fundaş dreapta, dar asta doar dacă va fi cu adevărat nevoie. Adică, dacă în lot sînt şi alte variante pentru acest post, nu văd de ce aş evolua eu acolo".

Trică şi Bilaşco merg cu Steaua
Eugen Trică o vede pe Steaua favorită în "dubla" cu Ajax din Europa League. Acesta mizează pe plusul de experienţă al roş-albaştrilor în competiţiile continentale: "Ajax are mulţi jucători tineri, lipsiţi de experienţă în cupele europene, Steaua e o echipă experimentată, cu o pregătire bună. Eu cred că Steaua are şanse mari să se califice. E echipa mai experimentată din punctul meu de vedere". Marius Bilaşco are aceeaşi părere: "Avînd în vedere evoluţiile Stelei, sînt optimist în privinţa calificării".

DigiSport transmite meciurile din Turcia
Steliştii au ajuns la un acord în ceea ce priveşte televizarea meciurilor din cel de-al doilea cantonament al iernii, care va avea loc la Lara, în Turcia, toate amicalele din perioada 28 ianuarie - 8 februarie urmînd să fie transmise de DigiSport.

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (6)
bogdanb_89
bogdanb_89  •  10 Ianuarie 2013, 14:39

steaua nu are ultrasi ci doar simpatizanti pentru flori si trofee punct

atac_s
atac_s  •  10 Ianuarie 2013, 08:31

Exista companie low cost cu zboruri Bucuresti-Amsterdam? Imi ziceti si mie care e aia, va rog? Ne vedem la meci :)

rad1cal
rad1cal  •  10 Ianuarie 2013, 08:22

"Astfel, jucătorii vor zbura aproape trei ore alături de călători obişnuiţi" pana acum mergeau cu calatori neobisnuiti, cu puteri paranormale?

Vezi toate comentariile (6)
Comentează
Close