FOTBAL  »  Superliga  »  DOSARUL TERENURILOR MAPN

Cum arată viaţa la Rahova pentru Gigi Becali

Articol de , - Publicat miercuri, 22 mai 2013 00:00 / Actualizat miercuri, 31 iulie 2013 16:46

Patronul Stelei îşi va petrece cel puţin doi ani într-o celulă de 26 de metri pătraţi cu şase paturi suprapuse


Gigi Becali a ajuns ieri dimineaţă la Penitenciarul Rahova, acolo unde a început să-şi ispăşească sentinţa. Deţinuţii l-au primit ca pe un erou, scandînd: "Becali în libertate!" şi "Băsescu, lîngă noi!". Pentru următoarele 21 de zile, Gigi se va afla în carantină şi va împărţi o celulă cu celelalte două personaje care au fost găsite vinovate în Dosarul Terenurilor: fostul ministru al apărării Victor Babiuc şi fostul şef al Marelui Stat Major, generalul Dumitru Cioflină. În acest timp, va fi examinat psihologic şi consiliat pentru a se putea adapta mai uşor. După această perioadă va fi mutat într-o altă celulă, cazarea urmînd să se facă în funcţie de pasiunile, nivelul intelectual şi studiile fiecărui deţinut. Aici va sta alături de alţi 5 deţinuţi, într-o încăpere de 26 de metri pătraţi. Camera are paturi etajate şi poate dispune şi de televizor, dacă cererea către conducerea penitenciarului va fi acceptată. Totuşi, acesta nu poate avea o diagonală mai mare de 54 de centimetri!

Închis, doar noaptea
Cel mai probabil, Gigi Becali va beneficia de un regim semideschis, întrucît pedeapsa lui e mai mică de cinci ani de închisoare. Astfel, va avea dreptul să se plimbe în spaţiile deschise din penitenciar, să muncească în afara acestuia, iar în timpul zilei uşa celulei va rămîne descuiată. În plus, zilnic, Becali va beneficia de două ore de activităţi de recreere, adică biliard, tenis de masă, sală de forţă sau darts. Patronul Stelei nu va avea acces la internet, însă e liber să meargă la bibliotecă ori de cîte ori doreşte.

Un pachet pe lună
Becali are dreptul să primească doar un pachet de la familie pe lună, cu produse alimentare în greutate de maximum 10 kilograme, la care se poate adăuga o cantitate de maximum 6 kg de fructe şi legume şi o cantitate de maximum 20 de litri de apă minerală sau băuturi răcoritoare. În plus, cu ocazia zilei de naştere, a Paştelui sau a Crăciunului, Gigi va mai avea dreptul la cîte un pachet suplimentar. El nu va avea însă voie să primească de acasă lapte, lămîi, ceai, cafea sau produse alimentare care necesită încălzire, coacere sau fierbere.

375 lei pe săptămînă
La Penitenciarul Rahova, deţinuţii nu au voie să deţină asupra lor bani. Aceştia pot cumpăra produse de la magazine cu un card emis de penitenciar în care sînt incluse sumele de bani primite de la familie. Telefoanele, ca şi cumpărăturile, se realizează cu acest card şi există şi o limită de cheltuială: jumătate din salariul minim pe economie, săptămînal, adică 375 de lei.


Garderoba lui Gigi la puşcărie
10 perechi ciorapi
5 maiouri
5 tricouri
5 chiloţi
3 pulovere
3 perechi încălţăminte
3 perechi pantaloni
3 perechi pantaloni scurţi
2 pijamale
1 cojoc
1 pardesiu
1 pereche mănuşi
1 curea
1 fular

Ce-a mîncat Becali ieri
Micul dejun: pîine cu margarină şi marmeladă
Prînz: supă cu găluşte şi iahnie de fasole cu cîrnaţi
Cina: tocăniţă de legume

Campionul modest de la FCSB » Povestea unui fotbalist atipic din vestiarul roș-albastru: greu încercat în copilărie și salvat de soție + locuiește în zona blamată de bucureșteni

FCSB se transformă total » Planul lui Becali pentru Liga Campionilor conține și „opțiunea interzisă, din umbră”


Comentarii (95)
profuioan
profuioan  •  24 Mai 2013, 14:46
Postat de stelistu.batran pe 22 Mai 2013, 15:40

Cine o sa mai mangaie acum leii de ghips auriti din kitsch-ul de palat, din Aleea Alexandru ??11???

Palatul lui Gh. Becali de pe Aleea Alexandru este o replica la scara 1:1 a celebrului muzeu Rodin din Paris. E drept ca la Paris decorurile nu sunt acoperite cu aur !

zenitwhite
zenitwhite  •  22 Mai 2013, 17:28

Citeste bancul GIGi si PreaStralucitul ca sa vezi cum l-a pacalit securista pe GiGi sa se intoarca din Israel ! E pe : umorul lui dicK

stelistu.batran
stelistu.batran  •  22 Mai 2013, 15:40

Cine o sa mai mangaie acum leii de ghips auriti din kitsch-ul de palat, din Aleea Alexandru ??11???

Vezi toate comentariile (95)
Comentează