FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

Dinamo face schimbări în primul 11 » Cale liberă pentru nou-veniţi

Articol de GSP - Publicat luni, 16 ianuarie 2012 00:00 / Actualizat luni, 16 ianuarie 2012 16:17

Curtean va evolua ca mijlocaş stînga, Strătilă va trece pe dreapta, iar Marius Alexe va fi avansat ca al doilea vîrf.

Cele mai importante transferuri ale lui Dinamo în acest sezon, Alexandru Curtean (24 de ani) şi Sorin Strătilă (25 de ani), sînt considerate piese de bază pentru echipa roş-albilor din 2012, care vizează eventul.

Staff-ul tehnic s-a gîndit deja cum va arăta primul "11", care va suferi unele modificări faţă de echipa care a ajuns lider la finalul lui 2011. Sorin Strătilă va intra ca mijlocaş dreapta, Laurenţiu Rus urmînd să revină la postul iniţial, de fundaş de bandă. Schimbarea majoră e pe flancul stîng, acolo unde Alexe nu va mai fi titular de bază.

Alexandru Curtean va trece mijlocaş stînga, concurenţii săi urmînd a fi Elis Bakaj şi Cosmin Matei - ultimul putînd evolua pe ambele flancuri -, iar Marius Alexe va urca în avanposturi, ca al doilea vîrf! "Asta nu înseamnă că Niculae şi Dănciulescu vor sări din schemă, dar Alexe va fi şi el o soluţie acolo şi va intra pe parcurs şi chiar va exista un sistem al rotaţiei, cum s-a întîmplat şi în 2007, la ultimul titlu cucerit", au explicat roş-albii.

Cum va arăta Dinamo în 2012: Bălgrădean - L. Rus, Luchin, Moţi, Pulhac - Strătilă (C. Matei), D. Kone, C. Munteanu, Curtean (Bakaj) - Dănciulescu (Alexe), M. Niculae

Păun şi Pătraşcu, cei mai doriţi

Fotbaliştii dinamovişti nu duc lipsă de oferte. Nici măcar aceia care au evoluat mai puţin în acest sezon. Mijlocaşul central Bogdan Pătraşcu (32 de ani), aflat în ultimele şase luni de contract, este dorit de Voinţa Sibiu şi de Tîrgu-Mureş, în timp ce Georgian Păun (26 de ani) este şi el în vizorul celor două echipe, dar şi al Mioveniului, pentru un împrumut pînă în vară. Cei doi îi vor părăsi pe "cîini" doar dacă le vor conveni propunerile salariale.

Tameş vrea bani mulţi
Dinamo dorea să-l aducă în Ştefan cel Mare pe Iulian Tameş, mijlocaşul Politehnicii Timişoara. Tratativele cu mijlocaşul de 33 de ani au intrat în impas în momentul în care acesta le-a transmis "cîinilor" că îşi doreşte acelaşi contract pe care îl avea în Banat, adică 15.000 de euro lunar, plus bonusuri de performanţă, ceea ce însemna aproape dublu decît cîştigă Cătălin Munteanu!

Inbox:
- Cosmin Matei (20 de ani) a semnat un contract valabil pe cinci sezoane cu Dinamo.
- Cornel Dinu la Dolce Sport despre cearta dintre Borcea şi Săvulescu: "Fiind prieteni îşi dau seama că a fost vorba de o scăpare de vorbe. Mesajul nostru e de înţelegere, de pace şi de a continua eficient un proiect larg care înseamnă revenirea lui Dinamo".
- George Ţucudean (20 de ani) a vorbit despre şansele sale de a deveni titular: "Va veni şi rîndul meu să joc, pînă atunci trebuie să muncesc mult. Eu nu am nopţi dormite cîte goluri au marcat Dănciulescu şi Niculae".

Campionul modest de la FCSB » Povestea unui fotbalist atipic din vestiarul roș-albastru: greu încercat în copilărie și salvat de soție + locuiește în zona blamată de bucureșteni

FCSB se transformă total » Planul lui Becali pentru Liga Campionilor conține și „opțiunea interzisă, din umbră”


Comentarii (10)
zidane92
zidane92  •  16 Ianuarie 2012, 18:29
Postat de flafy pe 16 Ianuarie 2012, 10:38

cum sa joace Alexa varf nu sunteti sanatosi la cap? avem 4 varfuri...si ar trebuii sa joace cine este mai in forma nu numai Danciu si sageata.. cea mai buna veste este ca Rus va evolua pe postul sau...

alexe a dat randament si l-a fortat pe bonetti sa-l readuca la dinamo ca varf apoi a avut un an foarte bun ca varf la dinamo dupa ce l-au trecut mijlocas de banda l-au omorat de tot alexe e mai bun ca atacant iar in conditiile in care mai sunt niculae ,danciulescu si bratu tucudean si ganea nu prea isi mai au rostul in echipa ar trebui imprumutati

aureliano08
aureliano08  •  16 Ianuarie 2012, 12:14
Postat de redsef2005 pe 16 Ianuarie 2012, 11:14

Fără Moţi nu se poate? Cu Luchin şi Grigore centrali, cu un fundaş stânga adevărat, nu cu Pulhac, echipa ar arăta chiar bine... Şi, desigur, fără Alexe în primul 11!

se vede ca te pricepi mai putin la fotbal. problema nu este la fundasi. mijlocasii sunt de baza, cand ai mijlocasi buni intr-o echipa, adversarii nu mai au atatea actiuni de atac.

aureliano08
aureliano08  •  16 Ianuarie 2012, 11:56
Postat de flafy pe 16 Ianuarie 2012, 10:38

cum sa joace Alexa varf nu sunteti sanatosi la cap? avem 4 varfuri...si ar trebuii sa joace cine este mai in forma nu numai Danciu si sageata.. cea mai buna veste este ca Rus va evolua pe postul sau...

alexe oricum e expirat de mult. tot spera astia sa prinda cateva meciuri mai bune sa-l dea. dar cred ca decizia e buna, ar face mai multa treaba in fata. la astra cand juca, din ce mi-aduc aminte parca era atacant

Vezi toate comentariile (10)
Comentează