FOTBAL  »  Superliga  »  REPLICA

Dinu: "Apreciez cu respect, în nici un caz cu invidie, cariera lui Mircea Lucescu!"

Articol de GSP - Publicat vineri, 07 mai 2010 00:00

Mircea Lucescu a declarat despre Cornel Dinu, într-un interviu GSP TV: "Îl respect ca jucător, dar ca antrenor şi filozof îl compătimesc!".

Mister i-a răspuns azi lui "Il Luce" prin intermediul gsp.ro: "Cred că iarăşi i s-a transmis de un <binevoitor> un mesaj trunchiat lui Mircea Lucescu. Eu am început felicitîndu-l pentru noul titlu şi îi apreciez cu respect, în nici un caz cu invidie, cariera.

M-am pronunţat  adesea în acest sens în ultimii ani, dar fiind crescut şi avînd mai ales acum o puternică trăire naţionalistă, daţi-mi voie să consider, că pentru mine, banii au miros şi importanţă în privinţa provenienţei.

Tatăl meu a fost rănit grav în <Războiul Sfînt> de la cotul Donului şi puteam să nu mai apar. Imposibil de spus dacă nu cumva era mai bine! Apoi, n-aş lucra nici la arabi, de la care ne vine atîta rău şi nici n-aş sta nici măcar o lună în America chiar şi pentru un milion de dolari!

Aşa sînt eu, străin de ranchiună, dar cu principii educate de mic de demnitate naţională. Fotbalist, antrenor <compătimit de el!>, revoluţionar, chestor, istoric, filozof, cum mă defineşte Mircea. Aşa sînt eu, aşa am destinul, sensibil la toate şi nu mă voi schimba. Rămîn adeptul de împărtăşanie al marelui vers Eminescian: <Cine a îndrăgit străinii, mînca-i-ar inima cîinii>".

Citește și:
Marius Croitoru crede că FCSB a descoperit o „nestemată”: „E foarte talentat, are un viitor frumos!”
Superliga
Marius Croitoru crede că FCSB a descoperit o „nestemată”: „E foarte talentat, are un viitor frumos!”
Partenera lui Vinicius junior vine cu detalii din viața intimă: „Când merg la ginecolog, trebuie să mă consult cu medicul lui Real Madrid. Pentru orice unguent!”
Campionate
Partenera lui Vinicius junior vine cu detalii din viața intimă: „Când merg la ginecolog, trebuie să mă consult cu medicul lui Real Madrid. Pentru orice unguent!”
Gigi Becali și-a ales favoritul din victoria obținută de FCSB cu Botoșani: „E mai bun decât Bîrligea”
Superliga
Gigi Becali și-a ales favoritul din victoria obținută de FCSB cu Botoșani: „E mai bun decât Bîrligea”
Imagini istorice la Milano! Cristi Chivu a purtat torța olimpică
Campionate
Imagini istorice la Milano! Cristi Chivu a purtat torța olimpică
PREMIERĂ Hidroelectrica nu mai este cel mai ieftin furnizor de electricitate
Profit.ro
PREMIERĂ Hidroelectrica nu mai este cel mai ieftin furnizor de electricitate
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Thierry Henry, apariție rară alături de misterioasa lui iubită!

Studiu șocant citat de Guardian: „Aceste alimente sunt atât de nocive încât ar trebui tratate mai degrabă ca țigările, nu ca hrană!”


Comentarii (3)
random_dude
random_dude  •  07 Mai 2010, 17:52

sincer, tot respectul pentru amandoi , desi personal ii tin partea lui dinu. e cu 5 clase peste fotbalul romanesc !

 •  07 Mai 2010, 17:21

asa cum va caracterizeaza...presa din Romania daca nu are parte de scandal,il inventeaza.doar la asta va pricepeti...la instigare.chiar nu va e rusine?imi e scarba de presa sportiva e la noi si de acest ziar,care numai de sport nu e

 •  07 Mai 2010, 17:18

respect cornel dinu !

Vezi toate comentariile (3)
Comentează