LIGA 1   •   

DINAMO

Dorinţa lui Marius Niculae: ”Oamenii să-şi ţină cuvîntul faţă de mine!”

 
de Eduard Apostol   •   30 Decembrie 2011
 

Marius Niculae a vorbit despre situaţia sa la Dinamo.

Marius Niculae le transmite acţionarilor dinamovişti la final de 2011 şi debut de 2012 să se ocupe de rezolvarea situaţiei sale, întrucît ”eu am lăsat întotdeauna de la mine, am judecat cu inima, nu cu mintea”

- Marius, ca s-o lămurim de la început: tu vrei sau nu să rămîi în Ştefan cel Mare?
- Prima tentaţie a fost să te întreb dacă ai vreo ofertă de Revelion... Glumeam. Eu, mai ales că sînt în vacanţă, vreau să rămîn alături de fetiţa mea şi să mă joc cu ea. Dacă mă întrebi de fotbal, îţi răspund simplu şi sincer: eu, Marius Niculae, nu am ţinut nici acum, nici iarna trecută să plec de la Dinamo!

- Asta cum s-ar traduce?
- Că nu am vrut să plec, dar am fost orientat. De cine puteam să fiu orientat?! Logic, v-aţi prins! Eu am gîndit întotdeauna cu inima, cînd a venit vorba de Dinamo, şi mai puţin cu capul. Vreau să cred că nu m-am înşelat în toţi aceşti ani.

- Eşti în război cu conducerea?
- Nu, chiar deloc. Ca să lămurim problema: eu am o singură pretenţie de la şefi, să se ţină de cuvînt, aşa cum şi eu m-am ţinut întotdeauna cînd a venit vorba de Dinamo.

- Adică?
- Pentru mine, cuvîntul dat înseamnă mai mult decît orice, cînd stai de vorbă cu un om. Dacă mi-au promis ceva, atunci să se ţină de cuvînt. Simplu! Eu cer corectitudine.

"Sînt liniştit, nu vreau război"

- Ce ţi-au promis?
- Ştiu şi dînşii, am văzut că au apărut şi la voi diverse chestii... Eu mai am contract un an, am vorbit şi cu Cristi Borcea. Cînd se va întoarce în ţară, ne vom strînge cu toţii şi aştept concretizarea discuţiilor. Cred că am vorbit prea mult despre un subiect prea amplificat. Eu sînt liniştit, îmi văd de joaca mea cu fetiţa, apoi, cînd vor începe antrenamentele, mă voi gîndi doar la pregătiri, după aceea la meciuri.

- Cum a fost 2011 pentru tine?
- Personal, bun. Pe alocuri foarte bun. Mi s-a născut o mîndreţe de copil, fata e sănătoasă, soţia la fel, familia la fel. Sportiv, aproape super! Am dat goluri, mi-a mers bine la Kavala şi mai bine la Dinamo. Financiar, dezastruos. Am pierdut bani din Grecia, prin retrogradarea echipei, şi nici acum nu ştiu cauzele exacte. Apoi, mi s-a diminuat contractul de la Dinamo cu 40 la sută. Întotdeauna am lăsat de la mine, am lăsat, dar vine o vreme cînd trebuie să gîndeşti cu capul, nu cu inima.

- Ce vrei de la 2012?
- Să cîştig un trofeu.

- S-ar traduce prin faptul că gata, e clar, rămîi la Dinamo?
- (se amuză) Dacă plec, oricum cîştig trofeul respectiv prin faptul că am contribuit la el prin performanţele din sezonul de toamnă. Nu mai traduceţi. Eu, v-am zis, sînt liniştit şi îmi văd de treburile mele, nu caut scandal, vreau ca oamenii să fie corecţi cu mine, cum şi eu am fost şi sînt cu ei.

Banii lui "Săgeată"
Ceea ce atacantul de 30 de ani evită să spună răspicat şi pentru care cere corectitudine se referă la o promisiune a şefilor. Aceea ca în ianuarie 2012 acordul său personal să ajungă din nou la cuantumul de 250.000 de euro pe sezon. Nu 170.000 de euro cît este acum, nici 300.000 de euro cît ar fi trebuit să aibă în 2012, conform înţelegerii precedente, dinaintea diminuării salariale cu 40 la sută.

Ce-ar pierde Dinamo prin plecarea lui Niculae
- Un lider. Atacantul este un fotbalist cu personalitate, cu greutate în vestiar, al cărui cuvînt este respectat. Alături de Dănciulescu şi Cătălin Munteanu este cel mai influent jucător din lot.
- Un golgeter. Niculae este puncherul la zi al Ligii 1, cu 14 reuşite.
- Legătura dintre vestiar şi conducere. Marius, care e şi finul lui Borcea, este şi liantul dintre cele două părţi atunci cînd apar disensiuni.
- Simbol pentru fani. Fotbalistul este crescut la Dinamo, unde a evoluat în mai multe etape, reuşind 76 de goluri în 178 de meciuri.

"Marius a adus mulţi bani lui Dinamo, în decursul ultimilor 10 ani. Milioane si milioane de euro. Trebuie să-l protejăm pentru că este un simbol. L-am convins să rămînă, nu sînt probleme, cînd revin la Bucureşti rezolvăm cazul" (Cristi Borcea, acţionar Dinamo)

 
Comentarii (6)
margelatu2011  (121 comentarii)
Un an dezastros financiar...Hmm...pt majoritatea romanilor (si asta include galeria lui Dinamo) ar fi fost un an financiar fabulos!
Asta e...fotbalistii traiesc pe alta planeta! :)
30 Decembrie 2011, 14:37   •   Comenteaza
n.vali  (193 comentarii)
Nicolae , chiar esti naiv???? cind mafiotul de Porcea va avea cistig din vinzarea ta sau din-trun schimb , te arunca precum o masea stricata , ai grija tu de viitorul tau si al familiei,,,,,,mafiotul nu vine repede in tara , stie cine-l va astepta la aeroport , DNA-ul si mascatii . Un an bun tie si familiei.
30 Decembrie 2011, 09:26   •   Comenteaza
dinamovistfaravoie  (1219 comentarii)
Mariu Niculae ....caine adevarat!
30 Decembrie 2011, 09:16   •   Comenteaza
rapid_ultra_fire  (211 comentarii)
CE NAIV SI PROSTUT ESTI MAI NICOLAE !!!! ESTI VISATOR OMULE ESTI DOAR UN SCLAV !
AI SA VEZI CA NUMAI VEZI TU SALARIUL DE DINAINTE ! unde ai mai vazut TU ONOARE in Romania ???? poate acum 20 de ani !
30 Decembrie 2011, 02:39   •   Comenteaza
white_wolf  (206 comentarii)
wuf wuf wuff ........
30 Decembrie 2011, 02:30   •   Comenteaza
Comentează
Număr de caractere rămase: 700
 
 

Farmerama

Bucura-te de viata la tara la cote maxime!
Cultiva, fertilizeaza si strange-ti recolta. Creste animale si fa comert cu alti fermieri. Joaca-te intro lume animata inspirata din universul rural si bucura-te de facilitatile oferite de comunitatea de [...]

DarkOrbit

Fii un pilot de elita!
DarkOrbit nu este doar un simplu joc de explorare spatiala. Construieste-ti un renume in compania ta si urca in grad, explorand si cucerind noi sectoare ale spatiului, totul intr-o lupta permanenta cu mii de [...]

Seafight

Stapaneste cele 7 mari!
Ridica steagul si participa in batalii navale in toate marile lumii! Bataliile, dorinta de libertate si averea te vor ghida! O aventura captivanta si spectaculoasa, livrata prin cea mai modern atehnologie, [...]
Un serviciu oferit de
statie peco
statie peco cu magazin are sistem de supraveghere etc. ..mai multe detalii la telefon 0765239656 sau 0765249044
Brasov/Comana - pret 180,00 EUR
VAND CASA
Se vinde vila constructie 2008 situata intr-o zona linistita la 50 m de DN 7 si la 10 km de Pitesti. Aceasta este complet tencuita la interior, are instalatie electrica facuta si tamplaria ...
Arges/Calinesti - pret 65.000,00 EUR
TAMADUITOARE CRAIOVA
Celebra tamadutoare Madalina Ioana rezolva cazuri aparent imposibile, dezleaga famecele, blestemele, aduce pers iubita inapoi, scoate argintu viu, vindeca depresia, frica, orice necaz aveti incercati ...
Dolj/Craiova - pret 1,00 RON
vand apartament cu 3 camere tip penthouse
Apartament cu 3 camere in bloc nou din 2009. Suprafata 140 mp, 2 bai, 2 camere, 1 debara, 1 terasa de 50 mp si un balcon inchis. se vinde mobilat si utilat. parchet de bambus, mobilier gama ...
Valcea/Valcea - pret 150.000,00 EUR
Chitara clasica Toledo, pentru incepatori
Chitara clasica pentru amatori. Chitara clasica fabricata din Plywood. Grif confectionat din foioase. Chei de acordaj standard. Ideala pentru incepatori sau pentru cei care doresc sa faca un cadou ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 199,00 RON
Loading from
Galerie foto cu grăsuţe sexy în costume de baie, mare succes pe internet

Galerie foto cu grăsuţe sexy în costume de baie, mare succes pe internet

Un blogger a avut ideea de a iniţia o acţiune de dezinhibare a persoanelor supraponderale, invitându-le să-şi posteze pe site imagini în costume de baie.Hot sexy fat girls in skimpy swimwear (Fete grase şi sexy în costume de baie) este o galerie [...]
Atenţie la „bancnotele” de 50 de lei tipărite pe o singură faţă! (VIDEO)

Atenţie la „bancnotele” de 50 de lei tipărite pe o singură faţă! (VIDEO)

 Cupoanele-cadou, care imită bancnote româneşti şi care sunt folosite de unele firme în acţiuni prin care îşi promovează produsele, au devenit mijloc de înşelăciune – avertizează Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti (PLMB). Vineri seara, în [...]
Taguri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
 
Autori: A B C D E F G I J L M O R S T V