FOTBAL  »  Superliga  »  STEAUA

Ghencea Residence » Un proiect imobiliar uriaş va răsări fix lîngă fostul stadion al steliştilor

Aceasta va fi priveliștea spectatorilor de la tribuna a II-a atunci cînd complexul imobiliar de lîngă stadion se va apropia de finalizare
Aceasta va fi priveliștea spectatorilor de la tribuna a II-a atunci cînd complexul imobiliar de lîngă stadion se va apropia de finalizare

Articol de , - Publicat marti, 21 februarie 2012 00:00 / Actualizat luni, 20 februarie 2012 23:23

Gard în gard cu stadionul Ghencea vor răsări blocuri # Mizele financiare ale căderii în dizgraţie a stadionului Ghencea ies la lumină, încet, încet. Un complex imobiliar de 300 de milioane de euro va fi construit pe locul vechilor sere, chiar în dreptul tribunei I a arenei # După ce Ministerul Apărării n-a schiţat nici un gest ca să răscumpere terenul de 280.000 de mp recîştigat de proprietari în instanţă de la Armată, Hercesa, un gigant spaniol al imobiliare lor, va construi acolo o zonă amplă de blocuri înalte # Împreună cu minicartierul ANL dinspre peluza Sud, noul complex va încadra arena, ca o  profeţie din beton şi sticlă a ceea ce i s-a pregătit şi stadionului pe care, cu orgoliu neîmpăcat, steliştii îl numesc Templul Fotbalului Românesc

Între arenă şi intrarea "de la sere" se vor construi nu mai puţin de 3.500 de apartamente, pe o suprafaţă de aproape 30 de ori mai mare decît cea pe care se află stadionul Steaua.

În Ghencea nu se mai joacă fotbal de aproape un an şi nici măcar antrenamentele Stelei nu mai pot avea loc acolo. Baza e părăsită, ultimul meci a avut loc în mai 2011, în tot acest timp ea fiind întreţinută de Ministerul Apărării. Stadionul Ghencea e părăsit. De fotbal, nu însă şi de proiecte imobiliare.

Intrarea de la sere va deveni intrarea de la complexul imobiliar
Chiar lîngă arena pe care Steaua şi-a disputat meciurile de pe teren propriu în perioada 1974 - 2011, în partea de vest, se va ridica un complex rezidenţial de proporţii. Începînd de la drumul prin care se făcea de regulă accesul VIP-urilor şi al galeriei oaspete, adică intrarea care era cunoscută sub numele de "intrarea de la sere", şi pînă aproape de parcarea din spatele tribunei unde Steaua avea în trecut birourile, vor începe construcţiile la un proiect gigantic.

Proiect de 300 de milioane de euro
Suprafaţa totală pe care firma spaniolă Hercesa are finalizată macheta e de 280.000 de metri pătraţi, de aproape 30 de ori mai mult decît suprafaţa stadionului Steaua şi mult mai mare chiar şi decît întreaga suprafaţă pe care se află tot Complexul Sportiv. Terenurile au fost retrocedate în anii trecuţi foştilor proprietari, după ce le-au recîştigat în instanţă, apoi, scoase la licitaţie, au fost achiziţionate de fondul cipriot de investiţii Bluehouse Capital. Mai departe, firma cipriotă a încheiat o colaborare cu cei de la compania imobiliară Hercesa, un gigant spaniol în domeniul imobiliar, împreună urmînd să dezvolte un proiect de blocuri cu peste 3.500 de locuinţe. Costurile întregului proiect sînt estimate la 300 de milioane de euro.

Macheta complexului cuprinde şi stadionul :)
Pe site-ul dezvoltatorului proiectului, hercesa.ro, complexul Ghencea are ataşate şi cîteva fotografii cu modul în care vor arăta blocurile după ce vor fi finalizate. În plus, există şi o machetă, care cuprinde şi stadionul Steaua, probabil pentru ca eventualii cumpărători să realizeze mai uşor poziţionarea exactă a imobilelor.

"Proiectul îl avem, să vedem cînd începem construcţia"
Tot pe site-ul dezvoltatorului imobiliar e trecut şi numărul de telefon la care oricine poate solicita informaţii despre proiect. "Complexul din Ghencea este la fază de proiect, nu putem discuta încă de preţuri pentru apartamente, nu cred că se va începe construcţia în 2012, probabil de la anul" a fost anunţul făcut de cei de la Hercesa.

Stadionul, protejat de Legea sportului
Chiar dacă actualii şefi ai Stelei iau în calcul şi varianta ca inclusiv baza sportivă şi terenul central din Ghencea să dispară complet şi în locul lor să fie ridicate blocuri, acest lucru ar încălca legea în vigoare. Conform Legii sportului, nu poate fi schimbată destinaţia iniţială a nici unei baze sportive construite.

Alt cartier gigant şi în spatele stadionului
Nu numai lîngă arena din Ghencea se va ridica un complex rezidenţial. În spatele terenurilor de antrenament, pe terenurile virane care dau înspre Strada Antiaeriană, s-au demarat deja lucrările la ceea ce va fi cel mai mare complex de blocuri ANL din România.

Terenurile respective sînt în proprietatea Ministerului Apărării Naţionale şi ele au fost cedate pentru respectivul complex, la inaugurarea construcţiei, în primăvara lui 2011 participînd, alături de Gabriel Oprea şi Elena Udrea, la acea vreme ministrul dezvoltării. Logoul construcţiei e "Proiect de revigorare urbanistică", stabilimentul va conţine 10.000 de apartamente, jumătate dintre ele fiind destinate celor care lucrează pentru siguranţa naţională, Armată, SIE, SRI, Poliţie, iar cealaltă jumătate va fi reprezentată de locuinţe sociale.

Zona Ghencea, atractivă pentru piaţa imobiliară
Un agent imobiliar a vorbit ieri pentru Gazeta Sporturilor despre interesul mare pe care îl prezintă zona din Ghencea. "Pînă în 2007-2008, cînd piaţa imobiliară era în ascensiune, s-au dezvoltat foarte multe proiecte în Prelungirea Ghencea. E o zonă despre care se anticipează că se va dezvolta foarte mult în anii care vin, tocmai de aceea stîrneşte un interes enorm pe piaţa imobiliară. Cu atît mai mult atunci cînd discutăm de zona de lîngă stadionul Steaua, acolo unde preţul de achiziţie al terenului e mult mai mare faţă de Prelungirea Ghencea", a spus respectivul agent imobiliar.

Duckadam a avertizat primul: "Sînt interese imobiliare"
Actualul preşedinte de imagine al Stelei a fost cel care în toamna trecută, atunci cînd au eşuat pentru prima dată negocierile cu MApN-ul, a spus că zona de lîngă stadion e pregătită pentru altceva. "Probabil că sînt interese imobiliare şi în scurt timp să nu ne mirăm dacă în locul stadionului şi al terenurilor de antrenament vom vedea blocuri de birouri şi blocuri cu apartamente de locuit!", a spus atunci Duckadam.

Complex sportiv vechi de peste 50 de ani
În 1960 au început lucrările de construcţie la "Complexul Sportiv Steaua". Au durat un singur an şi cuprindeau terenuri de fotbal, de volei, o pistă de atletism, una de poligon. În 1970 s-a pus şi problema ridicării unui stadion mare de fotbal, precum şi a modernizări şi extinderii construcţiilor care împliniseră deja un deceniu. S-a întocmit un "Plan de situaţie al Complexului Sportiv Steaua din cartierul Drumul Taberei" şi a fost pus pe masa de lucru a căpitanului-inginer Gheorghe Marinca, şeful şantierului, în vara lui 1972.

"Dacă prin absurd, ar fi desfiinţat tot Complexul Sportiv din Ghencea şi locaţia ar fi scoasă la vînzare, ar suscita la fel de mare interes ca şi o zonă bună din nordul Bucureştiului" (Agent imobiliar)

100 de mii de metri pătraţi e suprafaţa Complexului Sportiv din Ghencea, aflat în proprietatea Ministerului Apărării Naţionale

280 de mii de metri pătraţi e suprafaţa pe care se va construi complexul rezidenţial de apartamente în imediata vecinătate a stadionului din Ghencea

16 mai 2011 este data la care s-a jucat ultimul meci de fotbal pe stadionul din Ghencea, Steaua - FCM Tg. Mureş 1-0, în penultima etapă a campionatului 2010-2011

EXCLUSIV: Anunțul momentului pentru Gigi Becali » Fotbalistul se întoarce la FCSB: „Direct atacant îl bag!”

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”


Comentarii (28)
v_for_vendetta_2011
v_for_vendetta_2011  •  21 Februarie 2012, 18:02

sa nu va mai mirati de ce a fost Steaua data afara de pe Ghencea,o sa vedeti ce va urma,face oprea asta ce vrea el cu terenurile armatei.....de cand este ministrul apararii pe multe din terenurile armatei au aparut cartiere intregi de vile si blocuri.....cine cunoaste zona de pe sos. Antiaeriana stie terenurile de instructie ale armatei care,de vreo doi trei ani nu mai exista,acum sunt cartiere facute de smecheri...acum au ajuns spre Ghencea si se extind spre Domnesti pe toate terenurile armatei. acum aproape un an,cine taia panglici la demararea unor proiecte in zona ...udrea,oprea,doi senatori americani si vanghelie. ce a facut ciobanu cu terenul ala al armatei este ...fix nimic

dansmodern
dansmodern  •  21 Februarie 2012, 15:56

SA VA FIE RUSINE LA TOTI CARE SUNTETI IN TARA ASTA SI ATI JUCAT VREODATA FOTBAL SAU VA PASA DE FOTBAL! AM INTELES CA ATI VANDUT TOT CE ERA DE VANDUT (VAPOARE, FABRICI, UZINE SI MULTE ALTELE...) DAR SA VINDETI ISTORIA?? RUSINE LA DOMNU' BASESCU, RUSINE LA HAGI, DUCKADAM, IORDANESCU , BECALI, MIRCEA SANDU, MITICA DE LA LIGA SI TOTI CEI CU BANI DIN FOTBAL!! INACCEPTABIL!

valah.redandblue
valah.redandblue  •  21 Februarie 2012, 15:55
Postat de marbostgms pe 21 Februarie 2012, 15:30

Generalul de kiloti-izmene Oprea este actionar la firma Hercesa Romania ? Nu cumva merita facuta o verificare ?

Adica sa se controleze singuri? Bleah, de la tine aveam alte pretentii .

Vezi toate comentariile (28)
Comentează