FOTBAL  »  Superliga  »  FCSB

Joaca lui Gigi produce monştri! Becali a creat din nou haos în tactica de la FCSB

Articol de , , - Publicat duminica, 21 februarie 2021 13:39 / Actualizat duminica, 21 februarie 2021 14:00

Imixtiunea tactică a lui Gigi Becali la FCSB provoacă în continuare situaţii fără precedent: 8 jucători U21 titulari, doi fotbaliști de echipa naţională scoși din echipă pentru a-i face loc lui Ovidiu Popescu şi 3 posturi bifate de puştiul Octavian Popescu pe parcursul aceluiaşi meci.

FCSB - Chindia 1-0 a fost un nou episod în care Gigi Becali demonstrează că nu mai există nici o limită a implicării pe care o are peste responsabilitatea staff-ului tehnic. Confruntarea cu trupa lui Săndoi a produs iarăşi câteva situaţii care nu pot fi regăsite la niciun club cu pretenţii la câştigarea campionatului.

1. Echipa la FCSB se face exclusiv cu jucătorii vandabili

Primul 11 a stabilit un nou record de jucători eligibili pentru regula U21. Nu mai puţin de 8! Singurii care n-au respectat criteriul au fost Ovidiu Popescu, Nedelcu şi Radunovici, niciunul dintre ei trecut de 30 de ani. Becali a spus şi public că face echipa în funcţie de jucătorii pe care a achitat bani şi care au potenţial de a fi vânduţi, nu neapărat ţinând cont de valoarea lor. Iar cu Chindia, în primul 11 s-au regăsit doar fotbalişti pe care s-au platit sume importante şi foarte importante:

  • Vlad: 400.000
  • Haruţ: 661.000
  • O. Popescu: 200.000
  • Nedelcu: 1.500.000
  • Radunovici: 400.000
  • Oaidă: 700.000
  • Şut: 400.000
  • Olaru: 600.000
  • Moruţan: 1.100.000
  • Fl. Coman: 2.700.000
  • Oct. Popescu: 190.000

În schimb, pe banca de rezerve, la meciul de sâmbătă, dintre cei 9 jucători nu mai puţin de 6 sunt dintre cei pe care FCSB n-a plătit nimic.

2. Denis Haruţ, post schimbat după 135 de minute

Fotbalistul adus recent de la Botoşani fusese anunţat de Becali că va evolua ca fundaş central, ceea ce s-a şi petrecut şi la debutul său, în meciul cu Clinceni, dar şi la înfrângerea din Cupa României, 0-1 cu Dinamo. A fost suficient cât patronul să se convingă că nu e mulţumit de randamentul acestuia ca stoper, iar la jocul cu Chindia i-a fost schimbată poziţia şi a trecut fundaş dreapta

În momentul în care a venit la FCSB, Haruţ declarase că cel mai bine se simte ca fundaş central. Întrebat după meciul de sâmbătă, Haruţ şi-a nuanțat discursul: „Eu am jucat şi la Botoşani ambele posturi, nu e o problemă pentru mine să evoluez şi în dreapta".

Radiografia lui Haruţ la FCSB

MECIPOST MINUTE
FCSB - Clinceni 0-1 fundaş central 45
Dinamo - FCSB 1-0 fundaş central 90
FCSB - Chindia 1-0 fundaş dreapta 90

3. Un mijlocaş, văzut de Becali mai bun decât Miron şi Cristea la FCSB

Poate lucrul care a şocat cel mai tare în modul în care a arătat componenta, dar mai ales așezarea FCSB-ului sâmbătă a fost centrul defensivei. Unde Becali l-a plasat pe Ovidiu Popescu, care e mijlocaş central. La fel ca Nedelcu, care însă, atunci când a fost la Viitorul, a mai evoluat pe această poziţie. În schimb, Ovidiu Popescu, înainte de a ajunge la FCSB, când îmbrăca tricoul Timişoarei, poziţia lui era mai degrabă de mijlocaş ofensiv.

Acum, Ovidiu Popescu apare stoper, titular, în faţa unui cuplu de fundaşi centrali, Miron şi Cristea, care au bifat aproape toate meciurile acestui sezon. După eşecul cu Hermannstadt,

Becali analizase tactic, într-o intervenție la DigiSport: „Avem vreo 7-8 titulari clari, mai avem de găsit restul. De exemplu, încă nu ştim cuplul de fundaşi centrali, dar mai bine experimentăm acum, iar când vom fi în play-off vom şti exact pe cine ne bazăm".

5 posturia bifat Ovidiu Popescu la FCSB pînă acum: fundaş dreapta, stoper, fundaş stînga, închizător, inter

4. Doi jucători de naţională scoşi în decor de Becali

Prin mutările pe care Becali le-a realizat, nu doar la meciul cu Chindia, ci de când a început anul 2021, a sacrificat de la nivelul primului 11 doi fotbalişti care s-au aflat în circuitul echipei naţionale. Primul e Creţu, care a fost selecţionat de Rădoi chiar în toamna anului trecut, iar al doilea e Iulian Cristea, care şi el a fost în tricolor înainte de pandemie.

5. Octavian Popescu, 3 posturi în 90 de minute la FCSB

Mişcările ciudate bifate de FCSB sâmbătă l-au avut în vedere şi pe puştiul Octavian Popescu. Care a fost din nou integralist, dar care a evoluat pe 3 poziții! A început ca atacant stînga, apoi, pe la jumătatea reprizei a făcut schimb de locuri cu Florinel Coman şi a evoluat atacant central. La pauză, când Becali a solicitat intrarea lui Buziuc, Octavian Popescu a fost trecut atacant dreapta!

3 permutăride locuri s-au bifat în momentul schimbării de la pauză, Buziuc-Oaidă: Buziuc i-a luat locul lui Tavi Popescu ca vârf, Tavi Popescu a trecut în locul lui Moruţan extremă dreapta, Moruţan a coborât inter în locul lui Oaidă

Toni Petrea a scos „castanele" la finalul meciului

Cel care figurează ca antrenor principal în acte la FCSB, Anton Petrea, a fost întrebat la finalul jocului despre aceste permutări. Tehnicianul a încercat să ofere argumente. 

De exemplu, în cazul alegerii lui Ovidiu Popescu ca stoper a spus: „E un jucător polivalent, a mai jucat pe acest post, m-am gândit să-l folosesc acolo". Iar despre faptul că Buziuc a fost scos după numai 33 de minute: „El a intrat cu atitudine, dar n-a avut realizări şi am decis că e mai bine să intre Vukusic".

13 jucători eligibilipentru regula U21 au evoluat în meciul FCSB - Chindia 1-0: 9 la gazde plus Aioani, Căpuşă, Dulca şi Andrei Şerban, de la trupa lui Săndoi

25dintre cei 31 de jucători care au evoluat în meciul FCSB - Chindia au fost români: 13 la FCSB şi 12 la echipa din Tîrgovişte

VIDEO FCSB, afectată de plecarea lui Dennis Man: „Era golgeterul campionatului, un jucător important”

Citește mai multe știri despre FCSB: 

Strategia de la FCSB e luată la rost: „Are 4 gherle într-un an! Asta se întâmplă când apleci urechea la cei din jur. Cine îl păcălește pe Becali?”

Incredibil! Cine l-ar fi determinat pe Gigi Becali să-l scoată pe Buziuc după 30 de minute: „Asta a spus”

Citește și:
MM Stoica a depus armele și l-a mustrat public pe jucătorul FCSB-ului: „Ar trebui să vorbească mai mult de jocul lui!”
Europa League
MM Stoica a depus armele și l-a mustrat public pe jucătorul FCSB-ului: „Ar trebui să vorbească mai mult de jocul lui!”
Titi Aur și-a scos la vânzare vila de 800.000 de euro: „5 dormitoare, piscină acoperită, saună, grădină” » În ce oraș din România se află
Altele
Titi Aur și-a scos la vânzare vila de 800.000 de euro: „5 dormitoare, piscină acoperită, saună, grădină” » În ce oraș din România se află
Ce șanse mai are FCSB să prindă play-off-ul pentru „optimile” Europa League: NU e imposibil!
Europa League
Ce șanse mai are FCSB să prindă play-off-ul pentru „optimile” Europa League: NU e imposibil!
L-a uitat rapid pe jucător » Cea mai sexy fotbalistă tocmai și-a oficializat relația cu ispita de la Insula Iubirii
Stiri extrasport
L-a uitat rapid pe jucător » Cea mai sexy fotbalistă tocmai și-a oficializat relația cu ispita de la Insula Iubirii
Nou aeroport pregătit în România FOTO
Profit.ro
Nou aeroport pregătit în România FOTO
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Dan Negru, scandalizat de subiectul anului pe piața media din România: „Ca să vezi, trebuie să plătești!”

Selecționerul României, șocat de ce a găsit în Danemarca: „Despre ce vorbim? Dimineața, tot cartierul!”


Comentarii (38)
ludwig_van_beethoven
ludwig_van_beethoven  •  21 Februarie 2021, 13:59

Crețu s-a cam vărsat, la început părea un fundaș bun pe parte ofensivă, dar când am văzut și cum se apără mi-am dat seama că e un pericol permanent în defensivă deci n-are ce căuta titular. Plus că avea prostul obicei să centreze numai în bălării, deci.. aport ofensiv slab + gafeur în apărare = banca de rezerve. Fix aceeași problemă și la Panțîru

balaur
balaur  •  21 Februarie 2021, 15:03
Postat de Popa Corneliu pe 21 Februarie 2021, 14:58

Mai frate, dar voi alte subiecte nu aveti? M-am saturat cu cata darzenie... "lucrati" la demolarea oierului! Care este scopul interesului vostru deosebit? Politica editoriala, impusa voua de catre forte externe fotbalului, cum ar fi politicieni implicati in acest fenomen? Ati reusit sa ajutati procurori sa instrumenteze/fabrice procese unor investitori incomozi, cum ar fi Gh Popescu, Penescu, Iancu, Puiu, Mititelu, Copos, fratii Becali, Becali, Padureanu etc. nu va este de ajuns! Acum militati pentru ECHIPELE DE PRIMARII si Departamente, amestecul unor guverne straine in fotbalul romanesc! Poate aveti un pic de onoare si sa aparati fotbalul romanesc de imixtiunile, nedorite, a Politicului, nu sa alungati investitorii! Cheltuielile exorbitante, din bani publici, de la echipa lui Talpanica nu este cumva deturnare de fonduri? Ce ziceti d-le Bodu?

Asta nu poate fi decat un ex-securist, un bolsevic.

415925675533032
Valeriu Dragomirescu  •  21 Februarie 2021, 14:36

De ce se oftică atât de tare gs-piș-tii ăștia ? G.Becali a declarat de mai multe ori că fotbalul e o afacere din care vrea să câștige bani.Care e problema celui care a scris articolul ăsta nesemnat? E normal ca finanțatorul să vrea pe teren pe acei jucători(tineri) care-i pot aduce bani buni printr-un transfer la o echipă care îi dorește.Mai departe,că jucătorul transferat joacă bine,joacă rău sau nu joacă deloc...e problema celor care au dat banii...

Vezi toate comentariile (38)
Comentează