FOTBAL  »  Superliga  »  DOSARUL TRANSFERURILOR

Un nou termen pentru Dosarului Transferurilor: 11 noiembrie

Articol de - Publicat luni, 04 noiembrie 2013 00:00 / Actualizat luni, 04 noiembrie 2013 16:55

Un nou termen în Dosarul Transferurilor a avut loc astăzi. Cazul a fost retrimis la Curtea de Apel printr-o decizie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Procesul a fost amînat pentru 11 noiembrie


UPDATE
Au început audierile. Primul la bară este Dinu Gheorghe. Preşedintele Astrei Giurgiu strîneşte hohotele de rîs ale judecătoare cînd pronunţă numele unui jucător de la Pohang Steelers. A urmat Ion Ionică, preşedintele Oţelului pînă în 2002. Întrebat de procuror de transferul lui Florin Cernat la Dinamo, Ioniţă a explicat că şi MM Stoica a fost de faţă, alături de Victor Becali şi jucător, la negociere.

După aceea, s-a contrazis într-o declaraţie privind un memorandum încheiat de Oţelul cu firma olandeză Pheonix. Apoi a spus că singurii care au semnat actele în restaurant au fost Cernat şi MM, a doua contradicţie a zilei, după ce spusese iniţial că nu ştia nimic despre vreun contract.


Fostul finanţator al clubului Rapid, George Copos, a ajuns primul la tribunal, toţi inculpaţii fiind prezenţi, în afară de Jean Pădureanu. Astăzi vor fi audiaţi Sică Puşcoci, Cosmin Contra, Dinu Gheorghe, Nicolae Badea, Ion Ionică şi Gheorghe Pecheanu, toţi foşti membri în Consiliul Director al FC Dinamo, în 2003, cînd a fost perfectat transferul lui Dan Alexa la Beijing Guoan.

Citește și:
FCSB - Fenerbahce, duel în ultima etapă a grupei Europa League » Roș-albaștrii caută cu disperare golul egalizator
Europa League
FCSB - Fenerbahce, duel în ultima etapă a grupei Europa League » Roș-albaștrii caută cu disperare golul egalizator
Aroganța supremă! Ce a apărut la tribuna a 2-a pe Arena Națională: turcii „au luat foc”, jandarmii au intervenit imediat
Europa League
Aroganța supremă! Ce a apărut la tribuna a 2-a pe Arena Națională: turcii „au luat foc”, jandarmii au intervenit imediat
Boris Becker alimentează zvonurile despre o idilă: „Acea blondă este mereu acolo”
Tenis
Boris Becker alimentează zvonurile despre o idilă: „Acea blondă este mereu acolo”
Pleacă Denis Alibec! Jucătorul s-a înțeles cu noua echipă » Gigi Becali confirmă mutarea
Superliga
Pleacă Denis Alibec! Jucătorul s-a înțeles cu noua echipă » Gigi Becali confirmă mutarea
Schimbare istorică la bani. Anunțul făcut de BNR
Profit.ro
Schimbare istorică la bani. Anunțul făcut de BNR
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Decizie ȘOC: Ana Maria Bărbosu a rămas fără medalia olimpică de la Paris! Informația care ZGUDUIE sportul românesc

„Părul fetei arde vâlvătăi... Zbor final! Stop!” » GSP publică o serie specială, la 50 de ani de la perfecțiunea olimpică a gimnasticii: „Nadia, 10 la Montreal”


Comentarii (9)
bamse1901
bamse1901  •  05 Noiembrie 2013, 14:51

vrem arestari, dar sa fie corecte!

teilandezu
teilandezu  •  04 Noiembrie 2013, 18:50

-Cit o mai aminati n? Pina se prescrie fapta ?

lebateauivre
lebateauivre  •  04 Noiembrie 2013, 18:18

e mai bine asa... exista speranta ca vor fi condamnati... daca se pronunta sentinta... mare dezamagire va fi ! sau poate sunt deja condamnati dar nu stim noi... condamnati... la fericire !

Vezi toate comentariile (9)
Comentează