FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO - FARUL CONSTANŢA 1-0

Istorie în ziua cea mai tristă!

Articol de - Publicat luni, 06 octombrie 2008 00:00

Dinamo s-a chinuit aseară, însă a cîştigat prin golul fostului stelist Andrei Cristea şi a bifat a mia victorie în Liga I în ziua în care, acum 8 ani, ne părăsea Hîldan

La fix 8 ani de la moartea lui Cătălin Hîldan, atît cît s-au împlinit ieri, Dinamo nu şi-a pierdut doar spiritul, aşa cum a stat scris pe un banner al galeriei "cîinilor", ci şi identitatea. Dacă din postura de lider al campionatului ai în tribune mai puţini spectatori decît au fost în balcoanele Spitalului de Urgenţă, atunci chiar ai o problemă. :S

Din păcate pentru actuala echipă a lui Dinamo, nici la nivelul jocului situaţia nu e prea roză. Cu un "11" în care Hîldan s-ar fi simţit cu siguranţă ca o fiară printre mieluşei alăptaţi de două zile, trupa lui Rednic a jucat prost în prima repriză. Foarte prost. Şi Farul a simţit încă din start că e rost de scos puncte. Torpila lui Chico s-a oprit însă în bara lui Lobonţ (11), iar voleul lui Rusmir, din 7 metri, a trecut la un metru de vinclu (28).

“Nu sînt mulţumit de joc, dar e bine că am trecut peste eşecul cu Nijmegen”
MIRCEA REDNIC, antrenor Dinamo

“Acest italiano vero Trombetta să nu mai vorbească de Dinamo, că văd că nu mai bate nici el pe nimeni”
MIRCEA REDNIC, antrenor Dinamo

Liderul n-a trăit decît prin şutul din lovitură liberă al lui Boştină, care a muşcat din bară (22). Finalul a fost tot la poarta lui Lobonţ, dar Voiculeţ n-a găsit ţinta singur în careu (41), iar Homei a fost la cîţiva centimetri să-şi înscrie în propria poartă (45). 0-0, însă se spune că marii antrenori la pauză se văd, iar despre Rednic se poate zice orice, numai că n-ar fi antrenor nu. S-a văzut şi aseară. Mutarea lui a decis meciul: Andrei Cristea a intrat în locul lui Ropotan şi a înscris la chiar prima atingere de balon (49). :)

Pînă spre final, Dinamo a continuat să joace încîlcit, Lobonţ a mai salvat o dată la şutul lui Băcilă, după care terenul s-a înclinat înspre poarta lui Vlas. Pe rînd, Dănciulescu, Bratu şi Adrian Cristea au ratat şi au păstrat suspansul. 1-0 final. O victorie mică, dar pentru istorie, cea cu numărul 1.000 în Liga I, obţinută, ce ironie!, în cea mai tristă zi a clubului din 2000 încoace.

"Nu mă bucur că avem 4 puncte în faţa Stelei! Doar atunci cînd vom avea 14-15 puncte avans voi putea sta liniştit. Campionatul e lung şi trebuie să fim atenţi"
VASILE TURCU, acţionar Dinamo

"Deşi sîntem pe primul loc, sîntem conştienţi că mai avem mult de recuperat ca să-i aducem pe suporteri la stadion"

GABRIEL TAMAŞ, fundaş Dinamo

Citește și:
Incredibil: internaționalul U21 rămâne liber după ce clubul s-a zgârcit la 500 de euro! + Dinamo a intrat pe fir
Superliga

Atacantul curtat de FCSB, refuzat pe motive politice » Transferul a căzut după ce suporterii au făcut scandal!

Noua Dacia Striker, surprinsă în premieră pe străzile din București » Reacțiile sunt împărțite
Noutati auto
Noua Dacia Striker, surprinsă în premieră pe străzile din București » Reacțiile sunt împărțite
Primul jucător îndepărtat de noul antrenor al lui Dinamo: „Nu face parte din proiect”

Gigafabrică de miliarde euro în România
Profit.ro
Gigafabrică de miliarde euro în România
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Noua Dacia Striker, surprinsă în premieră pe străzile din București » Reacțiile sunt împărțite

„Amigo, întoarce-te! Ești în pericol aici” » Cum arată Tepito, „Cartierul neîmblânzit”, fieful cartelurilor de droguri din Mexic

Comentarii (18)
 •  06 Octombrie 2008, 12:39

din 1000 de victorii,950 au fost blaturi...rusine

 •  06 Octombrie 2008, 12:23

Un singur lucru n-am inteles ? De ce Andrei Cristea este stelist, cand f. bine putea fi bacauan, timisorean,iesean !!????? Poate imi explica dl.Dan Udrea,ziarist.Grazie!

 •  06 Octombrie 2008, 11:49

VA PLACE BA PROSTILOR CAND AVETU 500 DE SUPORTERI LA UN MECI.NU VA PLACUT CAND ATI AVUT 15000 P SUPORTERI SI V.AU INCURAJAT UN MECI INTREG CU NEC ACUM SA MAI AVETI UN STADION PLIN DOAR CU STEAUA SI ASTA K SUNT ORGOLII NU K ATI MERITA VOI.BOSTINA,ANDREI CRISTEA CHIAR SI PULHAC NU PREA AU CE CAUTA LA DINAMO PAREREA MEA

Vezi toate comentariile (18)
Comentează