LIGA 1   •   

SPORTUL

Jucătorii de la Sportul îşi cer salariile: "Sîntem disperaţi, daţi-ne banii!"

 
de Iulian Pavel   •   11 Ianuarie 2012
 

Jucătorii de la Sportul nu şi-au mai primit de luni bune salariile.

Neplătiţi de mai bine de jumătate de an, "studenţii" şi îi cer lui Şiman salariile restante.

Lucrurile nu merg deloc bine pentru trupa lui Daniel Isăilă. După ce au terminat sezonul de toamnă pe locul 16, cu doar 14 puncte acumulate, jucătorii din Regie îl acuză şi pe finanţatorul Vasile Şiman că nu a plătit salariile în ultimele 7 luni!

"Domnul Şiman dă din cînd nişte bani şi crede că nu mai sînt datorii. Sînt unii neplătiţi şi de un an, alţii stau mai «bine», cu 6-7 luni restanţe", s-au plîns "studenţii". Bossul alb-negrilor a reacţionat dur la aflarea veştii şi anunţă că toţi fotbaliştii sînt cu banii la zi: "Cine zice că are bani de luat?! E nemulţumit cineva?! Să vină în faţă, să spună clar, să nu se mai plîngă pe la presă! Nu avem datorii la absolut nimeni".

În ultimul an, 8 fotbalişti ai Sportului au fost declaraţi liberi de contract de Comisiile Ligii. Cazan şi Postolache au fost primii, chiar la începutul lui 2011, au urmat T. Bălan, M. Nae, Vl. Niculescu, Ciupe, C. Gheorghe şi Cruceru, la sfîrşitul lunii septembrie, în timp ce cazurile lui Irimia şi Nicola încă se judecă. Comisiile i-au dat dreptate şi lui Florin Maxim, dar Sportul a făcut recurs.

A revenit Varga
Surpriza de la reunirea Sportului de ieri a fost prezenţa lui Dacian Varga, întors după împrumutul la Kuban Krasnodar. Isăilă crede că este doar o situaţie de moment şi că mijlocaşul de 27 de ani va pleca pînă la startul returului: "Varga e un jucător de supervaloare, e clar. Perioada de transferuri abia a început. Aş vrea eu să rămînă aici, nu cred că e posibil".

Şiman şi Isăilă se contrazic
Aşa cum Gazeta a anunţat la sfîrşitul anului, Vasile Şiman şi Daniel Isăilă au renunţat la serviciile lui Raţiu, Secăreanu, Cheţan, Truţă, Nicola, A. Popescu, Ormenişan şi Samoilă. Dar şeful alb-negrilor a negat atunci şi a infirmat şi ieri această informaţie: "De unde ştiţi voi că am renunţat la ei? Poate i-am învoit, poate vor veni în cîteva zile". Tehnicianul Sportului a deconspirat însă la reunirea de ieri că cei 8 fotbalişti au părăsit Regia la terminarea sezonului de toamnă.

Lotul prezent la reunire
Portari: -
Fundaşi: Beţa, Farmache, Patriche, D. Lung, Cioranu, Maxim
Mijlocaşi: Varga, Ferfelea, Ghinga, A. Lungu, V. Lazăr, Tîrnăcop, C. Nistor
Atacanţi: L. Dobre
Învoit: Curelea

 
Comentarii (3)
suporter_ssb  (43 comentarii)
Saracii sportivi...
11 Ianuarie 2012, 16:24   •   Comenteaza
nerone  (39 comentarii)
dar voi de ce nu faceti ceva sa primiti banii/ ce contracte ati semnat,de sclavi?
11 Ianuarie 2012, 11:10   •   Comenteaza
vladutz13  (2083 comentarii)
Intr-o tara cu comisii impartiale, Siman ramanea de mult timp fara lot.... ar fi avut doar "marfa de transfer" gen Curelea, Varga.... se mira de ce nu are rezultate, insa cum naiba sa ai acnd tu dai bani doar unora.... ceilalti de ce sa mai alerge?
11 Ianuarie 2012, 02:08   •   Comenteaza
Comentează
Număr de caractere rămase: 700
 
 

Farmerama

Bucura-te de viata la tara la cote maxime!
Cultiva, fertilizeaza si strange-ti recolta. Creste animale si fa comert cu alti fermieri. Joaca-te intro lume animata inspirata din universul rural si bucura-te de facilitatile oferite de comunitatea de [...]

DarkOrbit

Fii un pilot de elita!
DarkOrbit nu este doar un simplu joc de explorare spatiala. Construieste-ti un renume in compania ta si urca in grad, explorand si cucerind noi sectoare ale spatiului, totul intr-o lupta permanenta cu mii de [...]

Seafight

Stapaneste cele 7 mari!
Ridica steagul si participa in batalii navale in toate marile lumii! Bataliile, dorinta de libertate si averea te vor ghida! O aventura captivanta si spectaculoasa, livrata prin cea mai modern atehnologie, [...]
Un serviciu oferit de
Executam mobilier la comanda la pret CORECT !!!
Executam cu tehnologie de ultima generatie mobilier din PAL de 18cm(nu 16mm ca cea din comert):bucatarii, living-uri, dormitoare, birouri, comode, paturi, sifoniere, mese, scaune, pentru cele mai ...
Olt/Slatina - pret 300,00 RON
cumparam aur, argint, platina
Casa de amanet Pocket Money cumpara aur, argint, platina in conditii foarte avantajoase.Oferim un pret bun, o evaluare corecta si maxima siguranta in tranzactie.Preturile sunt negociabile! Acceptam ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 0,00 RON
VAND NISIP, 0747481899, BALAT, PIETRIS, PAMANT DE FLORI, MOLOZ
TEL 0747481899. VAND / TRANSPORT NISIP ( 0 - 3 ) mm , MARGARITAR ( 4 - 8 ) mm, PIATRA MICA ( 8 - 16 ) mm , PIATRA MARE ( 16 - 32 ) mm , BALASTRU ( 0 - 16 ) mm , REFUZ DE CIUR ( 32 - 64 ) ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 10,00 RON
Sofer De Lux Cu Auto Propriu
Efectuez transporturi urgente cu auto de LUX (MERCEDEZ) in tara sau strainatate. Accept colaborari, Transferuri Aeroport, Excursi Tara etc.
Bucuresti/Bucuresti - pret 10,00 RON
Vand anvelope noi! Jante RIAL la pret de importator!
Vand anvelope noi, iarna/vara/all seasons. Jante RIAL la pret de importator! Livrare in toata tara! http://parbrize24.com/jante-si-anvelope/
Prahova/Ploiesti - pret 1,00 RON
Loading from
Click.ro
Ai crezut că le-ai văzut pe toate? Iată şase dintre cele mai penibile poze cu Botezatu! - FOTO
În timp, celebrul creator de modă a realizat foarte multe pictoriale spectaculoase.
Asta e poziţie «porno»! Ce dans a oferit o concurentă la Eurovision - FOTO
Elephteria Elephteriou din Grecia a cântat şi a dansat ca nimeni alta. Iar în unele clipe a fost surprinsă în momente foarte incitante.
Galerie foto cu grăsuţe sexy în costume de baie, mare succes pe internet

Galerie foto cu grăsuţe sexy în costume de baie, mare succes pe internet

Un blogger a avut ideea de a iniţia o acţiune de dezinhibare a persoanelor supraponderale, invitându-le să-şi posteze pe site imagini în costume de baie.Hot sexy fat girls in skimpy swimwear (Fete grase şi sexy în costume de baie) este o galerie [...]
Atenţie la „bancnotele” de 50 de lei tipărite pe o singură faţă! (VIDEO)

Atenţie la „bancnotele” de 50 de lei tipărite pe o singură faţă! (VIDEO)

 Cupoanele-cadou, care imită bancnote româneşti şi care sunt folosite de unele firme în acţiuni prin care îşi promovează produsele, au devenit mijloc de înşelăciune – avertizează Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti (PLMB). Vineri seara, în [...]
Taguri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
 
Autori: A B C D E F G I J L M O R S T V