LIGA 1   |   

CFR CLUJ - DINAMO, SÎMBĂTĂ, 20:00, DIGISPORT ŞI LIVETEXT PE GSP.RO

Jucătorii dinamovişti au vrut să arate că sînt uniţi » Caragiale în alb şi roşu

 
de Ioana Mihalcea   |   10.03.2010   |    6 comentarii
DISTRIBUIE PE:
        
    
MARIME FONT:    
ULTIMA STIRE:
Cu un Mutu în mare formă, oaspeţii au avut 2-0 la pauză, decarul marcînd şi provocînd penaltyul şi eliminarea lui Konko. Apoi, în numai 10 minute, lazialii au punctat de 3 ori în inferioritate numerică! Prea mică această echipă a Cesenei pentru ...

Niculae, N'Doye şi Adrian Cristea au vrut să arate ieri că formează la Dinamo o familie liniştită, ca să contrazică spiritele încinse din vestiar

La Dinamo a curs ieri lapte şi miere, după acuze şi comedii în vestiar, demne de opera marelui Ion Luca Caragiale. Trei dintre liderii echipei, Marius Niculae, Ousmane N'Doye şi Adrian Cristea, au venit împreună la o conferinţă de presă organizată special pentru a demonstra că în Ştefan cel Mare domnesc pacea şi armonia. Doar că eroii zilei nu păreau să ştie scopul întrunirii. "Prinţul" Adrian a butonat de zor telefonul mobil, senegalezul a avut momente în care plescăia guma de se auzea şi-n difuzoare, numai căpitanul Niculae arăta că ştie să trateze subiectul.

"Trebuie să fim uniţi!"
După ce l-a făcut pe N'Doye sîmbătă noaptea "omul negru", dar n-a mai recunoscut ieri!, Marius a venit la conferinţă îmbrăcat în această culoare. Liderul vestiarului a fost politician: "Ne doare că se spune despre noi că ne-am fi certat în vestiar, n-a existat nici un conflict. Eu chiar le-am zis colegilor să nu-şi reproşeze ceva, că trebuie să fim uniţi în momente dificile". Apoi s-a referit la relaţia cu africanul: "N-am nimic cu el, i-am spus înainte de meci că a greşit dînd explicaţii în presă despre el, dar după joc nu i-am mai zis nimic".

"Nu renunţ la cluburi"
N'Doye şi-a revenit cînd a dat-o pe glumă. A înveselit atmosfera şi-a oferit un aer mai degajat întîlnirii. "Pe Marius îl ştiu din Portugalia, n-am avut nici un conflict cu el. Noi avem război, sîmbătă, cu CFR Cluj, nu între noi în vestiar. În vestiar mă strigă mulţi "Negrule", care e problema? Ce dacă mi-a zis şi Marius? Era şi el nervos că nu am cîştigat, dar pe mine nu mă deranjează asta. Ştiu că e colegul meu. Marius poate sta liniştit, nu-i port pică", a zis mijlocaşul. Cît despre bucuria vieţii lui, Ousmane a ţinut să precizeze: "Nu renunţ la cluburi, asta e viaţa mea şi nu vreau s-o schimb".

"Nu e război în vestiar, atmosfera e bună. Suporterii să vină lîngă noi, avem nevoie de ei!"
Ousmane N'Doye, mijlocaş Dinamo

"Sîntem mai supăraţi decît şefii şi decît fanii, e vorba de munca, viaţa, banii noştri. Dacă aveam 9 puncte din 3 etape puteam merge şi la egal la Cluj, aşa, trebuie să batem"
Marius Niculae, atacant Dinamo

Prinţul: "Să ni se zică în faţă ce nu facem bine"
Adrian Cristea a oferit un discurs scurt, înţepîndu-i discret pe conducători şi, în special, pe Cornel Dinu: "Nu sînt izolat! Chiar dacă nu sînt aşa vorbăreţ, asta nu înseamnă că nu sînt prieten cu ceilalţi colegi. M-a deranjat că s-a dat în jucători, aş fi preferat să ni se zică în faţă ceea ce se considera că nu am făcut bine. În fine, momentul a trecut, acum ne gîndim la meciul de la Cluj, unde se poate întîmpla orice. Sperăm să fim sănătoşi, iar antrenorul să fie inspirat şi să aleagă cel mai bun 11".

PE ACEEAȘI TEMĂ:
Fază din prima repriză a meciului Dinamo - ŢSKA Sofia (2-1). În încercarea de a degaja balonul, Dorel Stoica s-a întins bine şi l-a călcat pe gleznă pe Marius Niculae, iar atacantul a căzut, urlînd de durere. "Ce faci, frate?! Vrei să mă omori?", l-a întrebat "Săgeată" pe oltean, aceasta cerîndu-şi ...
BUCUR EUGEN
Comentarii:
10 Martie 2010, 14:25  |  CITEAZA
hai dinamo pana la moarte si dincolo de ea bateti cfr si steaua si suntem campioni forza dinamo
redraptor77
Comentarii: 108
10 Martie 2010, 13:08  |  CITEAZA
rusinos, penibil...ce articol de kkt! mai lasati dreacu dinamo in pace! hiene inculte ce sunteti!
Dinny
Comentarii:
10 Martie 2010, 10:50  |  CITEAZA
Oscilez in a va incadra,la "jalnici" sau "penibili"...In ceace te priveste,sunt sigur ca pe undeva,o cratitza plange !
cimitiru' ghencea
Comentarii:
10 Martie 2010, 08:38  |  CITEAZA
ioana mihalcea,tu ai citit vreodata in viata ta patetica vreo pagina din caragiale ?
singura asemanare cu opera lui caragiale sunt fituicile penbile la care scrieti voi,remarcabil de asemanatoare cu "vocea patriotului nationale "...
Zicu
Comentarii:
10 Martie 2010, 08:17  |  CITEAZA
Nu va place cind la Dinamo nu e scandal! De unde vin toate oboselile astea, asa zisii ziaristi, la ghesepeu? Sa va retrogradeze stoaia!
Număr de caractere rămase: 700
Loading from
 
Alte stiri din Liga 1
Ieri, Tribunalul Prahova a dat sentinţa în cazul lui Dragoş Petruţ Enache, ultrasul care l-a lovit cu pumnul pe George Galamaz la meciul Petrolul -Steaua (0-3 la "masa verde"). Pentru că şi-a recunoscut fapta şi nu a solicitat administrarea de noi probe, inculpatul a beneficiat de reducerea ...
 
Scăpaţi din trenul groazei, cei 13 oameni din trupa Galaţiului au trecut în numai cîteva ore de la zăpezile nesfîrşite din România şi multe grade sub minus la soarele şi temperaturile blînde din Spania, unde moldovenii sînt în cantonament. Fotoreporterul Gazetei, Cristi Preda, singurul ziarist ...
 
 
 
 
 
 
  • Etapa:
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
  • 6
  • 7
  • 8
  • 9
  • 10
  • 11
  • 12
  • 13
  • 14
  • 15
  • 16
  • 17
  • retur
Sa 25.02.12
00:00
DinamoDinamo
-
-
Gaz MetanGaz Metan
Sa 25.02.12
00:00
CFR ClujCFR Cluj
-
-
Tg. MureşTg. Mureş
Sa 25.02.12
00:00
RapidRapid
-
-
U ClujU Cluj
Sa 25.02.12
00:00
CS MioveniCS Mioveni
-
-
SteauaSteaua
Sa 25.02.12
00:00
ConcordiaConcordia
-
-
Otelul Otelul
Sa 25.02.12
00:00
FC BrasovFC Brasov
-
-
Pandurii Tg. JiuPandurii Tg. Jiu
Sa 25.02.12
00:00
PetrolulPetrolul
-
-
FC VasluiFC Vaslui
Sa 25.02.12
00:00
CeahlaulCeahlaul
-
-
SportulSportul
Sa 25.02.12
00:00
SibiuSibiu
-
-
Astra Astra
Un serviciu oferit de
videochat constanta
studio videochat constanta, angajeaza fete cunostinte limba engleza, aspect fizic placut, varsta minim 18 ani, contract de munca, discretie bonus 500 euro.comision 60-70% angajam modele videochat ...
Constanta/Constanta - pret 1.500,00 EUR
seminte de bostan fara coaja
Vand seminte de bostan fara coaja, produs ecologic.
Mures/Voivodeni - pret 20,00 RON
Vand firma completa decoratiuni nunti, evenimente festive
Vand firma decoratiuni evenimente festive:400huse, fete masa, 1300 esarfe div.culori, 40ml covor rosu, , suporti fier forjat pt masa 60 buc, sfesnice pt sala si masa, vaze turn, suporti in forma de ...
Mehedinti/Drobeta Turnu Severin - pret 5.500,00 EUR
VAND CASA
Se vinde vila constructie 2008 situata intr-o zona linistita la 50 m de DN 7 si la 10 km de Pitesti. Aceasta este complet tencuita la interior, are instalatie electrica facuta si tamplaria ...
Arges/Calinesti - pret 65.000,00 EUR
ACUM FIRMELE TE CAUTA PE TINE
Puneti CV-ul si VIDEO CV-ul tau pe www.tmycv.ro, cel mai profesionist site de angajari pentru a fi gasit de companii! Nu uita: sunt firme care au nevoie de tine.
Bucuresti/Bucuresti - pret 1,00 RON
VIDEO: Menage a trois, într-o reclamă la lenjerie "Agent Provocateur"

VIDEO: Menage a trois, într-o reclamă la lenjerie "Agent Provocateur"

Brandul britanic de lenjerie "Agent Provocateur" a lansat "The Initiate", o nouă campanie pentru promovarea colecţiei de primăvară-vară 2012, clipul publicitar regizat de Jordan Scott fiind foarte provocator. Clipul arată un menage a trois, în care [...]
Un bărbat care cântăîn pielea goală a întrecut-o pe Lady Gaga la vizualizări pe Youtube (VIDEO)

Un bărbat care cântăîn pielea goală a întrecut-o pe Lady Gaga la vizualizări pe Youtube (VIDEO)

Videoclipul piesei lui Gotye, "Somebody That I Used To Know" a fost văzut de peste 60 de milioane de persoane pe Youtube, melodia inclusă pe albumul "Making Mirrors" depăşind  "The Edge of Glory" a cântăreţei Lady Gaga, care are peste 50 de milioane [...]
Scene de groazăîntr-un studio american: o prezentatoare a fost muşcată de faţă, în direct, de câinele invitaţilor (VIDEO)

Scene de groazăîntr-un studio american: o prezentatoare a fost muşcată de faţă, în direct, de câinele invitaţilor (VIDEO)

Kyle Dyer, prezentatoarea unui program matinal la KUSA-TV, un post de televiziune local din Denver (Colorado), a trecut printr-o experienţă mai puţin [...]
Un inginer rus susţine că a filmat un mamut în Siberia! Vezi VIDEO

Un inginer rus susţine că a filmat un mamut în Siberia! Vezi VIDEO

Un inginer rus a filmat în Siberia un animal de mărimea unui elefant ceea ce pare să fie un mamut care traversează un râu, scrie The Telegraph. [...]
Singur acasă? Macaulay Culkin, de la puştiul adorabil, la un look horror

Singur acasă? Macaulay Culkin, de la puştiul adorabil, la un look horror

Nu a fost o acţiune de paparazzi, Culkin se poza alături de fanii săi în New York.Timpul, excesele şi poate pierderea iluziilor au maircat se pare [...]
Taguri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
 
Autori: A B C D E F G I J L M O R S T V