FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

EXCLUSIV Polonezul Kamil Bilinski analizează situația de la club: „Spaniolii au fost așteptați precum Moș Crăciun! Sper să ridice clubul”

Kamil Bilinski (#9), în perioada Dinamo +49   FOTO
Kamil Bilinski (#9), în perioada Dinamo

Articol de - Publicat vineri, 28 august 2020 09:29 / Actualizat vineri, 28 august 2020 09:44

Kamil Bilinski, 32 de ani, membru DDB, a mărturisit din Polonia că are așteptări mari de la noul patronat și este curios să vadă ce pot Cortacero et Co. pentru Dinamo. Kamil l-a descris și pe conaționalul său, Janusz Gol.

Kamil Bilinski a rămas în inimile suporterilor dinamoviști. Și polonezul este cu sufletul alături de fani, înscriindu-se în programul socios DDB și urmărind tot ceea ce se întâmplă la gruparea din Ștefan cel Mare. Atacantul este în prezent legitimat la Podbeskidzie, cu care a promovat în prima ligă din țara sa, mai are contract acolo încă un sezon, tocmai a înscris o dopietta în runda inaugurală a Ekstraklasa.

Îl cunoaște foarte bine pe noul „câine roșu” Janusz Gol și le transmite suporterilor să aibă încredere în mijlocașul central de 34 de ani.

Gol pe defensivă

„N-a fost degeaba căpitan la Cracovia. El s-a certat cu președintele, chestii legate de contract, dar este genul de lider înnăscut. Mijlocaș box-to-box, este locomotiva care trage echipa după el. Un psihic de fier, este mai concentrat pe defensivă. Un tip foarte echilibrat, Janusz este și un model la antrenamente pentru ceilalți. Dinamo a făcut o achiziție bună, Gol este un număr 6 și un număr 8 de mare calitate”, a explicat Bilinski pentru Gazeta Sporturilor.

Bilinski: „Mi-aș dori ca acești patroni spanioli să ridice clubul!”

Ca și ceilalți socios, ca și restul suflării dinamoviste, Kamil vrea să vadă ce pot spaniolii, dincolo de asigurările lui Cosmin Contra, care a dezvăluit că ibericii au pregătit un buget de 10 milioane de euro în primul sezon

„Nu știu ce să zic, dar sunt curios, la fel ca toată lumea. Mi-aș dori ca acești patroni spanioli să ridice clubul, pentru ca Dinamo să se bată la campionat an de an. Oricum, din câte am văzut, au fost așteptați precum Moș Crăciun! Să lucreze alături de suporterii echipei pentru binele lui Dinamo. Nu pot să-mi doresc decât să fie totul bine”, a mai transmis polonezul.

18 goluri și 4 assist-uria reușit Bilinski pentru Dinamo în 51 de meciuri

Eu mai am contract un an în Polonia, n-am mai vorbit de multă vreme cu cineva de la Dinamo. Țin legătura cu suporterii, îmi sunt dragi. Nu știu dacă voi mai juca vreodată pentru acest club, dar mi-a rămas la inimă

Nu-l știu personal pe Contra, dar știu că este un nume cunoscut și apreciat în România și în fotbalul internațional. Este dornic de performanțe, mai ales după ce-a fost la naționala voastră, e clar că dinamoviștii se gândesc acum cel puțin la calificarea în play-off - Kamil Bilinski, atacant Podbeskidzie

Mircea Lucescu: „Contra a dovedit curaj”

Sosirea lui Cosmin Contra la Dinamo este apreciată și de Mircea Lucescu, tehnicianul celor de la Dinamo Kiev. Mai ales că Il Luce s-a reapropiat în ultima vreme de gruparea și de suporterii din Ștefan cel Mare, implicându-se și în rezolvarea problemei stadionului. 

„Experiența lui personală, plus relația pe care o are cu proprietarii spanioli, poate fi un mare plus pentru Dinamo. Pentru jucători, suporteri. Eu cred că Dinamo a făcut o alegere bună. Și Cosmin a dovedit curaj să preia o echipă ce-a avut probleme multiple în ultimii ani. Trebuie apreciat ca orice profesionist ce se întoarce în România după ce-a făcut performanțe internaționale. Este binevenit și sper să dea randament, din nou, la Dinamo”, a declarat Mircea Lucescu, membru socios DDB.

VIDEO Tot ce trebuie să știi despre Chindia - Dinamo

Mai multe știri despre Dinamo:

„Câinii roșii”, motivați să „muște”! Veste excelentă pentru fotbaliștii lui Dinamo, înainte de meciul cu Chindia

Ion Țiriac aruncă „bomba”: „I-am zis lui Nasser de la PSG să luăm Dinamo!”

Mihai Neșu, adevărul despre divorț: „Vreau să știe lumea” » S-a spus că soția l-a părăsit în urma accidentului

L-a rugat să nu joace, fiindcă are o presimțire rea, dar el a marcat în poarta Romei! Așa că a schimbat abordarea: „Hai să mai facem copii”


Comentarii (5)
creeperno
creeperno  •  28 August 2020, 22:51

Vino si tu sa ne batem la campionat

catalin.fcdb
catalin.fcdb  •  28 August 2020, 17:55

Te asteptam bilinski si pe tine acasa, hai la Dinamo

adrianb95
adrianb95  •  28 August 2020, 13:01

Hai înapoi la Dinamo!

Vezi toate comentariile (5)
Comentează