FOTBAL  »  Superliga  »  CFR CLUJ

Mario Felgueiras lasă să se înţeleagă că va rămîne la Cluj pînă la finalul campionatului: "Nu vreau să plec trîntind uşa”

Articol de GSP - Publicat marti, 29 ianuarie 2013 00:00 / Actualizat luni, 28 ianuarie 2013 22:26

Portarul lusitan spune că Paszkany va decide momentul în care va părăsi gruparea campioană

"De Felgueiras ne vom despărţi cel mai greu. Valorează peste 5 milioane de euro", au anunţat şefii lui CFR la începutul perioadei de transferuri. Goalkeeperul de 26 de ani se pregăteşte alături de coechipierii săi în cantonamentul din Marbella şi nu pare obsedat să fructifice o oportunitate de transfer în acest mercato.

Super-Mario vorbeşte senin despre interesul unor grupări precum Everton, Napoli sau chiar Manchester United. "N-am mai deschis un ziar de cînd am plecat în vacanţă şi n-am făcut-o nici aici, în Spania, în cantonament. L-am rugat pe impresarul meu să mă sune doar cînd e ceva concret, adică în momentul în care CFR ar ajunge la un acord cu o altă echipă. Ştiu că, dacă eu mi-aş negocia înainte contractul, iar CFR nu mi-ar da drumul, aş fi extrem de supărat, şi atunci e de evitat o asemenea situaţie. Sînt fericit aici şi oricum nu vreau să plec de la Cluj trîntind uşa. Vreau ca în viitor să pot reveni în Gruia şi să pot asista la un meci din tribuna oficială, înconjurat de prieteni şi nu de duşmani. Pînă atunci, mă gîndesc numai la CFR şi la următoarele provocări cu această echipă", a declarat Felgueiras.

"Sînt perfecţionist. Am nevoie de noi confirmări"
Portughezul a venit la începutul sezonului la Cluj şi a avut un impact considerabil în echipa "vişiniilor". După o prestaţie excelentă, în preliminariile Champions League, la Basel, Felgueiras a rezistat asediului de la Braga, fără să primească gol, şi l-a impresionat pe Sir Alex Ferguson, pe Old Trafford, cu paradele în faţa lui Rooney sau Welbeck. Surprinzător, Mario nu consideră că se află în cel mai bun moment al carierei sale. "A spus-o şi Mourinho, fotbalul nu are memorie. Toată lumea a uitat lucrurile bune pe care le-a făcut la Madrid. Dacă voi avea o a doua jumătate de sezon mizerabilă, nimeni nu-şi va mai aminti de meciurile mele din Champions League. Eu sînt un perfecţionist. După fiecare gol pe care-l primesc, revăd faza de o sută de ori, pentru a observa exact unde am greşit, ce puteam face pentru a-l evita. Nu vreau ca lumea să-şi amintească doar două meciuri bune făcute de mine, o singură campanie europeană. Vreau să ajung la un nivel superior, am nevoie de noi şi noi confirmări", a mai spus goalkeeperul lusitan.

19 goluri a încasat Felgueiras în 15 meciuri de Liga 1

10 partide a adunat portughezul în Europa, primind 9 goluri

"Obiectivele noastre au fost anunţate de conducere. Trebuie să cîştigăm Cupa României şi să atacăm primele poziţii din Liga 1. Steaua are un avans considerabil, dar campionatul nu e încă jucat"
Mario Felgueiras, portar CFR Cluj

"Colegul meu de cameră, Rafael Bastos, a plecat de la CFR. Adam Vass va fi următorul transfer important al CFR-ului. Aţi ghicit, e noul meu coleg de cameră"
Mario Felgueiras, portar CFR Cluj

"Aştept telefonului selecţionerului"
Felgueiras nu ascunde faptul că îşi doreşte o convocare la reprezentativa Portugaliei. "E un vis pentru mine să joc pentru ţara mea. Va fi foarte greu, pentru că în acest moment Paulo Bento se bazează pe trei portari foarte buni. Ştiu însă că sînt în atenţia selecţionerului şi va depinde doar de modul în care mă voi pregăti şi voi juca la Cluj. Obiectivul meu e să fiu selecţionat pentru Mondialul din 2014", a mărturisit Felgueiras.

Efectul Paulo Sergio
Portarul de 26 de ani e convins că Paulo Sergio va implementa la CFR un stil de joc pe placul suporterilor. "Paulo Sergio e un antrenor foarte bun, care va ajunge în viitor la o echipă mare. Eu am învăţat multe lucruri de la toţi antrenorii cu care am lucrat. Paulo Sergio ne cere să controlăm mai mult jocul, să avem un stil bazat pe posesie şi să nu jucăm exclusiv cartea contraatacului", a spus Super-Mario.

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (3)
cfrclujole
cfrclujole  •  31 Ianuarie 2013, 13:46

Bravo lui! Forta CFR!

soviet.storm
soviet.storm  •  29 Ianuarie 2013, 22:42

asta e bun

ovidiu_3003
ovidiu_3003  •  29 Ianuarie 2013, 09:44

frumos ...sa vedem ce o sa fie ...unde o sa ajunga ...

Vezi toate comentariile (3)
Comentează