Articol de GSP - Publicat luni, 14 noiembrie 2011 00:00 / Actualizat luni, 14 noiembrie 2011 17:05
Mihai Stoichiţă a semnat un contract cu Apollon Limassol şi a renunţat la Mioveni. Tehncianul plecase încă de sîmbătă în Cipru pentru negocieri, imediat după finalul amicalului cu Astra 1-2.
"Avea o clauză în contract conform căreia poate pleca oricînd dacă are o ofertă din străinătate. Vom semna zilele viitoare, cel mai probabil prin fax. Echipa va fi antrenată pînă la finalul anului de Constantin Stancu şi de Mihai Stoica, apoi vedem ce vom face", a spus Dumitru Olteanu.
Stoichiţă este cel de-al patrulea antrenor al Mioveniului în acest sezon care părăseşte banca tehnică. Echipa a început cu Ionuţ Popa, a venit apoi Ilie Stan, iar după demisia acestuia a urmat Constantin Stancu, apoi Stoichiţă.
Stoichiţă a pregătit Mioveniul pentru patru etape în Liga 1, unde a obtţinut o remiză, cu Petrolul, şi a pierdut 3 partide, cu Rapid, Chiajna şi Ceahlăul.
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.
Campionatul Mondial a început cu o mare gafă
„Alona”, rivala care i-a făcut coșmaruri Simonei Halep, îndrăzneață în Grecia: „Pe curând, Mykonos”