Articol de GSP - Publicat luni, 11 ianuarie 2010 00:00
Întrebat dacă se va mai baza pe Adrian Mutu la viitoarele acţiuni ale "naţionalei", Răzvan Lucescu a comparat situaţia "Briliantului" cu aceea a lui Antonio Cassano.
"E ultima dată cînd mai vorbesc despre Mutu. Atît timp cît sînt antrenorul echipei naţionale, eu voi decide pe cine voi convoca! Dacă Mutu va mai apărea la echipa naţională, discutăm atunci, dacă nu, nu mai discutăm deloc. Uitaţi-vă cum procedează Marcello Lippi cu Antonio Cassano, n-a spus niciodată că nu-l va convoca", a spus selecţionerul la televiziunea sportro.

Concret, atacantul Sampdoriei nu a mai fost convocat în "squadra azzurra" de la reinstalarea lui Lippi. Iar selecţionerul Italiei evită mereu subiectul într-un mod elegant. "Un antrenor nu trebuie să-şi explice alegerile", "Să ne concentrăm asupra jucătorilor care sînt prezenţi aici, nu asupra celor absenţi", "Toţi juătorii între 18 şi 40 de ani pot visa să joace la echipa naţională" sau "Cassano e fotbalist extraordinar şi un băiat simpatic, dar eu fac alegerile" sînt doar cîteva dintre declaraţiile sale referitoare la Cassano.
Presa italiană a scris că adevăratul motiv pentru care Lippi îl ignoră pe Cassano este acela că fotbalistul l-ar fi bătut pe fiul selecţionerului italian într-un club de noapte.
Între timp, nonconformistul atacant s-a resemnat: "Aş putea să înscriu 50 de goluri într-un sezon cu o mînă legată la spate, să dau 40 de pase de gol, să cîştig Balonul de Aur, şi Lippi tot nu m-ar selecţiona".