LIGA 1   •   

RAPID

Noul conducător al Rapidului va alege antrenorul » Moldo sau Şumi

 
de Alexandru Răducanu, Cătălin Popescu   •   27 Mai 2010
 

Copos l-a convins pe Dinu "Vamă" să revină în Giuleşti, iar acesta va decide în curînd numele noului antrenor. Rapidul îşi întăreşte mai întîi conducerea, apoi lotul


Rapid vrea să abordeze ofensiv noul sezon. Principalii favoriţi pentru ocuparea postului de antrenor sînt doi foşti atacanţi ai Giuleştiului: Viorel Moldovan (38 de ani) şi Marius Şumudică (39 de ani).

Copos l-a convins pe Dinu Gheorghe să revină în conducerea clubului, mutare anticipată acum o lună de gsp. "Vamă" i-a transmis patronului că nu vrea să lucreze cu Andone, motiv pentru care "Fălcosul" s-a reorientat către Dinamo. Iar Dinu a pronunţat, în discuţiile cu Copos, numele celor doi tehnicieni cu care i-ar plăcea să colaboreze. Şumudică e favoritul fanilor, Moldo-gol a lucrat în ultima vreme cu "Vamă" la Braşov şi pare să aibă un uşor avantaj.

George Copos spune că decizia privind noul tehnician îi va aparţine în totalitate preşedintelui executiv: "Am devenit prea înţelept pentru a mai comite greşelile din trecut. Lumea rîdea de mine cînd spuneam că planeta se scufundă, dar uite că am avut dreptate. Nu-mi permit să mai pierd bani. Sînt sigur că domnul Dinu Gheorghe va lua cea mai bună decizie în ceea ce priveşte postul de antrenor".


"Rapid nu se poate refuza! Orice antrenor şi-ar dori să ajungă să lucreze la o echipă de tradiţie, dar eu n-am nici o ofertă în acest moment"
Viorel Moldovan, antrenor FC Braşov

"Îmi doresc să antrenez Rapidul şi sînt sigur că într-o zi voi ajunge acolo. Nu depinde de mine cînd se va întîmpla asta"
Marius Şumudică, antrenor Bistriţa


3 ani şi jumatate au trecut de cînd Dinu Gheorghe a demisionat de la Rapid, după un conflict cu George Copos


"Vamă" vine cu jucători
Dinu Gheorghe nu se întoarce în Giuleşti cu mîna goală. El vrea să aducă şi 4 fotbalişti de la Braşov: Roman (25 de ani), Sburlea (21 de ani), Rui Duarte (29 de ani) şi Dani Coman (31 de ani). Revenirea lui "Spiderman", plecat gratis în 2008, l-ar trimite pe Bornescu pe lista de transferuri, acesta nefiind agreat de Dinu "Vamă".


Inbox:

- Liderii galeriei giuleştene au discutat cu Copos şi au ajuns la un compromis: "Vom susţine echipa din prima pînă în ultima etapă a sezonului viitor, fără a-l critica pe patron, dacă şi el se ţine de promisiune: să reorganizeze clubul din temelii".
- Contractul Rapidului cu Lotto a expirat la finalul campionatului, iar conducerea caută acum un alt sponsor. Cel mai probabil, noul echipament al giuleştenilor va fi confecţionat de Givova, firma care o îmbracă şi pe Chievo Verona.
- Fanii rapidişti îşi pot procura de la magazinul de prezentare un produs inedit: o şapcă pe care e imprimată o siglă fosforescentă. Preţ: 65 de lei.
- "E normal ca Andone să se ducă unde i se oferă ce vrea el. E dinamovist şi locul său e în Ştefan cel Mare. Ne despărţim de el în condiţii normale şi îl vom respecta de acum în colo", a spus un lider al galeriei.

 
Comentarii (19)
Dum Dum  ( comentarii)
Postat de alex__ pe 27 Mai 2010, 15:32
Hagi sau Bergodi cele mai bune solutii pt Rapid
Bai Alex esti praf frate !!!?? Adica nu-i bun Sumi sau Moldovan , da' e bun 'agi stelistul , care a luat avionul de la Istambul , si a aranjat cu Dragomir si M .Sandu sa-i fure pe Rapid , sa i-a steaua campionatul . Si se mai si lauda cu asta . Mai tii minte nu ??
28 Mai 2010, 18:13   •   Comenteaza
pancone51  ( comentarii)
nici sa nu aud de dani coman-este expirat ptr RAPID ,BORNECU este de 1000 de ori mai bun ca el, ca antrenor l-as dori pe bergodi cat a fost la noi a facut treaba buna sper sa gandeasca de 2 ori DINU VAMA si sa faca alegerile cele mai bune fzr1923
27 Mai 2010, 19:07   •   Comenteaza
kwel  (un comentariu)
cum sa vina hagi nu se accepta...vama e o achizitie buna ...ji moldo e o varianta buna pt rapid,pt k a mai lucrat cu dinu.....Fortza rapid
27 Mai 2010, 16:31   •   Comenteaza
oneshot  (14 comentarii)
sa vina vama si sumi la rapid !ar face o treaba buna !
27 Mai 2010, 15:57   •   Comenteaza
house13  (31 comentarii)
Cum HAgi, Doamne fereste-ne de asemenea catastrofe. Pai ajungem in B daca vine Hagi. Si daca nu stiati a semnat deja Sumudica.
27 Mai 2010, 15:47   •   Comenteaza
Comentează
Număr de caractere rămase: 700
 
Apartament in Oltenitei Apartament in Oltenitei
49.000 EU
Oltenitei , SU: 63 mp, 2 cam.
Suprafata utila: 63 mp
2 camere

Alte Oferte

Farmerama

Bucura-te de viata la tara la cote maxime!
Cultiva, fertilizeaza si strange-ti recolta. Creste animale si fa comert cu alti fermieri. Joaca-te intro lume animata inspirata din universul rural si bucura-te de facilitatile oferite de comunitatea de [...]

DarkOrbit

Fii un pilot de elita!
DarkOrbit nu este doar un simplu joc de explorare spatiala. Construieste-ti un renume in compania ta si urca in grad, explorand si cucerind noi sectoare ale spatiului, totul intr-o lupta permanenta cu mii de [...]

Seafight

Stapaneste cele 7 mari!
Ridica steagul si participa in batalii navale in toate marile lumii! Bataliile, dorinta de libertate si averea te vor ghida! O aventura captivanta si spectaculoasa, livrata prin cea mai modern atehnologie, [...]
Un serviciu oferit de
Inchiriez excavator O&K PH6
Inchiriez excavator O&K PH6 de 24 tone pe senile cu cupa de 0, 6/ 1, 2 mc si picon de 1 tona.
Timis/Timisoata - pret 1,00 RON
consumatie
consumatie in Larnaca Cipru, cazare avion asigurate, 40 euro/zi +3 eur comision la fiecare bautura, program 18-2, colege romance. 0761964074, celicapub@yahoo.com, facebook Celica Bar Larnaca
Bucuresti/Bucuresti - pret 40,00 EUR
Super deal VAND SALON BEAUTY
Vânzare/asociere salon beauty lux Calea Călărași in vila 2 etaje, chirie mică, complet dotat -dermocell Rowe, electrostimulator 24pazi Rowe, aparat deranjează limfatic, aparat ultrasunete Rowe, ...
Bucuresti/București - pret 1,00 RON
Blackberry 8520 Curve Silver Smartphone
Blackberry 8520 Curve Silver Smartphone Telefonul este nou. Pachetul contine urmatoarele: - telefon - cablu de date - casti - incarcator - card 2GB - husa silicon ( neagra ) ...
Bacau/Onesti - pret 550,00 RON
CUMPAR CARTI
Anticariat cumparam carti din orice domeniu. Deplasare la domiciliul dumneavoastra (in Bucuresti). Plata pe loc. Deplina seriozitate. 0728.599.965 / 021.314.04.73 / 0753.520.515
Bucuresti/Bucuresti - pret 1,00 RON
Loading from
Click.ro
Ai crezut că le-ai văzut pe toate? Iată şase dintre cele mai penibile poze cu Botezatu! - FOTO
În timp, celebrul creator de modă a realizat foarte multe pictoriale spectaculoase.
Asta e poziţie «porno»! Ce dans a oferit o concurentă la Eurovision - FOTO
Elephteria Elephteriou din Grecia a cântat şi a dansat ca nimeni alta. Iar în unele clipe a fost surprinsă în momente foarte incitante.
Galerie foto cu grăsuţe sexy în costume de baie, mare succes pe internet

Galerie foto cu grăsuţe sexy în costume de baie, mare succes pe internet

Un blogger a avut ideea de a iniţia o acţiune de dezinhibare a persoanelor supraponderale, invitându-le să-şi posteze pe site imagini în costume de baie.Hot sexy fat girls in skimpy swimwear (Fete grase şi sexy în costume de baie) este o galerie [...]
Atenţie la „bancnotele” de 50 de lei tipărite pe o singură faţă! (VIDEO)

Atenţie la „bancnotele” de 50 de lei tipărite pe o singură faţă! (VIDEO)

 Cupoanele-cadou, care imită bancnote româneşti şi care sunt folosite de unele firme în acţiuni prin care îşi promovează produsele, au devenit mijloc de înşelăciune – avertizează Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti (PLMB). Vineri seara, în [...]
Taguri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
 
Autori: A B C D E F G I J L M O R S T V