LIGA 1   •   

STRANIERI

Număraţi pe degete! Topul străinilor ajunşi la echipe mari din Vest după şederea în Liga I

 
de Răzvan Luţac   •   04 Ianuarie 2012 14:22
 

Înainte să joace la Everton, Nyarko a trecut pe la Sportul Studenţesc

În ultimii 20 de ani, Liga I a găzduit sute de jucători veniţi din afara graniţelor ţării, dar numărul celor care au reuşit să ajungă în campionatele puternice din vestul Europei după şederea în România poate fi numărat pe degetele mîinilor

Aduşi pe sume importante din America de Sud, prezentaţi fanilor şi presei ca foşti jucători ai unor forţe din Spania, Italia sau Germania,  dar sfârşind prin a pleca pe uşa din dos. Aceasta este situaţia care îi caracterizează pe majoritatea fotbaliştilor sosiţi în Liga I din afara graniţelor ţării.

Din noianul de străini, pot fi remarcaţi extrem de puţini jucători. Aceştia au reuşit, după plecarea din România, să prindă contracte la echipe din cele cinci ligi importante din Occident (Anglia, Italia, Franţa, Germania, Spania) sau la grupări de tradiţie în Europa vestică.

1. Alex Nyarko (Karlsruher SC, RC Lens, Everton, AS Monaco, PSG) - Ghanezul a fost adus în Europa de Sportul Studenţesc. Din Regie, a ajuns la Basel, apoi în Bundesliga, la Karlsruher SC şi Franţa, la Lens.

A urmat perioada Everton, cînd Alex s-a făcut remarcat în mod negativ. Africanul a fost ţinta unei întîmplări mai puţin fericite: un fan a pătruns pe teren la un meci cu Arsenal şi a încercat să îi scoată tricoul, cerîndu-i să nu mai poarte culorile "caramelelor". Deranjat de atitudinea fanilor, Nyarko a cerut să fie transferat, urmînd împrumuturi la Monaco şi PSG.

2. Alvaro Pereira (Porto) - Uruguayanul, adus pe o sumă uriaşă de CFR Cluj, a confirmat în România şi a ajuns la FC Porto. Împreună cu lusitanii, a câştigat Europa League, dar şi trofee interne. A impresionat la turneul final al Campionatului Mondial din Africa de Sud. S-a vorbit despre un eventual transfer în Premier League, la Chelsea.

3.  Cyril Thereau (Anderlecht, Chievo Verona) - Francezul a fost unul din favoritul tribunelor la Steaua. Transferat la Anderlecht pentru aproximativ 3 milioane de euro, Cyril joacă în prezent în Serie A, la Chievo Verona.

4.  Constant Djakpa (Leverkusen, Hannover 96) - ivorianul de la Pandurii Tg. Jiu s-a făcut remarcat şi în Liga I, dar şi la echipa naţională a Coastei de Fildeş, fiind coleg cu Drogba, Kalou sau fraţii Toure la Cupa Africii pe Naţiuni, ediţia 2008. Transferat de la Pandurii direct la unul din granzii Bundesligii, Leverkusen, a fost împrumutat timp de un sezon şi jumătate la Hannover 96, iar apoi vîndut la Eintracht Frankfurt.

5. Tiago Gomes (Hercules) - Portughezul Tiago a fost criticat în dese rânduri de patronul Stelei, Gigi Becali. A plecat în Segunda Division, la Hercules, grupare alături de care a reuşit promovarea în La Liga şi a petrecut un sezon în primul eşalon fotbalistic din Spania.

6. Elinton Andrade (Olympique Marseille) -  La fel ca Pereira, şi-a început aventura europeană în România, dar la Rapid. Din Giuleşti, a făcut un pas mare, la Olympique Marseille, unde este rezerva lui Steve Mandanda.

7. Sebastian Dubarbier (Lorient) - Unul din jucătorii de bază ai CFR-ului din Cluj între 2008 şi 2010, a fost vîndut în Franţa, la Lorient. Din păcate, nu a impresionat la echipa din Ligue 1, fiind împrumutat o perioadă în Spania, la Tenerife.

8. Edel Bete (PSG) - La Rapid, a fost văzut ca un gafeur, fiind scos drept ţap ispăşitor în mai multe partide, printre care şi un derby cu Dinamo. Surprinzător, camerunezul naturalizat armean a plecat la PSG, unde a apărat în peste 50 de partide!

Au venit vedete, au plecat anonimi

La capitolul veniri, prin România s-au perindat foşti "galactici", "extratereştri" sau echipieri ai unor forţe din Premier League. Samuel Okunowo a jucat la FC Barcelona, Julio Cesar Correa la Real Madrid. Glauber (Rapid) a fost în echipa lui Manchester City, Burns (Urziceni) a prins perioada de glorie a celor de la Leeds United, pentru ca singurul englez care a jucat vreodată pe plaiuri mioritice, Mark Burke, să fi jucat la Aston Villa sau Middlesbrough.

Barcelona, via Jiul Petroşani

Elemer Berkessy, născut la Oradea în timpul stăpînirii austro-ungare, a jucat la Jiul între 1923 şi 1930, devenind vice-campion al României în 1925. Considerat unul din cei mai importanţi antrenori maghiari postbelici, Berkessy a jucat la FC Barcelona înte 1934 şi 1936.

 

 
Comentarii (6)
drack009  (153 comentarii)
Mda. Ca romani sunt asa multi....
Poi cand oferi unh salariu de 120.000 de euro pe sezon ca"e criza" ce dracu ati vrea sa vina in Ro? Ronaldo, Messi sau Raul???
04 Ianuarie 2012, 18:39   •   Comenteaza
ronaldo666  (2223 comentarii)
poi decat sa aducem straiuni de mana a doua mai bn jucam cu romani k sunt tot la aceasi valoare sh joace sh pe bani mai putini
04 Ianuarie 2012, 16:04   •   Comenteaza
dejoc  (374 comentarii)
Mai bine il scria pe Culio in locul lui Tony
04 Ianuarie 2012, 15:27   •   Comenteaza
zanetti3333  (21 comentarii)
mitreski nu a jucat niciodata la craiova e o aberatie
04 Ianuarie 2012, 15:19   •   Comenteaza
americanu197  (57 comentarii)
okunowo si correa au fost la dinamo :D
04 Ianuarie 2012, 15:10   •   Comenteaza
Comentează
Număr de caractere rămase: 700
 

În Kiev, segmentul rezidenţial este dominat de câteva companii tolerate de clasa politică În Kiev, segmentul rezidenţial este dominat de câteva companii tolerate de clasa politică
Kiev este un important centru industrial, stiintific, educational si cultural al Europei de Est, cu peste trei milioane de locuitori. Cu toate acestea, piata imobiliara nu s-a dezvoltat [...]

Alte Stiri

Farmerama

Bucura-te de viata la tara la cote maxime!
Cultiva, fertilizeaza si strange-ti recolta. Creste animale si fa comert cu alti fermieri. Joaca-te intro lume animata inspirata din universul rural si bucura-te de facilitatile oferite de comunitatea de [...]

DarkOrbit

Fii un pilot de elita!
DarkOrbit nu este doar un simplu joc de explorare spatiala. Construieste-ti un renume in compania ta si urca in grad, explorand si cucerind noi sectoare ale spatiului, totul intr-o lupta permanenta cu mii de [...]

Seafight

Stapaneste cele 7 mari!
Ridica steagul si participa in batalii navale in toate marile lumii! Bataliile, dorinta de libertate si averea te vor ghida! O aventura captivanta si spectaculoasa, livrata prin cea mai modern atehnologie, [...]
Un serviciu oferit de
Administrator imobil
Administrator imobil autorizat, cunostinte tehnice, doresc colaborare cu Asociatie de Proprietari. Experienta 7 ani ca Presedinte Comisie Cenzori. Tin si contabilitate primara. Seriozitate cer si ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 0,00 RON
vind o afacere deosebita 50 capre lapte 50 oi carne.
vind 50 capre de lapte alpina franceza, austriaca, alba de banat montate cu tapi alpina franceza si un nucleu de oi rasa de carne 50 buc 2%fatate restul urmeza in scurt timp si au fost montate cu ...
Mures/Sighisoara - pret 0,00 EUR
clarvazatoare tarot ocultism
Detinatoarea puterii Magiei Albe, singura tamaduitoare Acceptata de Biserica, vine cu leacuri de trup si de suflet, eliberandu-va de farmece, blesteme, succes in afaceri, reintregirea familiilor ...
Alba/Alba Iulia - pret 10,00 RON
Vand teren ultracentral la numai 790Eur/mp
Teren 760 mp, Bucuresti, ultracentral, Dacia-Eminescu-Tunari, latime 14 ml, intrare 7 ml, electricitate 380V, apa, canalizare, realizate recent, cadastru, intabulare, complet ingradit, 595.000 EUR( ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 790,00 EUR
vand Camera video Sony full hd HDR-SR10E
Ocazie ! Imagini superioare cu video Full HD 1920x1080, înregistrare HD pe unitatea hard disc de 40 GB, Obiectiv Carl Zeiss Vario-Sonnar T* cu zoom optic 15x / zoom digital 180x, Conector HDMI ...
Brasov/Brasov - pret 1.500,00 RON
Loading from
Click.ro
Ai crezut că le-ai văzut pe toate? Iată şase dintre cele mai penibile poze cu Botezatu! - FOTO
În timp, celebrul creator de modă a realizat foarte multe pictoriale spectaculoase.
Asta e poziţie «porno»! Ce dans a oferit o concurentă la Eurovision - FOTO
Elephteria Elephteriou din Grecia a cântat şi a dansat ca nimeni alta. Iar în unele clipe a fost surprinsă în momente foarte incitante.
Galerie foto cu grăsuţe sexy în costume de baie, mare succes pe internet

Galerie foto cu grăsuţe sexy în costume de baie, mare succes pe internet

Un blogger a avut ideea de a iniţia o acţiune de dezinhibare a persoanelor supraponderale, invitându-le să-şi posteze pe site imagini în costume de baie.Hot sexy fat girls in skimpy swimwear (Fete grase şi sexy în costume de baie) este o galerie [...]
Atenţie la „bancnotele” de 50 de lei tipărite pe o singură faţă! (VIDEO)

Atenţie la „bancnotele” de 50 de lei tipărite pe o singură faţă! (VIDEO)

 Cupoanele-cadou, care imită bancnote româneşti şi care sunt folosite de unele firme în acţiuni prin care îşi promovează produsele, au devenit mijloc de înşelăciune – avertizează Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti (PLMB). Vineri seara, în [...]
Taguri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
 
Autori: A B C D E F G I J L M O R S T V