FOTBAL  »  Superliga  »  CFR CLUJ

Paszkany prevede dezastrul în Liga 1: "Sîntem condamnaţi la moarte cu 18 echipe"

Arpad Paszkany
Arpad Paszkany

Articol de GSP - Publicat vineri, 01 iulie 2011 00:00 / Actualizat vineri, 01 iulie 2011 15:39

Arpad Paszkany, finanţatorul echipei CFR Cluj, spune că LPF ar fi trebuit să profite de retrogradarea Bistriţei şi a Timişoarei pentru a reforma complet sistemul competiţional.

Oficialul din Gruia este de părere că Liga 1 poate reveni in randul campionatelor de top din Europa doar prin adoptarea unui sistem cu 12 echipe, în care participantele în cupele europene şi retrogradatele să fie decise după un play-off.

"Acum era un moment superb să revigorăm competiţia internă, prin reducerea numărului de echipe. Altfel, Liga 1 e condamnată la moarte. Subliniez acest lucru, sîntem condamnaţi la moarte, pentru că, din punct de vedere valoric, economic, actualul sistem nu mai dă randamet şi picăm tot mai jos pînă dispărem. Mai exact, pînă ajungem la nivelul Ungariei, Albaniei sau al altor campionate de categoria a cincea.

Cu 12 echipe în Liga 1 şi sistem play-off sînt convins că, în doi sau trei ani am avea şi rezultate internaţionale mai bune şi o mai mare mediatizare pe plan european. Cu siguranţă am apărea în high-life-ul fotbalului european cu rezumate macar, cum sunt cele din Turcia, Grecia sau Olanda", a declarat Paszkany în Fanatik.

Citește și:
Încă un cuplu fericit în handbalul românesc » Mesaje la un an de relație: „Te iubesc mai mult decât orice”
Handbal
Încă un cuplu fericit în handbalul românesc » Mesaje la un an de relație: „Te iubesc mai mult decât orice”
Rapidistul Keita, reținut pentru 24 de ore! Comunicatul Brigăzii Rutiere, ce decizie a luat Rapidul
Superliga
Rapidistul Keita, reținut pentru 24 de ore! Comunicatul Brigăzii Rutiere, ce decizie a luat Rapidul
Cu el începe Becali reconstrucția » Primul jucător pe care-l vrea la FCSB
Superliga
Cu el începe Becali reconstrucția » Primul jucător pe care-l vrea la FCSB
Nuntă ca în filme! » A plimbat-o pe Alexandra într-un Ferrari din 1957 pe străzile din Monte Carlo: „Cel mai stilat cuplu”
Formula 1
Nuntă ca în filme! » A plimbat-o pe Alexandra într-un Ferrari din 1957 pe străzile din Monte Carlo: „Cel mai stilat cuplu”
Șoc la raft în magazinele din România: Va fi resimțit chiar din această lună
Profit.ro
Șoc la raft în magazinele din România: Va fi resimțit chiar din această lună
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Cel mai medaliat sportiv olimpic din istorie, mărturisire crudă: „Nu vreau ca fiii mei să treacă prin ce am trecut eu”

Încă un cuplu fericit în handbalul românesc » Mesaje la un an de relație: „Te iubesc mai mult decât orice”


Comentarii (40)
elsopotyi
elsopotyi  •  02 Iulie 2011, 12:46

Cred ca are dreptate, dar in Romania nimic nu se ia in serios.Pacat .Daca ascultam toate opiniile celor care nu se pricep la nimic, ajungem ca in viata sociala ,faliment total.

truth
truth  •  02 Iulie 2011, 02:50
Postat de submarina pe 01 Iulie 2011, 21:06

18 -20 de echipe e sistemul perfect pentru Liga 1, scuze Paszkany...nu ai dreptate

Parerea mea , este ca, intr-o tara latina, cu peste 20 mil. locuitori,unde nu se schiaza, in atletism nu excelam, , cu minunatele exceptii cu tot ,fotbalul este un sport national si nu este indicat a se practica numai cu 12 echipe, desi in actualul context , pe termen scurt , ar fi benefica. Citind comentariile voastre constructive , cred ca fotbalul la noi are viitor, cluburile traiesc prin NOI , si daca toti cei care suntem suporteri, murim pe stadion , dar ne-ntelegem despte fotbal in afara ei, nu o sa ne conduca indivizi, care e conduc fotbalul in ziua de astazi.

alpin
alpin  •  01 Iulie 2011, 22:45

Cum sa ai fotbal valoros cand ai in Liga I, pe rand, toate comunele din jurul capitalei?!? Nici nu e vorba de diluarea valorilo, ci de anihilarea lor! In plus, avem noi forta financiara sa tinem 18 echipe in Liga I?!? Cand Steaua si Dinamo - cele mai mediatizate - au datorii de milioane de euro?!? Da, Real si Barcelona au datorii mult mai mari. Dar cele doua cluburi sunt deja institutii nationale. Si, numai numele lor valoreaza miliarde!!!

Vezi toate comentariile (40)
Comentează