FOTBAL  »  Superliga  »  CFR CLUJ - RAPID 0-1

Paszkany: "Sezonul ăsta s-au nimerit toate ghinioanele numai la Cluj"

Articol de GSP - Publicat joi, 07 aprilie 2011 00:00 / Actualizat vineri, 08 aprilie 2011 10:49

Aflat pentru prima oară pe banca echipei sale, patronul clujean Arpad Paszkany s-a declarat dezamăgit de înfrîngerea din meciul cu Rapid, 0-1. Acesta a dat vina pe ghinion pentru eşecul din această seară şi a refuzat să comenteze arbitrajul.

"Cu puţin noroc am fi putut cîştiga acest meci, dar parcă în sezonul acesta s-au adunat toate ghinioanele. Ca şi joc, cele două echipe au fost egale, dar noi am avut ocazii ceva mai clare", a spus Arpad Paszkany la finalul meciului.

"Am sperat să ne revenim în repriza secundă, dar asta e! Sîntem pe locul 8 şi nu mai are rost să comentez arbitrajul. Marea majoritate a deciziilor au fost luate în favoarea Rapidului, dar nu pot spune că erorile au influenţat scorul", a mai spus Paszkany.

Rapid a revenit pe poziţia a patra în clasamentul Ligii 1, avînd 40 de puncte, la fel ca şi Steaua şi Dinamo. Giuleştenii se află la 9 puncte în spatele liderului şi la patru puncte în spatele ocupantei locului 3, FC Vaslui. 

CFR aduce 9 jucători în vară
Arpad Paszkany a făcut dezvăluiri în privinţa campaniei de transferuri din vară, cînd vrea să aducă 9 jucători în Gruia.

"Avem o listă de 8-9 jucători pe care vrem să-i aducem din vară. Vor pleca destui jucători la finalul acestui sezon, pentru că nu avem vestiarul destul de mare pentru toţi. Sezonul acesta l-am sacrificat pentru a da o şansă tinerilor, să vedem dacă ne pot fi de ajutor în sezonul următor", a mai spus finanţatorul clujean.

Citește și:
Fostul mare fotbalist spune de ce refuză căsătoria cu iubita mai tânără cu 38 de ani: „Ajung cinci!”
Campionate
Fostul mare fotbalist spune de ce refuză căsătoria cu iubita mai tânără cu 38 de ani: „Ajung cinci!”
Apariție tulburătoare a soției lui Jurgen Klopp » Ulla are (doar) 52 de ani
Campionate
Apariție tulburătoare a soției lui Jurgen Klopp » Ulla are (doar) 52 de ani
Nick Walker, „Mutantul” care a câștigat Mr. Olympia 2026, în ciuda criticilor și îndoielilor » „Este un fraier, asta e varianta politicoasă”
Altele
Nick Walker, „Mutantul” care a câștigat Mr. Olympia 2026, în ciuda criticilor și îndoielilor » „Este un fraier, asta e varianta politicoasă”
România - Bosnia, partidă fără spectatori în etapa a doua din Liga Națiunilor: cum arată echipa, după decizia-șoc a lui Hagi
Nationala
România - Bosnia, partidă fără spectatori în etapa a doua din Liga Națiunilor: cum arată echipa, după decizia-șoc a lui Hagi
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Ion Țiriac, despre românul controversat care a schimbat istoria sportului: „A făcut tot ce există astăzi în Statele Unite”

Ion Țiriac a scos «bestia» din colecție! Cum arată limuzina din 1968 pe care au avut-o John Lennon, Coco Chanel, Ceaușescu și Saddam Hussein


Comentarii (10)
mich
mich  •  08 Aprilie 2011, 01:15

ce usor va pacaleste presa. Pasckany a zis ca: dar PARCĂ în sezonul acesta s-au adunat toate ghinioanele - PARCĂ ! Toti fura mai mult decat CFR in sensul ca toti sunt favorizati de arbitri mai mult decat CFR si in plus, toti mint ca CFR e favorizata, deci CFR cel mai curat club. Punct.

daniel_mocan
daniel_mocan  •  08 Aprilie 2011, 00:27

asta cu ghinionul vi se intampla deoarece exista un Dumnezeu sus care a vazut tot ce a facut domnul Paskany si clubul CFR in trecut...toate hotiile...

pisto
pisto  •  08 Aprilie 2011, 00:16

Cand fotbalul devine NUMAI o afacere si aia facuta de-a lela ... normal ca ai ghinioane

Vezi toate comentariile (10)
Comentează