FOTBAL  »  Superliga  »  PETROLUL - RAPID

Petrolul - Rapid, o istorie în culori » O avancronică specială pentru două echipe de tradiţie

Articol de - Publicat sambata, 16 august 2014 00:00 / Actualizat sambata, 16 august 2014 20:14

Unul din meciurile de tradiţie din fotbalul românesc a ajuns la episodul cu numărul 77 pe prima scenă. Istoricul confruntărilor directe a născut o rivalitate sportivă în teren, dar şi la nivelul galeriilor. Palmaresul disputelor din campionat este favorabil giuleştenilor, aceştia cîştigînd 36 de partide, Petrolul numai 20, în timp ce 20 de jocuri s-au încheiat la egalitate.

Primul meci a avut loc la data de 16 mai 1954, atunci cînd Flacăra Ploieşti a cedat cu 2-0 pe teren propriu în faţa celor de la Locomotiva, marcatori Iacob Olaru şi Dumitru Călin. Şi în returul ediţiei '54, feroviarii s-au impus cu un categoric 3-0. Întîiul succes al "găzarilor" avea să vie în returul ediţiei 1956, în deplasare, scor 2-1 (antrenori Francisc Ronay / Ilie Oană).

A urmat pentru ploieşteni titlul, la finele stagiunii 57/58, stagiune în care ei nu au izbutit să-şi învingă rivala în nici unul din cele două meciuri (0-0/0-2).
Un alt meci de referinţă a fost cel din 24 martie 1963, Rapid- Petrolul 6-1, cea mai clară victorie din contul giuleştenilor în duelurile directe. Peste doar cîteva luni, tot pe terenul "vişiniilor", petroliştii s-au răzbunat cu un 6-0, scor ce a consemnat o dublă istorică:

-cea mai clară victorie din istoria Petrolului în deplasare;
-una din cele două cele mai severe înfrîngeri suferite de Rapid "acasă", a doua înregistrîndu-se în 1989, 2-8 cu Steaua.

22.09.1963, Rapid-Petrolul 0-6 (0-1)
Au marcat: Moldoveanu (7',61',68'), M. Dridea (58',80',82')
Rapid: Andrei (Todor), Coe, Motroc, Greavu, Jamaischi, Langa, Năsturescu, Dumitriu II, Ionescu, Crăciun (Georgescu), Kraus - antrenor Valentin Stănescu;
Petrolul: Ionescu, Pall, Nicolae, Florea, Fronea (Mocanu), Marin, Badea, Iuhas, M Dridea, A Munteanu, Moldoveanu - antrenor Ilie Oană.

Desi a pierdut la scor, la finalul ediţiei 1963/64, Rapid a terminat pe 2, cu 7 puncte peste locul 5 deţinut de Petrolul.
Sezonul 1965/66, a adus ultimul titlu din istoria Petrolului după o luptă dusă în mare parte cu Rapid.

Meciul care a făcut diferenţa a fost cel din runda a 16-a cîştigat de Petrolul cu 1-0 graţie golului direct din corner reuşit de Virgil Dridea. Totuşi, trebuie menţionat şi faptul că în formula de start aliniată de Valentin Stănescu au intrat patru juniori, aceştia luînd locul titularilor de drept bolnavi la ora meciului.

În editia următoare, 1966/67, Rapidul a sărbătorit primul titlu CHIAR pe arena adversarilor de astăzi după ce au remizat fără gol. A rămas în istoria fotbalului povestea din  11 iunie 1967 atunci cînd "giuleştenii" s-au întors în triumf de la Ploieşti, întreg drumul pînă în capitală fiind o sărbătoare.

Lupta dintre cele două a continuat şi în deceniul următor. În martie 70, Petrolul a învins cu 2-0 şi a declanşat declinul giuleştenilor, aceştia pierzând la două puncte titlul în faţa arădenilor. La finele stagiunii 1973/74, fostele campioane au retrogradat împreună în eşalonul secund. Rapidul avea să revină în 1975, doar pentru doi ani.

În 1977, Petrolul a promovat, dar a şi retrogradat imediat. Începutul anilor 80 le găseşte pe cele două în luptă directă pentru revenirea în Divizia A. În primăvara lui '82, câteva zeci de mii de spectatori au asistat pe fostul "23 august" la succesul rapidiştilor cu 5-1 (80.000 după unele surse). Deşi au făcut scor în meciul direct, finalul sezonului i-a găsit pe ploieşteni pe loc de promovare, asta din cauza faptului că bucureştenii au tratat meciurile care au urmat succesului în derby în stilul lor inconfundabil.

După 9 ani,  "derby-ul" a revenit pe prima scenă în 1983/84, 3-1 pentru Petrolul la Ploieşti şi 1-0 pentru giuleşteni "acasă".

În 1988, Petrolul a luat, din nou, drumul "B-ului", nu înainte de a scoate 3 puncte din duelurile cu giuleştenii. Ploieştenii au revenit după un an, dar tocmai "sosise" rândul Rapidului "la matineu".

Primele confruntări de după Revoluţie au fost pe 28 noiembrie 1990, Rapid-Petrolul 2-1 (Constantinovici, Drăgan / Catinca) şi 16 iunie 1991, Petrolul-Rapid 1-0 (Costel Lazăr). Alte echipe, alte vremuri, dar aceleaşi pasiuni. Între timp, pe banca ploieştenilor ajunsese Virgil Dridea, "eroul" din 1966. După 1989, doar "lupii galbeni" au mai făcut cunoştinţă cu divizia secundă, astfel că, din 2004 pînă în 2011 cele două s-au întâlnit doar în Cupa României.

-Ultima victorie a Petrolului s-a înregistrat pe 1 aprilie 2000 (Petrolul-Rapid 4-2, antrenori Virgil Dridea, respectiv Mircea Lucescu). De atunci s-au mai disputat 10 jocuri în campionat, 8 încheiate cu victoria "vişiniilor" şi două remize albe.
-11 din cele 76 de partide disputate pe prima scenă s-au încheiat fără gol, 5 din acestea pe terenul ploieştenilor.

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (23)
julianm
julianm  •  19 August 2014, 01:06

Puteti verifica , meciul din 1982 a fost pe Steaua . Goluri : Damaschin - 2 , Paraschiv - 2 , Cojocaru 1

msr_ms
msr_ms  •  17 August 2014, 00:27
Postat de julianm pe 16 August 2014, 22:11

Am fost la meciul din mai 1982 . S-a disputat pe Steaua nu pe 23 August . Se spunea ca au fost 50.000 de spectatori .

a fost pe stad.republicii.tramvaiul 2(fost)stie!

julianm
julianm  •  16 August 2014, 22:11

Am fost la meciul din mai 1982 . S-a disputat pe Steaua nu pe 23 August . Se spunea ca au fost 50.000 de spectatori .

Vezi toate comentariile (23)
Comentează