LIGA 1   |   

STEAUA - GAZ METAN, DUMINICĂ, 20:00, DIGISPORT ŞI LIVETEXT PE GSP.RO

Pîrvulescu: "I-am promis lui Bud că nu pierdem în Ghencea"

 
de Cosmin Prişcă   |   19.03.2010   |    7 comentarii
DISTRIBUIE PE:
        
    
MARIME FONT:    
ULTIMA STIRE:
Primăria sectorului 2 ridică maşinile parcate la marginea drumului pentru a curăţa carosabilul de zăpadă, după care le pune la loc Şoferii bucureşteni se pare că s-au declarat învinşi în meciul lor cu nămeţii. Chiar dacă pe arterele centrale se ...

Paul Pirvulescu, Pirvulescu, Gaz Metan

Mijlocaşul Paul Pîrvulescu a fost foarte aproape de a aduce victoria în meciul cu CFR Cluj, însă şutul său din unghi a trecut la o palmă de bară.

"Cu toate că am întîlnit o echipă care se bate la titlu, cred că noi am avut o ambiţie şi o dorinţă mai mare de a obţine un rezultat bun. Probabil cei de la CFR s-au crezut dinainte cîştigători pentru că sînt o echipă mare. Noi am demonstrat că rezultatele din acest sezon nu sînt întîmplătoare şi chiar dacă în retur am adunat patru remize albe pentru noi este important fiecare punct.

Îmi pare rău că nu am marcat, eu am tras bine, am şi văzut mingea în poartă, dar a sărit din teren şi a trecut pe lîngă bară”, a afirmat medieşeanul, care promite că se va revanşa în Ghencea.

"Sper să sparg gheaţa duminică pe Ghencea. Chiar dacă mă înţeleg foarte bine cu Tătăruşanu, cu care mă întîlnesc la lotul naţional, în cazul în care el va apăra îmi doresc să îi mai dau un gol la fel cum s-a întîmplat în tur, la Mediaş. Doar i-am promis fostului meu coleg de cameră Cristi Bud de la CFR că îi vom încurca şi pe Steaua", a afirmat Pîrvulescu.

PE ACEEAȘI TEMĂ:
Paul urmăreşte desene animate seara şi-şi aminteşte alte stagii mai agitate, de cînd era la Gaz Metan şi-l avea coechipier pe brazilianul Eric. Ce face un fotbalist în cantonament în afara antrenamentelor şi a meciurilor amicale? Nu are foarte mult timp liber la dispoziţie, mai ales că trebuie să ...
ovi
Comentarii:
20 Martie 2010, 19:29  |  CITEAZA
bai salvamar nu tie rusine noi medieseni sintem mindri cu paul juc. international idolul galeriei
Gazistu'
Comentarii:
19 Martie 2010, 15:00  |  CITEAZA
Sa nu o luam noi in barba ca la Medias! Atunci am condus cu 2-1 la pauza!
gazistu
Comentarii: 2586
19 Martie 2010, 11:34  |  CITEAZA
pot sa fac pariu ca steaua nu ne da gol...sa nu uitam ca in 5 etape din retur am luat un singur gol... TOTUSI AVEM APARARE...
salvamar
Comentarii:
19 Martie 2010, 11:24  |  CITEAZA
apai io si promis cineva :)). cel mai pana rama dintre toti. de n-ar fii taicato ce ii nu mai erai de mult fotbalist ..lucrai 3 schimburi la kromberg :))))
mbogdan80
Comentarii: 502
19 Martie 2010, 10:21  |  CITEAZA
forza steaua!
batem cu 2-0 goluri kapetanos si tanase
Număr de caractere rămase: 700
Loading from
 
Alte stiri din Liga 1
Dinamoviştii au demarat o strîngere de fonduri în club pentru a-i ajuta rapid pe oamenii afectaţi de ninsorile abundente Elevii lui Liviu Ciobotariu au urmărit cu atenţie imaginile, online şi la TV, "plus veştile terifiante ce ni s-au transmis de acasă, despre situaţia României sub zăpadă". ...
 
Fundaşul dreapta Bandalovski şi atacantul Junior Moraes ar putea fi ultimele transferuri ale roş-albaştrilor Roş-albaştrii i-au adus în această iarnă pe Dănănae, Pîrvulescu, Chiricheş, Chipciu şi Machado, dar ar mai vrea doi jucători. Ultimii intraţi în atenţia Stelei sînt din Bulgaria, de la ...
 
 
 
 
 
 
  • Etapa:
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
  • 6
  • 7
  • 8
  • 9
  • 10
  • 11
  • 12
  • 13
  • 14
  • 15
  • 16
  • 17
  • retur
Sa 25.02.12
00:00
DinamoDinamo
-
-
Gaz MetanGaz Metan
Sa 25.02.12
00:00
CFR ClujCFR Cluj
-
-
Tg. MureşTg. Mureş
Sa 25.02.12
00:00
RapidRapid
-
-
U ClujU Cluj
Sa 25.02.12
00:00
CS MioveniCS Mioveni
-
-
SteauaSteaua
Sa 25.02.12
00:00
ConcordiaConcordia
-
-
Otelul Otelul
Sa 25.02.12
00:00
FC BrasovFC Brasov
-
-
Pandurii Tg. JiuPandurii Tg. Jiu
Sa 25.02.12
00:00
PetrolulPetrolul
-
-
FC VasluiFC Vaslui
Sa 25.02.12
00:00
CeahlaulCeahlaul
-
-
SportulSportul
Sa 25.02.12
00:00
SibiuSibiu
-
-
Astra Astra
Un serviciu oferit de
ANGAJEZ SECRETARA
CABINET AVOCAT ANGAJEZ SECRETARA
Constanta/Constanta - pret 800,00 RON
amenajari interioare
constructii la rosu.amenajari.interiore.gresie.faianta. parchet.gleturi.lavabile.izolatii termo si hidro.pavaje.garduri.tel 0723613829
Timis/Timisoara - pret 30,00 RON
Vand scoala de soferi
Vand scoala de soferi cat.B, cu masini sau fara, sala de legislatie dotata si functionala.
Sibiu/Medias - pret 100,00 RON
vand nisip, balast, pietris 0768479469
• -Nisip (0-4m) • - Margaritar (4-8mm) • - Pietris (8-16mm • - Piatra mare (16-31mm) • - Refuz de ciur (25-63mm) • - Balast (0-40 mm) • - Pamant vegetal
Bucuresti/Bucuresti - pret 1,00 RON
Vand casa in Cherelus
Vand casa, 2.160 mp + 250mp gradina cu loc de casa, anexe, 4+2 camere, baie, bucatarie, 2 holuri, renovata, incalzire cu lemne(teracote)
Arad/Cherelus - pret 55.000,00 EUR
Click.ro
Scandal jenant la TV, ziua în amiaza mare! Acuzaţii prostituţie, urlete, înjurături: «Zdreanţă penală, f***-ţi morţii mă-tii!»
Război total între Pamela de România şi cântăreţul Marius Baldovin. Acesta a acuzat-o pe blondină că ar fi făcut prostituţie în Spania, însă Simona Traşcă spune că n-a fost niciodată în ţara amintită.
Alex Codruţ Bălaşa se vinde pe Ebay în Anglia din cauza corupţiei din România

Alex Codruţ Bălaşa se vinde pe Ebay în Anglia din cauza corupţiei din România

Pentru Alex Codruţ Bălaşa, România pare să fie ţara ţepelor. L-a "trădat" deopotrivă în afaceri şi dragoste. Atât de tare, încât tânărul de 25 de ani a plecat în Marea Britanie, unde a făcut vâlvă recent cu un anunţ în care şi-a scos la vânzare pe [...]
Un nou mesaj Anonymous pentru România (VIDEO)

Un nou mesaj Anonymous pentru România (VIDEO)

Salutări cetăţeni ai României, suntem Anonymous.Acest mesaj este transmis poporului român ca urmare a recentului protest anti-ACTA ce a avut din ţara voastră, şi în numeroase alte ţări europene. Ne vine greu să credem că nu simţiti abuzurile făcute [...]
Moment jenant la altar: mirele a vomitat chiar înaintea ceremoniei (VIDEO)

Moment jenant la altar: mirele a vomitat chiar înaintea ceremoniei (VIDEO)

Ceea ce, măcar până la naşterea unui copil, ar trebui să fie cel mai fericit moment din viaţa unui cuplu, s-a transformat într-un coşmar pentru o [...]
VIDEO: Piesa "Take on Me" a trupei A-ha, în variantă nord-coreeană, a fost văzută de peste un milioan de persoane în câteva zile

VIDEO: Piesa "Take on Me" a trupei A-ha, în variantă nord-coreeană, a fost văzută de peste un milioan de persoane în câteva zile

Cinci muzicieni din Coreea de Nord au cântat la acordeoane piesa trupei A-ha, "Take on Me", clipul postat pe Youtube fiind văzut de peste un milion [...]
Un berbec şi o căprioară vor fi căsătoriţi de Sfântul Valentin. Vezi unde se va desfăşura ceremonia şi cum vor fi îmbrăcaţi mirii

Un berbec şi o căprioară vor fi căsătoriţi de Sfântul Valentin. Vezi unde se va desfăşura ceremonia şi cum vor fi îmbrăcaţi mirii

Personalul unei grădini zoologice din China va organiza, de Sfântul Valentin, o nuntă în care vor fi uniţi berbecul Changmao şi căprioara Chunzi, [...]
Taguri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
 
Autori: A B C D E F G I J L M O R S T V