FOTBAL  »  Superliga  »  STEAUA

Piţurcă vrea concurenţă maximă pe toate posturile » Bucurică vine în probe la Steaua

Articol de - Publicat duminica, 20 iunie 2010 00:00

Fundaşul stînga de la Alba Iulia se va antrena cu Steaua în Austria şi va trebui să-l convingă pe Piţi în cele două amicale ale stagiului.

Steaua a oficializat 8 transferuri, însă Piţurcă nu se va opri aici. Mai caută un fotbalist care să acopere şi postul de fundaş stînga, singurul în concepţia lui care nu are dublajul asigurat. Primul nume la care s-a oprit e Bogdan Bucurică, de la retrogradata Unirea Alba Iulia.

Piţurcă n-a acceptat însă să semneze direct cu jucătorul în vîrstă de 24 de ani, ci a solicitat ca el să vină la probe în cantonamentul din Austria. "Dacă mă va convinge că e ce caut, o să-l luăm" a fost mesajul lui Piţurcă.

Bucurică va ajunge în cantonamentul Stelei de la Bad Gastein, din Austria, cel mai tîrziu vineri, cu două zile înaintea primului amical al verii, cel cu Apoel Nicosia, programat duminica viitoare, pe 27 iunie. Bucurică va fi apoi folosit şi în al doilea test, pe 30 iunie, cu Victoria Plzen, după care Piţurcă îi va transmite dacă va fi sau nu oprit în lot pentru retur.

2 fundaşi stînga are Steaua în lotul deplasat în cantonamentul din Austria: Emeghara şi Lucian Filip

Bogdan Bucurică
- are 24 de ani
- are 1,76 metri înălţime şi 74 de kilograme
- la doar 18 ani juca în liga secundă din Franţa, la Chateauroux, cu care a terminat pe locul 5 în sezonul 2004-2005
- în 2006-2007 s-a aflat în lotul lui CFR Cluj, iar în vara lui 2007 a fost cedat la Alba Iulia
- în sezonul trecut a jucat 29 de meciuri pentru Unirea, dintre care 27 ca titular, toate ca fundaş stînga
- a marcat un singur gol şi a oferit 3 pase de gol

ALTE ŢINTE
Varga se propune la Steaua

Fostul jucător al Unirii Urziceni şi al Rapidului, Dacian Varga, spune că i-ar plăcea să devină elevul lui Piţurcă în Ghencea. "Am mai lucrat cu domnul Piţurcă, atunci cînd era selecţioner, şi am colaborat foarte bine, am putea să o facem din nou fără probleme", a spus Varga (25 de ani).

Grandin a fugit ca să vină în Ghencea?
Presa bulgară a scris că mijlocaşul ofensiv al lui ŢSKA Sofia, Elliot Grandin (22 de ani), care poate evolua pe ambele benzi, a fugit de la echipă pentru a negocia cu o altă grupare din străinătate. "Pe lista lui ar putea fi şi Steaua, însă cine îl vrea trebuie să achite 500.000 de dolari, cît solicită ŢSKA", a notat presa de la sud de Dunăre.

Angelov, mijlocaş defensiv în locul lui Petre
După ce se va despărţi de Ovidiu Petre, Piţurcă îl are în vedere pe bulgarul Stanislav Angelov pentru a acoperi postul de închizător. "Angelov poate juca foarte bine şi fundaş central, şi fundaş stînga, însă la echipa naţională e mijlocaş defensiv, unde dă cel mai bun randament", a explicat ieri un ziarist bulgar pentru GSP.

Citește și:
Lovitură » Claudiu Niculescu semnează și va antrena în Superliga după 8 ani!
Superliga
Lovitură » Claudiu Niculescu semnează și va antrena în Superliga după 8 ani!
Pleacă de la FCSB! Ultimele decizii ale lui Gigi Becali l-au convins să își caute o altă echipă » Sunt negocieri tot în Superliga
Superliga
Pleacă de la FCSB! Ultimele decizii ale lui Gigi Becali l-au convins să își caute o altă echipă » Sunt negocieri tot în Superliga
Ianis Hagi, „dublă” în Cupa Turciei! Alanyaspor a urcat pe primul loc
Campionate
Ianis Hagi, „dublă” în Cupa Turciei! Alanyaspor a urcat pe primul loc
Hermannstadt a luat decizia în cazul lui Dorinel Munteanu, după eșecul brutal cu Rapid
Superliga
Hermannstadt a luat decizia în cazul lui Dorinel Munteanu, după eșecul brutal cu Rapid
ULTIMA ORĂ Concedieri la Dacia: până la 50.000 de euro pentru cei care pleacă
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Concedieri la Dacia: până la 50.000 de euro pentru cei care pleacă
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Matei Popa la raport: iată ce nu a făcut nici măcar o dată noul portar de la FCSB!

Studiu șocant citat de Guardian: „Aceste alimente sunt atât de nocive încât ar trebui tratate mai degrabă ca țigările, nu ca hrană!”


Comentarii (11)
darfcar
darfcar  •  20 Iunie 2010, 16:55

666 intareste apararea...deci sa nu ne asteptam la spectacol.Mijlocasi de creatie si atacanti avem la geru(vezi toja balerin picior de lemn))Asta este mentalitatea lui.Importanti sant fundasii si inchizatorii...goluri poate da oricine(daca a reusit chiar si el pe vremea lui sa dea goluri...),chiar si florentin petre,sau banel de faurei...vai de mama noastra.

steven85
steven85  •  20 Iunie 2010, 11:22

puteam sa jur ca esti rapidist. moldovenii din vaslui au terminat cumva inaintea (c)rapidului? frustrari de bucuresteni de sub grant...

narcis_ny
narcis_ny  •  20 Iunie 2010, 11:02

piti... spalati pacatele si adu-l pe CRISTIAN IANU e super atacant, mult mai bun decat moraes.

Vezi toate comentariile (11)
Comentează