Articol de Eduard Apostol - Publicat miercuri, 03 octombrie 2012 00:00 / Actualizat marti, 02 octombrie 2012 23:55
Maestru al loviturilor libere, jucător emblematic oriunde a evoluat, adulat, iubit sau hulit. Pe nimeni n-a lăsat indiferent. Claudiu Niculescu, un portret al carierelor desenat chiar de el însuşi
Claudiu Niculescu a fost, este şi va fi un personaj deosebit al fotbalului românesc. Putea fi cel mai mare, putea să se rateze, a căzut, s-a ridicat, a luat-o de la capăt, are un farmec aparte atît ca sportiv, cît şi ca om, în afara gazonului. A ajuns la 36 de ani şi vrea să devină un antrenor de succes. A fost una din figurile importante ale Ligii 1 în ultimul deceniu şi ceva. Tot ceea ce a făcut a născut controverse, a produs victorii, n-a rămas indiferent. Talentat, capricios, rebel, introvertit, reinventîndu-se şi ajungînd din nou în top, dar şi şarmant, tipul de "bărbat bine", care are lipici la femei, dar atrage şi respectul celor care pătimesc pentru fotbal.
- "Claudiu" sau "domnule Niculescu"?
- Cum doreşti. Claudiu e fotbalistul, domnul Niculescu e, probabil, antrenorul, cel puţin aşa am văzut că scrieţi la interviuri.
- Bun. Claudiu, cum crezi că ai fost ca fotbalist? În cîteva cuvinte, scurt şi la obiect!
- Am fost "altceva". Ceva deosebit. (rîde) Unul la cîteva miliarde. Am pus suflet în tot ceea ce am făcut, şi bune, şi rele.
- Domnule Niculescu, cum sînteţi ca antrenor?
- La început de drum. Pun suflet, vreau să ajung cineva, să fac ceva pentru echipa la care lucrez, acum la FC Bihor, sînt pasionat de meserie şi doresc să cresc cu fiecare meci. Sper să fiu la fel de bun ca antrenor cît am fost ca fotbalist.
"Înţelepciunea vine cu vîrsta"
- Ce diferenţă e între Claudiu Niculescu de azi şi cel de acum 10 ani?
- Sînt cu capul pe umeri acum. Înainte eram mai zvăpăiat. Dar nu-mi pare rău, nu regret nimic din ceea ce am făcut. Doar că aş fi vrut ca la 25 de ani să am mintea de acum.
- Dacă ai da timpul înapoi...
- Stai! N-aş da deloc timpul înapoi. Trăieşte viaţa în prezent, nu trăi din amintiri!
- Care este motto-ul vieţii tale? Cel de acum.
- Înţelepciunea vine o dată cu vîrsta.
- Care este visul pe care vrei să ţi-l îndeplineşti ca antrenor?
- Să iau un titlu de campion. Oriunde. Fie în ţară, fie în străinătate. Apoi, după ce voi obţine asta, îmi voi stabili următorul obiectiv.
- Te consulţi cu antrenori mai în vîrstă? Ceri sfaturi?
- Da. Ţin legătura cu foşti tehnicieni, la orice vîrstă e bine să înveţi. Şi dacă aş ajunge cel mai bun, cel mai tare, tot aş mai avea de învăţat ceva.
"Prima pagină a ziarelor m-a stimulat de la început"
- Ce motivaţie ai?
- Foamea de a cîştiga trofee. Am avut-o şi ca fotbalist, o am şi acum. Nu te saturi niciodată! Uită-te la Ferguson, nu renunţă, deşi a avut tot, tot, tot. Niciodată nu se termină dorinţa asta de a vrea mai mult, de a lua tot de la viaţă.
- Îţi plăcea, îţi mai place cînd te vezi pe prima pagină a ziarelor?
- Mă simţeam, mă simt bine să mă văd acolo. Mă motivează, mă stimulează. Îmi dă forţă. Şi-mi doresc să mai apar, aşa mi-am zis de prima oară cînd m-am văzut cu poză şi cu numele meu pe prima pagină.
- La ce echipă ţi-ar fi plăcut să joci?
- La Internazionale Milano. A fost un vis al adolescenţei, al tinereţii. Îmi plăceau Ronaldo, Zamorano, Baggio, Zanetti.
"Lunetistul"
- Ce adversari nu poţi să uiţi?
- Roy Keane, de la Man United, mi-a scos sufletul, se ţine ca scaiul de mine şi era dur de tot. Hierro, de la Real, chiar dacă era un amical, avea talent, poziţionare, parcă era o umbră a mea. Apoi, mulţi apărători din Bundesliga, atenţi şi foarte puternici fizic, dar, în special, Demichelis, de la Bayern.
- Cu ce atacant te-ai simţit cel mai bine în ofensivă?
- Cu "geamănul" meu, Danciu-gol. Ne-am ajutat reciproc să ajungem mari şi cunoscuţi. Ne-am completat, ne simţeam oriunde împotriva oricui. El e cu recordurile, mie mi-a mai rămas de la Dinamo doar acela de golgeter al clubului în cupele europene, dar mă ameninţă că mi-l ia şi pe ăsta la anul!
- Cum crezi că vei fi reţinut de microbişti?
- Nu ştiu dacă am fost cel mai talentat, cel mai iubit, cel mai cel, dar am simţit dragostea suporterilor lui Dinamo şi U Cluj, iar acest lucru mi-a dat forţă. Fanii aceştia mi-au rămas la suflet, sînt acolo, în inima mea. Lumea mă va ţine minte ca pe un fotbalist. Poate ca "Lunetistul", cum ziceai tu cîndva. Pentru acele lovituri libere. Am dat vreo 30-40 de goluri din astfel de faze, se poate spune că sînt priceput.
"Talentul" şi "psihicul de campion"
- Care este secretul unei lovituri reuşite?
- Se bate bine cînd se dă gol. Nu e mare filosofie. Sînt fel şi fel de trucuri în funcţie de executant, de poziţia zidului, de cum e portarul aşezat. Oricum, oricît de mult ai exersa, trebuie să te naşti cu talentul unor astfel de execuţii. Contează şi practica, dar dacă nu ai în sînge aşa ceva, e mai greu. Poate de aceea nu mai sînt prea mulţi acum în Liga 1, cel puţin.
- Îi înveţi cîteva trucuri şi pe elevii tăi?
- Da, cîteva, dar ţi-am zis, trebuie să te şi naşti cu har. E diferenţă mare între a executa la antrenamente şi a bate în timpul unui meci, mai ales cu miză. Ai nevoie de un psihic de campion, să nu te pierzi.
- Executarea unei lovituri libere reprezintă principala ta calitate?
- Nu. Este cea mai mediatizată calitate a mea. Eu cred că atuul meu l-a reprezentat de ceea ce am făcut în faţa porţii. Am dat şi cu stîngul, şi cu dreptul, şi cu capul, şi cu pieptul. Am lovit oricum, oricînd mingea. (rîde) A fost bine?
- Cum crezi că s-ar putea intitula o carte despre cariera ta?
- "Clau-gol şi atît".
"Cred că am fost fotbalist, nu jucător. Puteam să fiu şi mai mare, dar am fost împlinit ca sportiv. Dacă aş lua-o de la capăt, tot fotbalist aş fi, la asta mă pricep cel mai bine. Nici prin casă nu-s mare reparator, aşa că..."
Claudiu Niculescu, antrenor FC Bihor
"Aş fi putut fi cineva şi în străinătate, cînd am plecat acum un deceniu, dar m-am accidentat. Aşa a fost viaţa. Dar îmi rămîn golurile date lui Casillas, Barthez, meciurile în care oamenii au vibrat cînd le aduceam bucuria victoriei"
Claudiu Niculescu, antrenor FC Bihor
*Click pe poză pentru mărire!
