FOTBAL  »  Superliga  »  GSP DEZVĂLUIE CUM S-A COMPORTAT DAYRO MORENO LA REVENIREA ÎN LOTUL MARE AL STELEI

Primul la antrenament!

Articol de - Publicat joi, 08 octombrie 2009 00:00

După ce a făcut cunoştinţă cu Stoichiţă, columbianul s-a pregătit conştiincios fără să  comenteze vreun moment, aşa cum obişnuia înainte

Dayro Moreno (24 de ani) a vrut să impresioneze ieri-dimineaţă din momentul în care a călcat, pentru prima dată în acest sezon, în vestiarul Stelei.

S-a echipat imediat!
Ora 10:45 a fost stabilită de Mihai Stoichiţă ca întîlnire la stadion după două zile libere. Dayro a sosit din timp, fiind printre primii intraţi pe poarta stadionului Ghencea. Şi-a  lăsat maşina în parcarea din spatele tribunei a II-a, după care a coborît la vestiar şi s-a schimbat imediat, în aşteptarea antrenorului.

"A scăpat de fiţe. Ţine capul plecat!"
Jucătorii care l-au avut coechipier şi în sezonul trecut au povestit: "Pare a fi scăpat de fiţe. A venit, a salutat, dar fără să vorbească mai mult. A stat cu capul în pămînt". Dayro a folosit echipamentul de la Steaua II, dar, cel mai probabil, după plecarea lui Grzelak el îşi va recăpăta numărul 10. 

"Se zbate la antrenamente"
La pregătiri, Stoichiţă l-a privit de pe margine pe Moreno, comportîndu-se cu el la fel ca şi cu ceilalţi. "Se zbate. Lasă de înţeles că îşi doreşte mult să joace din nou la prima echipă, dar trebuie să mai şi poată. Mai greu stă cu limba română, pe care nu o prea foloseşte nici cu noi în timpul jocului", au mărturisit jucătorii.

"Depinde doar de el"
După antrenament, în jurul orei 13:30, au urmat masa şi odihna. La 16:00 echipa urma să plece cu autocarul spre cantonamentul stablit pînă duminică, la Braşov. Dayro a urcat singur într-o cameră a minihotelului Stelei aflat la tribuna a II-a, imediat după ce a terminat masa de prînz. S-a odihnit, iar la ora stabilită pentru plecare a coborît punctual. "De-acum totul depinde de el. De cum se va antrena, de cît va alerga şi cum se va putea integra în noul sistem de joc. A avut un entuziasm mare la primul antrenament", a comentat managerul roş-albaştrilor, Basarab Panduru.

29 mai este data la care Dayro a intrat pentru ultima dată în vestiarul Stelei. Atunci a jucat în victoria cu U Craiova, scor 2-1

"Mă bucur că Dayro a revenit la echipă. Am înţeles că s-a pregătit bine şi a alergat foarte mult!"
Gigi Becali, patron Steaua

INTERVIU

Stoichiţă: "E foarte motivat!"
Într-o intervenție la GSP TV, antrenorul Stelei a avut cuvinte de laudă la adresa noului său elev

- Domnule Stoichiţă, cum a fost întîlnirea cu Dayro?
- Cînd a venit dimineaţă la antrenament, m-am dus la el, m-am prezentat ca fiind noul antrenor al echipei şi i-am dat drumul la treabă.

- Care a fost primul lucru pe care i l-aţi spus?
- I-am zis: "Eu te cunosc de cînd jucai la Steaua, deşi nu mă aflam în ţară. Sper să fii mai bun decît te-am văzut la televizor şi să mă obligi să te bag în echipă!".

- Cum l-aţi simţit la antrenament?
- Foarte motivat, un tip care va face treabă bună, din ce simt eu şi după cum l-am văzut la prima şedinţă.

"Va juca numai ca atacant!"

- Care credeți că a fost principala sa problemă?
- Mentalitatea. I-a fost greu să o schimbe din cea de fotbalist sud-american în cea de european.

- A venit cu kilograme în plus?
- Nici unul! A făcut o pregătire fizică foarte bună la Steaua II, Leo Strizu a avut grijă.

- Unde îl veţi folosi?
- Ori ca al treilea vîrf într-un sistem cu trei atacanţi, ori al doilea, într-un 4-4-2, ca vîrf mai retras. Mă bucur că acum am şi eu patru înaintaşi pur sînge: el, Surdu, Stancu şi Kapetanos.

FLASH

Scandal cu banii pe Rădoi
FC Caracal şi-a retras ieri memoriul depus la Camera Naţională pentru Soluţionarea Litigiilor, prin care cerea, conform contractului de transfer, jumătate din banii încasaţi de Steaua de la Al Hilal pe Mirel Rădoi. Adică 2.936.346 de euro. Însă Viorel Neaţu, cel care depusese memoriul şi reprezenta Caracalul, bănuieşte că e ceva necurat la mijloc. El deschide proces în instanţă şi, uzînd de actele semnate între el şi FC Caracal, cere daune de aproximativ 300.000 de euro. (Radu Oprişan)

4 juniori la prima echipă
În lotul Stelei care a făcut aseară deplasarea în cantonamentul de la Braşov au fost incluşi patru fotbalişti de la echipa secundă. Este vorba de portarul lituanian Edgars Portnojs (20 de ani), fundaşul Lucian Filip (19 ani), mijlocaşul Alexandru Lazăr (18 ani) şi atacantul Marius Bâtfoi (19 ani). Steliştii vor face efectua azi două antrenamente, apoi cîte unul zilnic. Întoarcerea în Capitală este programată pentru duminică.

Jucătorii aşteaptă primele
Deşi le-au fost promise primele de campionat încă din urmă cu trei săptămîni, jucătorii au rămas, în continuare, cu buzunarele goale. În total, roş-albaştrii au de încasat acum cîte 8.000 de euro în urma victoriilor cu Ceahlăul (2-0), Oţelul (1-0), Gaz Metan (4-2) şi Pandurii (1-0). "Încă nu ne-am încasat primele cuvenite. Sperăm să îşi amintească cei din conducere de noi", au spus fotbaliştii.

ŞTIRI PE SCURT:
> Stoichiţă pentru stelişti.ro: "Eu am semnat cu Steaua, nu cu Becali! Suporterii mă huiduie, dar cine avea curajul să vină acum la echipă? Eu îi respect, chiar dacă îmi strigă "sclavule!".
> Ţiţi Dumitriu este dorit în funcţia de selecţioner al Moldovei. "Este adevărat! Am discutat cu preşedintele federaţiei de acolo", a confirmat fostul antrenor al Stelei.
> Meciul Stelei cu Gloria Bistriţa, din "optimile" Cupei României", a fost fixat pentru data de 28 octombrie, de la ora 20:30, pe stadionul "Municipal" din Bistriţa

Comeback neașteptat! Cristi Balaj semnează și va fi noul președinte al clubului din Superliga

Știm finala barajului de Conference League » Când și unde se va disputa

Comentarii (8)
 •  08 Octombrie 2009, 14:08
Postat de pe 08 Octombrie 2009, 08:23

dayro e cel mai bun din liga 1

esti cel mai sprost de pe fata pamantului

 •  08 Octombrie 2009, 13:02
Postat de pe 08 Octombrie 2009, 03:28

Mi-am promis de nu stiu cite ori ca nu voi mai citi aceasta Gazeta online.Acum este definitiv va sterg de la favoriti. Ar trebui sa va numiti Gazeta Stelei,si sa nu mai prostiti lumea.Toti cirnatarii din redactie sint stelisti,si nu mai suport.Vrem stiri de la toate echipele nu numai de la steaua.Plus ca nu sint interesat de echipe mai jos de locul 4 in clasament.

spanzura-te !!..daca nu intereseaza pe nimeni de echipa pansata cu care tii tu..

 •  08 Octombrie 2009, 10:10

incredibil ce dezvaluire!!! multumesc gsp, inca o stire importanta

Vezi toate comentariile (8)
Comentează