FOTBAL  »  Superliga  »  GAZ METAN-BISTRIŢA 2-1

Pustai: "Jucătorii mei s-au mobilizat excelent după înfrîngerile cu Oţelul şi Dinamo"

Articol de GSP - Publicat vineri, 05 noiembrie 2010 00:00

Tehnicianul echipei Gaz Metan Mediaş, Cristi Pustai, a declarat, vineri, după victoria din meciul cu Gloria Bistriţa, scor 2-1, că jucătorii săi s-au mobilizat excelent după ce în etapele precedente ale Ligii I au înregistrat înfrângeri.

"A fost un meci greu, e bine că am câştigat, pentru că nu mai câştigasem demult. Din păcate, am primit acel gol pe final şi astfel am stat cu sufletul la gura până la sfârşit. Îmi felicit jucătorii, pentru că au arătat ambiţie şi au reuşit să se mobilizeze excelent după înfrângerile cu Oţelul şi Dinamo. Nu vreau să comentez arbitrajul. Este bine că am depăşit bariera de 20 de puncte, sper să obţinem cât mai multe până la finalul turului", a spus Pustai.

Cristi Pustai a dedicat victoria preşedintelui clubului din Mediaş, Corin Cindrea. "Suntem bucuroşi şi dedicăm victoria preşedintelui Corin Cindrea, care îşi sărbătoreşte azi ziua de naştere. Însă, suntem trişti astăzi pentru că marele Adrian Păunescu a murit, un om la care am ţinut enorm, dar asta e, cu toţii suntem datori cu o moarte când ne naştem", a adăugat tehnicianul, conform Mediafax.

Formaţia Gaz Metan Mediaş a învins, vineri, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (1-0), echipa Gloria Bistriţa, în primul meci al etapei a XIV-a a Ligii I. Golurile învingătorilor au fost marcate de Pârvulescu '29 şi Khubutia '56. Pentru Gloria Bistriţa a înscris Szukala '84.

Citește și:
Prea târziu! Naivă în prima repriză, FCSB s-a trezit după pauză, dar n-a putut să o întoarcă pe Fenerbahce. Final de aventură în Europa League
Europa League

Ce se întâmplă cu Charalambous? Aproape de bătaie la vestiare!

Toate echipele calificate din grupa Europa League: „roșu” pentru Răzvan Lucescu, PAOK s-a prăbușit!

Benzema s-a enervat, după ce a văzut noua ofertă: s-a retras din echipă și REFUZĂ să mai joace!
Campionate
Benzema s-a enervat, după ce a văzut noua ofertă: s-a retras din echipă și REFUZĂ să mai joace!
FOTO Brand de mare succes în comunism revine pe piață
Profit.ro
FOTO Brand de mare succes în comunism revine pe piață
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Decizie ȘOC: Ana Maria Bărbosu a rămas fără medalia olimpică de la Paris! Informația care ZGUDUIE sportul românesc

„Părul fetei arde vâlvătăi... Zbor final! Stop!” » GSP publică o serie specială, la 50 de ani de la perfecțiunea olimpică a gimnasticii: „Nadia, 10 la Montreal”

Comentarii (1)
gazistu
gazistu  •  06 Noiembrie 2010, 10:23

iara buCUResti...acolo iara avem de chinuit.....arbitrii sau culise... pot sa fac pariu ca vindem meciul stelei,.... sau mai bine zis "stam capra", cum am stat si celelalte 2 sezoane. sper sa nu fie ce cred eu...

Vezi toate comentariile (1)
Comentează