LIGA 1   •   

RAPID - FC VASLUI 2-0

Real Giuleşti » Vasluiul şi-a adus antrenor "galactic", dar spectacolul şi punctele au fost confiscate de Rapid

 
de Cătălin Gheorghiu   •   24 Iulie 2010
 

Echipa lui Lopez Caro, ce se vrea galactică, a fost răpusă aseară de un Rapid entuziast şi muncitor.


Rapidul respiră fotbal sub bagheta lui Şumudică şi, aseară, contra Vaslului, a arătat de parcă el trecuse cîndva pe la Real Madrid. Lopez Caro îi are pe galactici trecuţi în CV, dar în teren nu mai sînt Raul sau Guti să-l ajute. Iar cînd nu există jucători de superclasă, intervine inspiraţia antrenorului.

Spaniolul a început tot cu garda veche, dar Sînmărtean şi Wesley, mingicarii moldoveni, n-au adus plusul la creaţie. Şi apoi, Şumi l-a surprins şi tactic pe spaniol. Cu modulul 4-2-3-1 de ambele părţi, Rapidul a dominat şi datorită poziţionării lui Spadacio la închidere. Brazilianul a coordonat perfect atacul, creînd de multe ori superioritate. De la el a plecat şi centrarea din care Herea (27) a deschis scorul. Pînă atunci, Sburlea (10) lovise transversala în urma unui şut deviat şi tot el a încheiat în forţă repriza (41) cu o ghiulea razantă cu bara.

Benzină doar pentru o oră
Noutăţile Roman, Rui Duarte şi Sburlea au jucat entuziasmant, iar giuleştenii au redescoperit spiritul de luptă şi şi-au sufocat adversarul în permanenţă. Vasluiul, de cele mai multe ori inexistent, îşi putea salva pielea, dar Wesley (33) a irosit singura ocazie mare, trimiţînd din zece metri cu capul direct pe Bornescu. Motoarele gazdelor s-au redus începînd cu minutul 60, cînd oboseala a început să li se lase în genunchi. Şumi a simţit şi l-a băgat pe Grigore, readucîndu-l pe Spadacio în linia ofensivă.

Din acel moment, Rapid a lăsat moldovenii la conducere, preferînd să aştepte eventuale greşeli şi breşe în apărarea oaspeţilor. Caro a mutat şi el cu Bodipo. Atacant ce a impresionat doar prin nervozitatea excesivă, momentele în care a participat fizic la joc putînd fi numărate pe degete.

Cu un om în plus după eliminarea lui Milanov, Giuleştiul s-a prăvălit peste Cerniauskas. Şi Spadacio a reeditat faza primului gol. A centrat  perfect pentru Cesinha (79), iar acesta a trimis puternic cu capul în plasă. Şumudică a pornit cu dreptul, iar aseară începuseră deja socotelile tipic româneşti pentru şansele la titlu.

Copos: "Cei de la Braşov au adus altă mentalitate"
Patronul Rapidului a comentat euforic: "Îl felicit pe Dinu Gheorghe că a crezut într-un antrenor tînăr. Echipa are o altă mentalitate şi am văzut un meci superb, chiar dacă am transpirat tot. Cei transferaţi de la Braşov au adus o altă mentalitate, Sburlea s-a zbătut pentru fiecare minge, Roman a căzut la un moment dat şi a muşcat pur şi simplu din teren, iar Rui Duarte cred că şi acum fuge pe banda dreaptă. Am făcut implanturi la echipă care n-au costat foarte mulţi bani, dar care au prins perfect.". (Cătălin Popescu)

Dinu Gheorghe: "Am jucat perfect tactic"
Preşedintele executiv al giuleştenilor n-a fost la fel de entuziasmat ca George Copos, dar a ţinut să-l felicite pe Şumudică: "Am jucat bine, am controlat meciul, am impus ritmul, iar tactic am fost perfecţi. În repriza a doua am închis bine în faţa unei echipe care o să vedeţi ce probleme va pune în viitor. Peste toate aceste lucruri, am avut în spate un public formidabil, căruia i se datorează un procent important din succes. E devreme să gîndim departe. Mai sînt în joc 99 de puncte, dacă vom lua măcar vreo 75, putem emite pretenţii".


"Ce le-am spus jucătorilor înainte de meci ca să-i motivăm? Că deşi e criză, facem eforturi pentru a le plăti salariile. Doar jucătorii pot salva Rapidul de la faliment"
George Copos, patron Rapid

"Cum a fost Şumudică? Păi, nu l-aţi văzut pe margine cum s-a manifestat? Îşi doreşte enorm să reuşească performanţe la Rapid la fel cum a avut ca jucător la această formaţie"
Ovidiu Herea, mijlocaş Rapid

"E devreme să vorbim despre cîştigarea campionatului, însă e clar că avem echipă mai puternică decît în sezonul trecut"
Mircea Bornescu, portar Rapid

"Am cîştigat meritat, am arătat ca o adevărată echipă, care ştie ce vrea. Ce a făcut diferenţa? Atitudinea noastră. Ar fi frumos să rămînem pe primul loc pînă la finalul campionatului"
Costin Lazăr, căpitan Rapid

"Am fost primit bine pe Giuleşti, înseamnă că am făcut şi eu ceva pentru Rapid şi publicul n-a uitat de mine. Rapid e mult schimbată în bine faţă de anii trecuţi. Ei au fost mai concreţi şi au meritat victoria"
Daniel Pancu, atacant FC Vaslui

"Şumudică e primul antrenor, de la Valentin Stănescu încoace, care e iubit sută la sută de publicul din Giuleşti. Va ajunge unul dintre cei mai mari tehnicieni români deoarece are carismă în tot ce face pe margine"
Dumitru Dragomir, preşedinte LPF


"Pumele din Giuleşti"
Rapidiştii au jucat pentru prima dată în acest sezon cu noul echipament de la Puma, după 5 ani în care sponsorul tehnic a fost reprezentat de Lotto. Marius Şumudică şi-a poreclit elevii "pumele din Giuleşti". (Cătălin Popescu)

Copil pierdut pe stadion
Înainte de startul partidei, un copil s-a pierdut de părinţii săi. Crainicul stadionului a anunţat la staţia arenei de cîteva ori numele mamei, căreia i s-a dat întîlnire la locomotiva de la poarta stadionului pentru a-şi recupera copilul. (Cătălin Popescu)

Balaci a preferat Giuleştiul
Ilie Balaci a ales să urmărească aseară partida Rapid-Vaslui, dar azi nu va merge la întîlnirea Craiovei cu CFR Cluj, de la Severin. "Minunea blondă" a venit în Giuleşti împreună cu Nae Manea, alături de care a urmărit meciul din loja patronului George Copos. La întîlnire a fost prezent şi selecţionerul Răzvan Lucescu. (Cătălin Popescu)

Rivas şi Campano în tribună
Cu excepţia portarului, Lopez Caro a mizat pe aceeaşi formaţie din sezonul trecut. Dintre achiziţii, Daniel Pancu şi Rodolfo Bodipo au fost trecuţi pe foaia de rezerve. Mijlocaşul Alejandro Campano, venit la începutul săptămînii, şi fundaşul David Rivas, care s-a alăturat ieri echipei, nu au putut evolua deoarece moldovenii nu au primit "cărţile verzi" ale jucătorilor. Cei doi spanioli au urmărit meciul din tribună, în timp ce finanţatorul Adrian Porumboiu nu a venit în Giuleşti. (Cătălin Popescu)

N-a fost ofsaid la golul lui Herea
Reuşita Rapidului din minutul 28 a fost la limita regulamentului, Herea fiind într-o poziţie suspectă de ofsaid. Reluările Antenei 1 au demonstrat însă că decizia asistentului Mikloş Nagy, de a nu ridica fanionul, a fost corectă, Herea fiind pe linie cu ultimul fundaş al Vasluiului (foto).

Tratament pentru gazon
Dacă atmosfera din tribune a fost incendiară, ceea ce a lăsat mult de dorit aseară în Giuleşti a fost calitatea terenului. Deşi nu era denivelat şi nici nu lipsea iarba, pe porţiuni foarte mari aceasta era galbenă. "Din cauza temperaturilor foarte ridicate din ultimele două săptămîni, iarba s-a ars, însă săptămîna viitoare vom începe un tratamet specific şi pînă în etapa a 3-a, cînd vom evolua din nou pe teren propriu, totul va fi OK", a explicat un oficial al Rapidului. (Cătălin Popescu)

Conflict Constantin - Burdujan
În minutul 77, imediat după ce Balaj l-a eliminat pe Milanov, Burdujan a sărit de pe banca Vasluiului şi a protestat la decizia arbitrului din Baia Mare. Văzîndu-l, Marius Constantin a venit în sprint pînă în dreptul fostului său coleg de la Rapid şi l-a pus la punct: "Băi, stai acolo jos, la locul tău! Sau ai uitat că te băteam în fiecare zi cînd erai aici şi nu scoteai un sunet? Ai făcut glas acum?".

Fanii vasluieni atacaţi cu pietre
După terminarea meciului, cei din galeria Vasluiului au avut parte şi de alte momente neplăcute, în afară de evoluţia favoriţilor. Imediat cum au ieşit din stadion şi au urcat pe Podul Grant, ei au fost atacaţi cu pietre de cîţiva suporteri ai Rapidului. S-a iscat un incident, dar forţele de ordine au intervenit şi au stopat violenţele.

Caro calm, Şumudică disperat!
Comportamentul celor doi antrenori a fost total diferit aseară. Dacă spaniolul Lopez Caro a fost extrem de calm şi a privit mare parte din meci stînd pe scaun, Şumudică a fost exaltat. S-a agitat în continuu, a urlat la jucătorii săi, a lovit cu pumnul în banca de rezerve, iar la golul lui Herea s-a dezlănţuit şi a celebrat minute în şir alături de suporterii de la tribuna 0 reuşita elevului său. În minutul 30 era deja transpirat la fel ca jucătorii, iar Balaj l-a ameninţat că îl va elimina dacă mai continuă cu protestele. (Cătălin Popescu)

 
Comentarii (9)
myhaela  (2 comentarii)
asa Marius da-le in gura:))))...rupei :))))
24 Iulie 2010, 19:00   •   Comenteaza
sergono.1995  (430 comentarii)
Rapid a jucat excelent aseară cu Vaslui trebuie felicitaţi pentru determinarea şi pofta de joc arătată.
24 Iulie 2010, 13:39   •   Comenteaza
cismasuciprian  (623 comentarii)
hei G S P astept si eu mingea aia...am ghicit scorul ....sper ca
ma contactati :))))
24 Iulie 2010, 10:36   •   Comenteaza
titiloto  (52 comentarii)
bravo rapid , bravo sumi , bravo baieti un meci mare un meci frumos, tineti o tot asa , Sburlea un super jucator ce atata Moraes uitativa la sburlea si inca e un pusti , forzzzaa rapid
24 Iulie 2010, 10:08   •   Comenteaza
danrapid  (1125 comentarii)
da fratilor am jucat cu determinare,dar jucatorii trebuie sa invate ca meciul are 90min..asta ptr ca in final Vasluiul ne dadea emotii.SUMI tre sa faca echipa sa tina 90min si atunci vom zbura!
24 Iulie 2010, 09:27   •   Comenteaza
Comentează
Număr de caractere rămase: 700
 

Bucureştiul recapătă o clădire emblematică: cea mai mare construcţie din Piaţa Victoriei. Bucureştiul recapătă o clădire emblematică: cea mai mare construcţie din Piaţa Victoriei.
Tower Center International, una dintre cele mai controversate cladiri din Bucuresti, ar putea deveni functionala la întreaga capacitate, de anul acesta. Litigiul dintre actionari pare sa se fi [...]

Alte Stiri

Farmerama

Bucura-te de viata la tara la cote maxime!
Cultiva, fertilizeaza si strange-ti recolta. Creste animale si fa comert cu alti fermieri. Joaca-te intro lume animata inspirata din universul rural si bucura-te de facilitatile oferite de comunitatea de [...]

DarkOrbit

Fii un pilot de elita!
DarkOrbit nu este doar un simplu joc de explorare spatiala. Construieste-ti un renume in compania ta si urca in grad, explorand si cucerind noi sectoare ale spatiului, totul intr-o lupta permanenta cu mii de [...]

Seafight

Stapaneste cele 7 mari!
Ridica steagul si participa in batalii navale in toate marile lumii! Bataliile, dorinta de libertate si averea te vor ghida! O aventura captivanta si spectaculoasa, livrata prin cea mai modern atehnologie, [...]
Un serviciu oferit de
vand laptop asus k94sm nou sigilat 18.4 inch
ANUNT REAL NOU NOU SIGILAT NU resigilate sau open box ! Absolut sigilate pret emag 3990ron model k93sm Intel Core i5-2450M (2.5 GHz) 4 Gb DDR3 UN SLOT, UN SLOT LIBER 2 ...
Arges/Pitesti - pret 2.600,00 RON
TRANSPORT IEFTIN si NonSTOP
Asiguram transport NONSTOP si IEFTIN de marfa, mobila, moto, electrocasnice, etc cu Fiat DUCATO: 8mc, 1.5to, L=2.8m, l=1.8m, h=1.55m. Pret: 0.95ron+tva/km(calculat dus-intors pt curse mai mari de ...
Bucuresti/Bucuresti<->oriunde - pret 0,00 RON
SUPORTERII ISI POT FACE CLUB DE FOTBAL
Suporterii isi pot face club de fotbal! * campanie nationala de subscriptie publica de actiuni pentru infiintarea investitorului nr. 1 din fotbalul romanesc, dupa standarde europene. 40 milioane euro ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 1.540,00 RON
Vand pui Amstaff
Pui Amstaff de vanzare ! pentru detalii contactati-ne !
Bucuresti/Bucuresti - pret 1,00 RON
vand ferestre termopan
Vand 6 ferestre termopan, dimensiuni 125 x 162 cm. Detalii la telefon 0727 817763; 0248 221850.
Arges/Pitesti - pret 1.500,00 RON
Loading from
Click.ro
Mihaela Rădulescu şi-a scos SÂNII la TV, la o emisiune în care o pot vedea şi copiii - FOTO
Vedeta a încercat să ridice audienţa celei de-a doua ediţii a emisiunii pe care o realizează la Realitatea TV.
Asta e poziţie «porno»! Ce dans a oferit o concurentă la Eurovision - FOTO
Elephteria Elephteriou din Grecia a cântat şi a dansat ca nimeni alta. Iar în unele clipe a fost surprinsă în momente foarte incitante.
Crezi căştii să te joci pe calculator? Uite cum joacă românii din elita mondială (VIDEO)

Crezi căştii să te joci pe calculator? Uite cum joacă românii din elita mondială (VIDEO)

Atmosfera electrizanta la Constanta, la campionatul national de eSports, adica de jocuri pe calculator. Impatimiti de prin toata tara s-au strans sa-si demonstreze abilitatile la Counter-Strike 1.6, Dota 2, StarCraft 2 şi FIFA 2012. Peste 150 de [...]
(VIDEO) Oamenii au "reuşit" să distrugăşi cel mai izolat loc al planetei. Exemplu şocant al felului în care gunoiul sufocă viaţa

(VIDEO) Oamenii au "reuşit" să distrugăşi cel mai izolat loc al planetei. Exemplu şocant al felului în care gunoiul sufocă viaţa

Insula Midway, din mijlocul Oceanului Pacific, se află la peste 3.000 de kilometri de cel mai apropiat continent, situându-se, practic, la jumătatea distanţei dintre America de Nord şi Asia. Şi totuşi, plajele ei sunt încărcate de gunoi.  Zilnic, [...]
Taguri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
 
Autori: A B C D E F G I J L M O R S T V