FOTBAL  »  Superliga  »  CONFUZIE

Rednic de la Ploieşti: ”Am negociat cu Petrolul, după discuţiile cu Dinamo! Aaa, pardon, cu Rapid” :D

Articol de - Publicat miercuri, 30 mai 2012 00:00 / Actualizat miercuri, 30 mai 2012 11:30

A cîştigat titlul, ca antrenor, cu Rapid, în 2003, apoi cu Dinamo, în 2007, iar cu "cîinii" a fost foarte aproape să-l mai ia o dată, în 2009. Mircea Rednic, 50 de ani, a fost ofertat de către George Copos să preia echipa din Giuleşti, ar fi fost de acord şi el, cu gîndul să ia campionatul la un deceniu de la precedentul, însă părţile nu s-au înţeles la bani. Mai întîi, Copos n-a vrut să-i dea tehnicianului 250.000 de euro pe an, cît avea şi Răzvan Lucescu, apoi au mai fost şi alte dezacorduri, astfel că Rednic a rămas cu un gust amar, declarînd azi: "M-a dezamăgit enorm. N-a învăţat nimic din lecţiile trecutului. Copos a fost întotdeauna zgîrcit cu mine. A luat o grămadă de bani după ce a luat titlul, însă n-a investit la loc, iar asta se vede în rezultate".

Îl critică pe Dinu Gheorghe
"Puriul" a mărturisit azi că nu i-a luat mult să se pună de acord pentru preluarea Petrolului, cu care are obiectiv "o clasare în primele 5 echipe din Liga 1 şi Cupa României, pe care ploieştenii au luat-o ultima dată în 1995". "Păi, totul a fost rapid, discuţii scurte şi la obiect. Am vorbit cu prahovenii după ce am terminat negocierile cu Dinamo...aaa, pardon, cu Rapid. Am rămas cu Dinamo în suflet, nu interpretaţi mai mult! Acum sînt petrolist, am obiective frumoase pe care vreau să le îndeplinesc".

Experienţa Astra Ploieşti, din primăvară, pe care a salvat-o de la retrogradare, i-a fost utilă, însă a lăsat să se înţeleagă că n-a continuat la concitadina Petrolului şi din cauza preşedintelui Dinu Gheorghe: "M-a dezamăgit foarte tare, vorbisem nişte lucruri, apoi nu mi-a mai răspuns la telefon. Probabil o fi ocupat".

Citește și:
Dennis Politic este istorie la FCSB! Cedat la reduceri + Care este situația cu Dinamo
Superliga
Dennis Politic este istorie la FCSB! Cedat la reduceri + Care este situația cu Dinamo
La 1:30 noaptea în Melbourne, eternul Novak Djokovic revine în finala Australian Open! Duel fenomenal de 4 ore cu Jannik Sinner
Tenis
La 1:30 noaptea în Melbourne, eternul Novak Djokovic revine în finala Australian Open! Duel fenomenal de 4 ore cu Jannik Sinner
Denis Alibec, prezentat oficial la noua echipă
Superliga
Denis Alibec, prezentat oficial la noua echipă
Alexander Zverev, explozie de furie în semifinala cu Carlos Alcaraz: „Mereu îi protejați pe ăștia doi!”
Tenis
Alexander Zverev, explozie de furie în semifinala cu Carlos Alcaraz: „Mereu îi protejați pe ăștia doi!”
ULTIMA ORĂ Uzina Dacia din Maroc a depășit în premieră fabrica din România
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Uzina Dacia din Maroc a depășit în premieră fabrica din România
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Decizie ȘOC: Ana Maria Bărbosu a rămas fără medalia olimpică de la Paris! Informația care ZGUDUIE sportul românesc

„Părul fetei arde vâlvătăi... Zbor final! Stop!” » GSP publică o serie specială, la 50 de ani de la perfecțiunea olimpică a gimnasticii: „Nadia, 10 la Montreal”


Comentarii (7)
morarroion
morarroion  •  30 Mai 2012, 20:25

PURIULE DU-TE INAPOI LA CIMITIR!!!!!

leroiv72
leroiv72  •  30 Mai 2012, 14:03
Postat de axg87 pe 30 Mai 2012, 13:57

"Experienţa Astra Ploieşti, din primăvară, pe care a salvat-o de la retrogradare, i-a fost utilă" =)))) Pai redinic s-a dus la astra sa o duca in europa league, nu sa o salveze de la retrogradare=)) Deci faptul ca se poate spune acum ca a salvat-o de la retrogradare nu inseamna ca este o reusita pentru rednic, ci un esec.

avand in vedere ca a venit el la astra....se poate spune ca a salvat'o de la retrogradare! :D

ulle
ulle  •  30 Mai 2012, 14:00
Postat de axg87 pe 30 Mai 2012, 13:57

"Experienţa Astra Ploieşti, din primăvară, pe care a salvat-o de la retrogradare, i-a fost utilă" =)))) Pai redinic s-a dus la astra sa o duca in europa league, nu sa o salveze de la retrogradare=)) Deci faptul ca se poate spune acum ca a salvat-o de la retrogradare nu inseamna ca este o reusita pentru rednic, ci un esec.

Exact. Din alea 10-11 meciuri cat a antrenat el, a avut vreo 6 infrangeri.

Vezi toate comentariile (7)
Comentează