FOTBAL  »  Superliga  »  RAPID - FC VASLUI 3-0

Rui Duarte a avut cifre incredibile cu Vaslui » Pregătirea e degeaba

Rui Duarte a ieşit sezonul trecut cel mai bun fundaş dreapta în Top Gazeta
Rui Duarte a ieşit sezonul trecut cel mai bun fundaş dreapta în Top Gazeta

Articol de - Publicat duminica, 24 iulie 2011 00:00 / Actualizat sambata, 23 iulie 2011 23:04

Rui Duarte demonstrează în fiecare pauză competiţională că perioada de acumulare nu e necesară pentru unii fotbalişti.


Deşi în meciurile amicale din intersezon, forţat şi de faptul că n-a avut altă soluţie, Răzvan Lucescu l-a titularizat constant pe Valentin Creţu (21 de ani), vineri, cu Vaslui, fundaşul împrumutat de la Chiajna pentru un sezon nu a fost nici măcar oprit în lot! În locul său, deşi a prins doar 10 zile din pregătirea de vară, Rui Duarte (30 de ani) a fost titularizat în banda dreapta a defensivei. Ba mai mult, acesta a rămas pe teren pîna la finalul partidei.

Nu a fost singurul fotbalist din lot care nu a jucat în meciurile din verificare din vară şi a fost folosit împotriva vasluienilor. Filipe Teixeira (30 de ani) a bifat şi el 4 minute pe gazon, în final, cu toate că vara asta, din cauza unei accidentări, a evoluat doar 20 de minute în ultimul test din Austria, cu Dunfermline. Portughezul i-a fost preferat lui Sburlea, care a văzut partida din tribună, alături de Creţu, Glauber, Ciolacu şi Ezequias.

A fost printre cei mai buni
Încrederea acordată de Răzvan Lucescu l-a motivat pe Duarte, care a avut o evoluţie foarte bună, aşa cum reiese şi din cifrele meciului oferite de ruşii de la InStat. El a fost rapidistul care a cîştigat cele mai multe dueluri, iar pe faza ofensivă a avut cele mai multe acţiuni utile dintre toţi giuleştenii! Interesant e faptul că randamentul acestuia nu a scăzut pe finalul partidei, ba din contră. Lusitanul a iniţiat cele mai multe acţiuni în ultimele 15 minute!

Cifrele lui Duarte în meciul cu Vaslui
86 de acţiuni a iniţiat Duarte, fiind liderul Rapidului la acest capitol
81% a fost procentajul acţiunilor reuşite de Duarte. Doar Antonio a stat mai bine (87%)
65 este numărul acţiunilor ofensive la care şi-a adus aportul Duarte, fiind din nou primul, chiar peste Deac şi Herea!
71% este procentajul duelurilor cîştigate de Duarte (12 din 17). Nici un alt rapidist nu a cîştigat mai multe dueluri!

Şumi nu l-a titularizat
În iarnă, cînd fundaşul portughez s-a întors la pregătire după ce campionatul s-a reluat, antrenorul de atunci al Rapidului, Marius Şumudică nu l-a trimis de la început pe teren în primul meci cînd l-a avut la dispoziţie, cu Gaz Metan (2-1). Atunci, Duarte a fost trimis în teren în minutul 20, în locul lui Candido Costa, cel care gafase la reuşita medieşenilor. Cu Rui pe teren, rapidiştii au întors rezultatul pînă la pauză, lusitanul fiind cel care a centrat la golul victoriei, cînd Zaharia şi-a introdus mingea în propria poartă.

Cît au jucat în amicale
V. Creţu Meci Rui Duarte
90 Karpatî Lvov 0
90 Maccabi Haifa 0
81 Austria Viena 0
90 Wisla Cracovia 0
90 Genk 0
90 Dinamo Moscova 0
62 Dunfermline 28
0 Azerbaidjan U20 74

60.000 de euro a plătit Duarte pe amenzi în acest an, 30.000 de euro în iarnă, la fel şi acum. El cîştigă în Grant 160.000 de euro pe sezon

"Rui Duarte e un superjucător! Dacă am fi avut şi noi, românii, mai mulţi ca el, ne-am fi calificat cu echipa naţională la toate turneele finale"
George Copos, patron Rapid

Copos, glume cu Hizo
La meciul cu Vaslui (3-0), pe lîngă faptul că s-a şicanat tot timpul cu Porumboiu, Copos a glumit şi cu Viorel Hizo, tehnicianul moldovenilor şi antrenorul cu 5 mandate în Grant. La o lovitură liberă, în prima repriză, "Dulăul" a strigat la Bălace: "Ai grijă la Deac, acolo bate!". Din tribună, Copos i-a replicat: "Viorele, se duce direct în poartă, nu mai trece pe la Ciprian! Nu vezi că execută Herea? Ai uitat ce fotbalist e?".

Roman, accidentat de Sburlea
După meci, Răzvan Lucescu a comandat un antrenament de o oră, de la care au lipsit titularii, dar nu şi cei care au văzut partida din tribună: Glauber, Creţu, Sburlea, Ezequias şi Ciolacu! Spre finalul şedinţei de pregătire, Mihai Roman a fost lovit involuntar cu cotul în figură de Sburlea şi a părăsit terenul cu nasul plin de sînge. Copos a rămas impresionat de modul în care jucătorii s-au dăruit la antrenamentul ad-hoc: "Asta mentalitate de învingător! Plătim printre cele mai mari salarii din Liga 1, dar uitaţi-vă la jucătorii ăştia cum se pregătesc!".

„Ori te laşi tu ca antrenor, ori îl dai afară pe Săpunaru!” » Reacție dură la vederea incidentului dintre Lobonț și căpitanul Rapidului

Campionul modest de la FCSB » Povestea unui fotbalist atipic din vestiarul roș-albastru: greu încercat în copilărie și salvat de soție + locuiește în zona blamată de bucureșteni


Comentarii (16)
ilie_fcrapid
ilie_fcrapid  •  25 Iulie 2011, 00:36

Oricât de chiulangiu ar fi Rui, e un jucător talentat şi de calitate...dacă ar fi şi mai prezent la antrenamente şi pregătiri, fără nici o îndoială...mă "tem" că ar putea fi unul dintre cei mai buni fundaşi ai lumii... sau poate e? :D :))

supereduardo10
supereduardo10  •  24 Iulie 2011, 23:43

ehe..e groasa va sparge Rapidu..aveti mare dreptate dupa 20 de etape se desumfla ca deja are 20 p in fata :))

mariuscrangasi
mariuscrangasi  •  24 Iulie 2011, 21:27

Bravo RAPID , sa speram k anul acesta este anul Rapidului , am inceput bine si deja toate echipele au o teama fata de noi . FORZA RAPID !!!!

Vezi toate comentariile (16)
Comentează