Articol de GSP - Publicat duminica, 13 februarie 2022 12:11 / Actualizat duminica, 13 februarie 2022 15:01
Chindia Târgoviște este tot mai aproape de a-și inaugura noul stadion. Termenul anunțat azi: startul noului sezon.
După ce lucrările de la stadionul dâmbovițenilor au întârziat nejustificat de mult în ultimul an, președintele Chindiei Marcel Ghergu speră că arena din Târgoviște va fi gata la începutul noului sezon.
Chindia vrea să joace din sezonul viitor pe noul stadion din Târgoviște
„Se lucrează intens la stadion. Sper ca în sezonul viitor, începând din vară sau toamnă, să ne mutăm acasă. Avem promisiuni că din sezonul următor, care începe în vară, putem juca. E o arenă frumoasă.
Abia așteptăm să revenim acasă. E diferit când joci acasă. Îți recapeți identitatea. Noi am încercat să facem tot ce putem ca să aducem Târgoviște în Liga 1”, a spus Marcel Ghergu la ProX.
Proiectul stadionului din Târgoviște este finanțat în totalitate de autoritățile locale, iar stadionul ar urma să aibă aproximativ 9.000 de locuri. În luna septembrie 2020, Gazeta a scris despre o anomalie petrecută la arena din Târgoviște, când primarul Daniel Stan a inaugurat lucrările la noul gazon înaintea celor la fundație! Totul pentru campania electorală.
16 milioane de euroeste costul reconstrucției stadionului „Eugen Popescu”