LIGA 1   •   

STEAUA

Steaua a ales soluţia de avarie: Ronny Levy!

 
de Remus Răureanu, Beno David   •   10 Iunie 2011
 

Antrenorul israelian a mai lucrat cu MM Stoica la Unirea Urziceni

MM a discutat deja cu tehnicianul israelian, care şi-a dat acordul de a prelua trupa din Ghencea. Astăzi urmează să se facă anunţul oficial.


Steaua a alergat aproape o lună după nume importante de antrenor, ca Olăroiu, Zenga, Boloni, Hagi, dar a ajuns să fie refuzată de toată lumea şi, în mare criză de timp, a apelat la o soluţie de urgenţă: Ronny Levy.

Gazeta Sporturilor a anunţat în ediţia tipărită de ieri că Levy e varianta de avarie propusă de Mihai Stoica (facsimil). Cum tot ieri Antonio Conceicao şi-a prelungit angajamentul cu FC Braşov şi a declinat oferta Stelei, iar Petre Grigoraş şi-a menţinut poziţia de a nu accepta să vină în Ghencea, Gigi Becali i-a acceptat lui MM varianta cu care actualul manager al roş-albaştrilor a colaborat şi la Urziceni după plecarea lui Dan Petrescu.

Ronny se întoarce în Liga 1 după 10 luni, el plecînd de la Unirea în august 2010, la doar cîteva săptămîni după ce Stoica fusese dat afară şi el. Levy a luat apoi o pauză de 4 luni, iar în ianuarie 2011 a semnat cu Beitar Ierusalim, reuşind să îndeplinească obiectivul impus de conducere: evitarea retrogradării.

Tehnicianul de 44 de ani urma să răspundă aseară oficial ofertei Stelei, însă în discuţia pe care a avut-o cu MM l-a anunţat: "Vin, poţi anunţa patronul că am acceptat". Tocmai de aceea, Stoica a spus apoi: "Am bătut palma cu un antrenor, patronul îi va anunţa numele în cursul zilei de vineri". Chiar dacă Levy e sub contract cu Beitar Ierusalim, are o clauză care îi permite să plece în cazul în care are o ofertă de la un club important din afara Israelului.

A ratat totul cu Unirea
În cele 8 luni petrecute la Urziceni, Levy a ratat absolut toate şansele de face performanţă. A pierdut titlul în faţa lui CFR, după care a ratat şi Supercupa în faţa aceleiaşi echipe. A fost scos din Champions League de Zenit, după care a compromis în proporţie de 99 la sută şi calificarea în Europa League, după 1-4 la Split, cu Hajduk. A plecat după primele 4 etape din campionat în care Unirea avea doar două puncte şi nici măcar un gol marcat!

Are 3 titluri cu Haifa
CV-ul lui Ronny Levy nu conţine nume mari, însă are mai multe trofee cîştigate ca tehnician. Ca "principal" la Maccabi Haifa a reuşit să bifeze de 3 ori la rînd locul 1 în campionatul din Israel, între 2004 şi 2006.

Primul în Israel cu analiză computerizată
Levy şi-a cîştigat respectul în ţara sa, ca tehnician, datorită trofeelor pe care le-a luat cu Maccabi Haifa, dar şi pentru că a fost primul antrenor din Ţara Sfîntă care a folosit programe computerizate ca instrumente de măsurare a performanţelor jucătorilor, dar şi de analiză a jocurilor.

Gigi a găsit 2 antrenori în 1: Costaicao
Încercînd ieri să explice de ce Steaua n-a putut să-l convingă pe portughezul Toni Conceicao să vină în Ghencea, Gigi Becali a comis o gafă: "Costaicao n-a acceptat pentru că mi-a zis că adusese deja 5 jucători la Braşov şi nu-i poate lăsa acolo, iar el să meargă la Steaua. De-asta n-a venit Costaicao". Practic, Gigi a făcut un mix între două din ţintele Stelei din ultima perioadă: Costacurta şi Conceicao.

L-a refuzat pe Zico
Pe lista propunerilor de antrenori pe care Steaua le-a primit în ultima vremea s-a aflat şi brazilianul Zico. Gigi Becali a zis însă "nu" imediat: "Nu mă interesează Zico, eu vreau fie un român, fie unul care a mai antrenat în România". Zico (58 de ani) a fost un fotbalist fabulos, cu 72 de meciuri şi 52 de goluri în naţionala Braziliei, iar ca antrenor a trecut pe la "naţionala" Japoniei, Fenerbahce, ŢSKA Moscova şi Olympiakos Pireu.

Stoichiţă se propunea şi el
Ieri dimineaţă, Mihai Stoichiţă şi-a arătat disponibilitatea de a veni el ca "principal" în Ghencea. "Eu discut acum cu o echipă din Arabia Saudită, însă dacă mi se va propune să preiau Steaua, atunci aş accepta imediat pentru că această echipă a rămas în inima mea". Stoichiţă a pregătit-o ultima oară pe Steaua în perioada septembrie 2009 - mai 2010, a terminat pe locul 4 şi a fost dat afară de Becali.

Ce a făcut Levy la Urziceni:
- a stat 8 luni, în perioada ianuarie - august 2010
- a preluat echipa de pe locul 2 şi a lăsat-o pe locul 2 la finalul campionatului 2009-2010
- a bifat 27 de meciuri: 8 victorii, 12 egaluri şi 3 înfrîngeri, golaveraj 32-24
- a reuşit o serie de 16 meciuri consecutive fără înfrîngere în Liga 1
- a obţinut 53,97 la sută din punctele puse în joc
- a avut o medie de 1,33 goluri marcate pe meci şi de doar 0,71 goluri încasate pe meci

"Situaţia nu e foarte clară cu Levy. I-am trimis o ofertă, aşteptăm răspuns din partea lui, dar i-a spus lui MM că dacă e vorba despre Steaua lasă tot şi vine" (Gigi Becali, patron Steaua)

5 antrenori străini va bifa Steaua în istoria ei o dată cu instalarea lui Levy. Ceilalţi 4 sînt Zenga, Protasov, Pedrazzini şi Bergodi.

 
Comentarii (49)
costy81gl  (533 comentarii)
Chestionar nou: Pe cine vrei la Steaua in locul lui Levi? Gigi deja cauta...
11 Iunie 2011, 00:34   •   Comenteaza
costy81gl  (533 comentarii)
Postat de marafetu pe 10 Iunie 2011, 15:39
O luna, atat prinde si tre sa caute altul Becali.
Exact. Gigi deja ii cauta inlocuitor lui Levi, si in cateva zile va aprea si sindajul pe GSP: Il vrei la Steaua in locul lui Levi
11 Iunie 2011, 00:33   •   Comenteaza
marafetu  (un comentariu)
O luna, atat prinde si tre sa caute altul Becali.
10 Iunie 2011, 15:39   •   Comenteaza
ervfr  (472 comentarii)
Eu nu vreau sa comentez daca e un antrenor bun sau nu. O sa spuna rezultatele. Nu Steaua este echipa mea preferata dar m-as si asteptat sincer pt. o echipa cu asa blazon la un antrenor mai de luat in seama cu rezultate notabile nu un antrenor care pana akum nici in Ro nici in Israel nu a dovedit mai nimik. Lotul Stelei trebuie sa fie condus de un antrenor care nu a avut de aface nici cu MM nici cu Becali inainte, unul hotarat si sa creada in victorie. O sa vedem..poate ma insel.
10 Iunie 2011, 14:47   •   Comenteaza
boss_imperator  (2513 comentarii)
Postat de stelistu.batran pe 10 Iunie 2011, 12:47
Biiii:
Ce campionate a castigat asta? pai evreii stiu fotbal? ei sunt buni la finante si matrasit bani, cazinouri, firme, etc.
ohoo , ai uitat cand au batut Romania ?
10 Iunie 2011, 13:40   •   Comenteaza
Comentează
Număr de caractere rămase: 700
 
scaune-auto.jpg

Farmerama

Bucura-te de viata la tara la cote maxime!
Cultiva, fertilizeaza si strange-ti recolta. Creste animale si fa comert cu alti fermieri. Joaca-te intro lume animata inspirata din universul rural si bucura-te de facilitatile oferite de comunitatea de [...]

DarkOrbit

Fii un pilot de elita!
DarkOrbit nu este doar un simplu joc de explorare spatiala. Construieste-ti un renume in compania ta si urca in grad, explorand si cucerind noi sectoare ale spatiului, totul intr-o lupta permanenta cu mii de [...]

Seafight

Stapaneste cele 7 mari!
Ridica steagul si participa in batalii navale in toate marile lumii! Bataliile, dorinta de libertate si averea te vor ghida! O aventura captivanta si spectaculoasa, livrata prin cea mai modern atehnologie, [...]
Un serviciu oferit de
menajera interna
menajera interna corbeanca-bucuresti, maximum 40 de ani, fara obligatii familiale, nefumatoare, pt.menaj si ingrijire catei.oferim salariu exceptional, carte munca, cazare gratuita. 0744526809
Ilfov/Corbeanca - pret 400,00 EUR
Ocazie deosebita
Proprietar, vand casa la curte (vila) P + M din 2003, situata pe o suprafata de teren de 1000m2, la Pasarela Magurele (6 km de Piata Rahova). Aceasta beneficiaza de toate facilitatile, termopane, ...
Ilfov/Oras Magurele - pret 160,00 EUR
vand/transport nisip, balast, pietris
TEL. 0768.479.469 vand nisip, pietris, nisip amestecat cu pietris (pentru betoane), balast compactabil, pamant vegetal si de umplutura, evacuez beton, moloz, gunoaie asigur transportul cu camioanele ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 1,00 RON
Vand Rochie de Miresa
Vand Rochie de Miresa "La Sposa", model Fanal, marimea 36, comandata anul trecut din Spania de catre salon Luxury, din Cluj-Napoca. Rochia este in perfecta stare, nu are nici un defect. Pretul cu ...
Cluj/Cluj-napoca - pret 2.000,00 RON
Vand casa la curte
Vand casa, Brazii de Ialomita;distanta de Bucuresti 50 km, pe langa Fierbinti, maxi-taxi din ora-n ora. Suprafata totala: casa+curte-2100 mp; deschidere 40 mp. Casa din caramida, acoperita cu ...
Ialomita/Brazii - pret 22.000,00 EUR
Loading from
Click.ro
Ai crezut că le-ai văzut pe toate? Iată şase dintre cele mai penibile poze cu Botezatu! - FOTO
În timp, celebrul creator de modă a realizat foarte multe pictoriale spectaculoase.
Asta e poziţie «porno»! Ce dans a oferit o concurentă la Eurovision - FOTO
Elephteria Elephteriou din Grecia a cântat şi a dansat ca nimeni alta. Iar în unele clipe a fost surprinsă în momente foarte incitante.
(VIDEO) Oamenii au "reuşit" să distrugăşi cel mai izolat loc al planetei. Exemplu şocant al felului în care gunoiul sufocă viaţa

(VIDEO) Oamenii au "reuşit" să distrugăşi cel mai izolat loc al planetei. Exemplu şocant al felului în care gunoiul sufocă viaţa

Insula Midway, din mijlocul Oceanului Pacific, se află la peste 3.000 de kilometri de cel mai apropiat continent, situându-se, practic, la jumătatea distanţei dintre America de Nord şi Asia. Şi totuşi, plajele ei sunt încărcate de gunoi. Zilnic, [...]
Galerie foto cu grăsuţe sexy în costume de baie, mare succes pe internet

Galerie foto cu grăsuţe sexy în costume de baie, mare succes pe internet

Un blogger a avut ideea de a iniţia o acţiune de dezinhibare a persoanelor supraponderale, invitându-le să-şi posteze pe site imagini în costume de baie.Hot sexy fat girls in skimpy swimwear (Fete grase şi sexy în costume de baie) este o galerie [...]
Taguri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
 
Autori: A B C D E F G I J L M O R S T V