LIGA 1   |   

STEAUA

Steaua redeschide PISTA OGĂRARU! "Trec peste orice ca să mă întorc!"

 
de Dan Udrea, Remus Răureanu   |   29.01.2010   |    24 comentarii
DISTRIBUIE PE:
        
    
MARIME FONT:    
ULTIMA STIRE:
Un gest incredibil de fair-play a avut loc în campionatul mexican dedicat fotbaliştilor sub 20 de ani, la meciul dintre Pachuca şi Estudiantes În minutul 87 al partidei, Sergio Teran, un jucător din tabăra gazdelor, a plonjat în careu, după un ...

George Ogararu, Ogararu, Steaua

Roş-albaştrii se reorientează pentru că Golanski încă n-a semnat prelungirea contractului, iar transferul lui Duarte trenează. Fundaşul dreapta al lui Ajax este din nou în vizorul celor din Ghencea, fiind dorit cu insistenţă de Stoichiţă

Surpriză mare în campania de achiziţii a Stelei. Deşi în ultimele două săptămîni a negociat cu FC Braşov pentru portughezul Rui Duarte, steliştii ţin în mînecă un as. E vorba despre George Ogăraru, jucător cu care s-a negociat şi în finalul anului trecut, cînd nu s-a ajuns la vreo înţelegere.

Acum însă, nici Steaua n-a acoperit postul de fundaş dreapta şi nici Ogăraru nu şi-a găsit o altă echipă la care să evolueze. Fundaşul mai are 6 luni de contract cu Ajax, însă nu mai face parte din planurile grupării olandeze. El a evoluat în ultima vreme doar pentru Ajax II, iar acum vrea cu orice preţ să plece.

Salariul său la Ajax este de 700.000 de euro pe an şi e ademenit în Ghencea de o propunere salarială maximă care ar putea ajunge la 235.000 de euro, cu doar 100.000 de euro sub ce ar primi dacă ar rămîne la Ajax. Diferenţa ar fi că la Steaua ar juca, pe cînd la Amsterdam nu, iar la vară şi-ar putea găsi mai uşor o echipă la care să se transfere.

Ce i-ar oferi Steaua
- salariu de 10.000 de euro pe lună pînă în vară
- 5.000 de euro pentru fiecare meci jucat
- primă de 100.000 de euro dacă Steaua va cîştiga titlul

235.000 de euro ar fi suma maximă pe care Ogăraru ar putea să o încaseze pînă la vară la Steaua dacă ar evolua în toate cele 17 etape şi dacă ar cîştiga titlul

Ogăraru în sezonul trecut la Steaua
- a jucat 24 de meciuri: 20 în campionat şi 4 în Liga Campionilor
- a reuşit 4 pase de gol
- a încasat nu mai puţin de 9 cartonaşe galbene
- a avut o medie a notelor de 5,74

INTERVIU // "Trec peste orice ca să mă întorc!"
Ogăraru spune că lasă deoparte neînţelegerile din trecut şi că ar accepta imediat o propunere din Ghencea

- George, Steaua te vrea din nou. Te întorci?
- Eu nu ştiu dacă mă vrea Steaua, poate sînt informaţiile voastre.

- Ai fi dispus să joci din nou în Ghencea ori nu?
- Din ce am înţeles eu, Steaua vrea să-l transfere pe Rui Duarte, deci îşi aduce alt fundaş dreapta.

- Portughezul costă 700.000 de euro şi, oricum, deocamdată nu s-a întors în România, Braşovul l-a dat dispărut...
- Poate pentru Steaua e mai accesibil Rui Duarte pe 700.000 de euro decît Ogăraru gratis. Nu crezi?

"Mai am contract cu Ajax încă şase luni de acum încolo, dar pot să plec de aici, nu ar fi asta o problemă, fiindcă olandezii sînt de acord să mă cedeze gratis"
GEORGE OGĂRARU

"Nu pot să îmblînzesc suporterii"
- În momentul ăsta, ai alege să rămîi şase luni la Ajax, pînă îţi expiră contractul?
- Nu, aş semna cu orice club interesat de mine. Nu în orice condiţii, bineînţeles. Şi aici nu e vorba numai despre bani. Aleg echipa care îmi dovedeşte că mă vrea într-adevăr.

- Acum o lună ai mai avut o serie de discuţii cu Steaua şi ai părut supărat. Ai zis "simt că nu sînt dorit cu adevărat". Ai trecut peste neînţelegerile alea?
- Uite ce e: eu trec peste absolut orice ca să joc pentru Steaua! Peste orice! Pentru mine, poarta acestui club nu se va închide definitiv niciodată! Şi spun asta cu convingere, indiferent de tratamentul de care aş avea parte la un moment dat. Îmi trece supărarea cînd vine vorba de Steaua.

- Crezi că revenirea ta ar fi şi un pas spre normalizarea relaţiei cu suporterii?
- Nu cred. Sincer.

- De ce? Ai avut mereu o relaţie foarte bună cu galeria...
- Da, dar nu asta e problema. Chiar nu cred că dacă vine Ogăraru, gata, fanii uită de toate şi se stinge conflictul. Nu am puterea asta, eu sînt doar un fotbalist. E adevărat, unul care a avut tot timpul o relaţie specială cu suporterii Stelei.

PE ACEEAȘI TEMĂ:
Liviu Ganea nu mai are nici o şansă să joace la Dinamo pînă la finalul campionatului şi ar agrea un împrumut la Tg. Mureş. Intrat în dizgraţie pentru că nu şi-a prelungit contractul scadent în vară, atacantul a rămas şi fără impresar, după un conflict avut cu fraţii Becali "Deocamdată nu se ...
floryn1986
Comentarii: 22
30 Ianuarie 2010, 12:42  |  CITEAZA
decat sa il luam pe duarte care nu stim daca se va integra la steaua m-ai bione il luam gratis pe ogararu care va fi titular cert
bogdanXIII
Comentarii:
30 Ianuarie 2010, 09:43  |  CITEAZA
inseamna ca ogararu are memoria scurta, daca a uitat ce inseamna la steaua un jucator aflat in simbria lui becali. reamintire placute!
stelistul
Comentarii:
30 Ianuarie 2010, 08:35  |  CITEAZA
GEORGE haide acasa .Aici o sa joci titular si daca joci bine o sa-ti mariasca salariul .Rui duarte nici 6% nu e ca tine .Ascultati inima de stelist . SI VINO ACASA TE RUGAM !!!!
playsnooker
Comentarii:
29 Ianuarie 2010, 14:51  |  CITEAZA
ogararu vine numi da-i da verzishori
GigiKent
Comentarii:
29 Ianuarie 2010, 13:48  |  CITEAZA
Postat de LAUR STELISTU pe 29 Ianuarie 2010, 11:04
MAI LASATI-NE BAI NENE CU OGARARU,ASTA,BA VINE BA PLEACA....STA UN AN LA STEAUA,UN AN LA AYAX.....
nene el ar ramane la steaua , dar daca ciobanu nu da banii de unde ? George vino acasa , avem nevoie de un capitan ! Respect Ogararu !
Număr de caractere rămase: 700
Loading from

UE alcătuieşte o „listă neagră” a ţărilor aflate în pericol de a călca pe urmele ... UE alcătuieşte o „listă neagră” a ţărilor aflate în pericol de a călca pe urmele ...
Uniunea Europeana a alcatuit o „lista neagra” a statelor din spatiul comunitar care trebuie sa adopte masuri de urgenta pentru a-si corecta evolutia economica, pentru a nu calca pe urmele [...]

Alte Stiri

Alte stiri din Liga 1
Liviu Ganea nu mai are nici o şansă să joace la Dinamo pînă la finalul campionatului şi ar agrea un împrumut la Tg. Mureş. Intrat în dizgraţie pentru că nu şi-a prelungit contractul scadent în vară, atacantul a rămas şi fără impresar, după un conflict avut cu fraţii Becali "Deocamdată nu se ...
 
Preşedintele clubului Dinamo, Nicolae Badea, a intervenit la GSP TV unde a discutat despre transferul atacantului de la ŢSKA Sofia, Michel Platini. Acesta a discutat şi despre plecarea lui Liviu Ganea de la formaţia din Ştefan cel Mare.
 
 
 
 
 
 
  • Etapa:
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
  • 6
  • 7
  • 8
  • 9
  • 10
  • 11
  • 12
  • 13
  • 14
  • 15
  • 16
  • 17
  • retur
Sa 25.02.12
00:00
DinamoDinamo
-
-
Gaz MetanGaz Metan
Sa 25.02.12
00:00
CFR ClujCFR Cluj
-
-
Tg. MureşTg. Mureş
Sa 25.02.12
00:00
RapidRapid
-
-
U ClujU Cluj
Sa 25.02.12
00:00
CS MioveniCS Mioveni
-
-
SteauaSteaua
Sa 25.02.12
00:00
ConcordiaConcordia
-
-
Otelul Otelul
Sa 25.02.12
00:00
FC BrasovFC Brasov
-
-
Pandurii Tg. JiuPandurii Tg. Jiu
Sa 25.02.12
00:00
PetrolulPetrolul
-
-
FC VasluiFC Vaslui
Sa 25.02.12
00:00
CeahlaulCeahlaul
-
-
SportulSportul
Sa 25.02.12
00:00
SibiuSibiu
-
-
Astra Astra
Un serviciu oferit de
Executam mobilier la comanda la pret CORECT !!!
Executam cu tehnologie de ultima generatie mobilier din PAL de 18cm(nu 16mm ca cea din comert):bucatarii, living-uri, dormitoare, birouri, comode, paturi, sifoniere, mese, scaune, pentru cele mai ...
Olt/Slatina - pret 300,00 RON
Vand anvelope noi! Jante RIAL la pret de importator!
Vand anvelope noi, iarna/vara/all seasons. Jante RIAL la pret de importator! Livrare in toata tara! http://parbrize24.com/jante-si-anvelope/
Prahova/Ploiesti - pret 1,00 RON
REPARATII TERMOPANE SI AER CONDITIONAT
Firma specializata, reparam termopane si aer conditionat, orice marca, oferim garantia celor peste 10 ani de experienta.
Bucuresti/Bucuresti - pret 1,00 RON
vand scaun pentru coafura, spalator, scaun pedichiura si combina
vand 2 bucati de scaune profesionale pentru coafura marca Charlie de la firma MALETTI cu pompa hidraulica, din piele, la pretul de 400euro buc si spalator de la aceeasi firma Charlie Lion, la pretul ...
Bihor/Oradea - pret 400,00 EUR
Constructii case || Casa la rosu || Amenajari interioare || Cons
Profesionisti in constructii case la rosu sau la cheie, va stam la dispozitie in Bucuresti si in tara prin echipele specializate in constructii, amenajari interioare si exterioare, instalatii ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 40,00 EUR
Primele imagini din camera în care a murit Whitney Houston. Artista îşi comandase şampanie, cartofi prăjiţi şi un sandwich

Primele imagini din camera în care a murit Whitney Houston. Artista îşi comandase şampanie, cartofi prăjiţi şi un sandwich

Înainte de a-şi găsi sfârşitul, celebra Whitney Houston a consumat băuturi alcoolice, scrie TMZ. Potrivit site-ului, care a publicat primele imegini cu artista scoasă fără suflare, pe targă, din camera de hotel, amestecul de medicamente cu băutură [...]
ANM a retras codul portocaliu şi a instituit cod galben de ninsori pentru 13 judeţe. Vezi zonele vizate

ANM a retras codul portocaliu şi a instituit cod galben de ninsori pentru 13 judeţe. Vezi zonele vizate

Meteorologii au retras codul portocaliu de ninsori, anunţat iniţial în vigoare astăzi până la ora 14:00, fiind instituit cod galben de ninsori până la ora 14:00, pentru judeţele din partea estică, sud-estică şi centrul ţării.Mai exact până la ora [...]
Un nou mesaj Anonymous pentru România (VIDEO)

Un nou mesaj Anonymous pentru România (VIDEO)

Salutări cetăţeni ai României, suntem Anonymous.Acest mesaj este transmis poporului român ca urmare a recentului protest anti-ACTA ce a avut din ţara [...]
Moment jenant la altar: mirele a vomitat chiar înaintea ceremoniei (VIDEO)

Moment jenant la altar: mirele a vomitat chiar înaintea ceremoniei (VIDEO)

Ceea ce, măcar până la naşterea unui copil, ar trebui să fie cel mai fericit moment din viaţa unui cuplu, s-a transformat într-un coşmar pentru o [...]
Un berbec şi o căprioară vor fi căsătoriţi de Sfântul Valentin. Vezi unde se va desfăşura ceremonia şi cum vor fi îmbrăcaţi mirii

Un berbec şi o căprioară vor fi căsătoriţi de Sfântul Valentin. Vezi unde se va desfăşura ceremonia şi cum vor fi îmbrăcaţi mirii

Personalul unei grădini zoologice din China va organiza, de Sfântul Valentin, o nuntă în care vor fi uniţi berbecul Changmao şi căprioara Chunzi, [...]
Taguri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
 
Autori: A B C D E F G I J L M O R S T V