FOTBAL  »  Superliga  »  U CLUJ - STEAUA 0-1

Steaua s-a impus la Cluj, cu un gol venit după o greşeală impardonabilă a lui Szukala » Cremă de zahăr ars

Foto Jurnalul
Foto Jurnalul

Articol de GSP - Publicat luni, 12 martie 2012 00:00 / Actualizat luni, 12 martie 2012 23:44

Rusescu a deschis scorul în prima repriză, iar Steaua a rezistat eroic pe final cînd nigerianul Tony a ratat incredibil de la marginea careului mic

Steaua are o capacitate incredibilă de a-şi regenera optimismul. Gigi îşi ia elan de pe locul 5 pentru a ajunge pînă de Paşti pe locul 1. La seceta de trofee din ultimii 6 ani nici măcar sfîntul Ilie n-ar putea schimba ceva. Iar cînd pierzi doi jucători în 20 de minute, cu "U" Cluj, ambii pe o poziţie şi aşa vulnerabilă la Steaua, atunci ai într-adevăr nevoie de un miracol. Martinovici şi Prepeliţă au ieşit, pe rînd, accidentaţi din flancul drept. A trecut Chiricheş acolo, cel care-şi salvase echipa la prima incursiune a gazdelor, blocîndu-l cu ajutorul lui Geraldo pe Niculescu (13).

Cadoul lui Szukala
Oamenii lui Stan au început să se trezească după ce au privit îngroziţi filmul horror din startul partidei. Chipciu, Florin Costea şi Pîrvulescu, creme de la creme, au servit chifle în loc de produse de cofetărie. Păcurar a încercat şi el o execuţie pretenţioasă (34), lob de la 40 de metri, dar Tătăruşanu a reţinut fără probleme. Cînd asistenţa aştepta pauza pentru a se face anunţul cîştigătorului unei croaziere pe Mediterana, "U" a început să se scalde în ape tulburi. Căpitanul Szukala i-a întins colacul de salvare lui Stan. Fundaşul a respins aiuritor pînă la Rusescu, care a trimis în forţă la colţul scurt (37). 0-1, iar Bicfalvi putea majora diferenţa cu o reluare cu capul, uşor pe lîngă, după ce a găsit conexiunea la cornerul lui Pîrvulescu (40). Înaintea pauzei, Cristea şi Niculescu au semnat reacţia gazdelor, dar fără complicitatea tabelei.

Cristea şi Niculescu au ratat ţinta
Ilie Stan a încercat să-şi ţină echipa sus în terenul advers şi după pauză, stimulînd cu gesturi largi pressingul roş-albaştrilor. Repriza secundă a debutat cu ocazii la ambele porţi: voleul lui Cristescu a ocolit vinclul (46), iar efortul generos al lui Bourceanu, care a plecat pe un culoar, pe contraatac, a găsit de data aceasta reflexul lui Bornescu (48). Chipciu (58) a avut şi el şansa unui gol, dar şutul său a fost respins în corner. Minunea a apărut în minutul 65. Cristea a băgat 3 alunecări la aceeaşi fază, în tribună s-au făcut cruci. Niculescu a ridicat peluza în picioare, dar şutul său din lovitură liberă, din poziţie ideală, s-a frînt în zidul Stelei (70). Cristea şi Păcurar s-au aruncat spre poarta lui Tătăruşanu. Portarul a respins formidabil şutul fostului stelist (76). Grozav a nimerit apoi transversala (80), iar Tony a ratat, incredibil, din 5 metri! Steaua urcă pe 4, graţie oportunismului lui Rusescu şi intervenţiilor sigure ale lui Tătăruşanu.

VIDEO Vezi aici golul

Nu se ştie cînd revin în Ghencea!

Steliştii au reacţionat fericiţi după meci: "E perfect că ne întoarcem pe stadionul nostru pentru meciul cu Astra!". Numai că revenirea în Ghencea nu mai e chiar atît de sigură! "Lucrurile nu sînt clare încă. Nu există deocamdată o înţelegere între Gigi Becali şi Ministerul Apărării. Dacă nu se rezolvă, să joace în oborul din Pipera!", a comentat situaţia Anghel Iordănescu la GSPTV. Ilie Stan e şi el îngrijorat: "Ar fi bine să ne întoarcem acasă în primăvara asta".

"Mă bucur că am învins şi că noi, staff-ul tehnic, ne-am cîştigat dreptul de a ne întoarce la Bucureşti. Se uită prea uşor unde era Steaua cînd am venit eu cu Ilie şi unde este echipa acum!" (Eduard Iordănescu, antrenor secund Steaua)

"Cu noi la conducere există o singură înfrîngere şi cele mai multe puncte cîştigate. Concluzia? Nu noi, alţii ar trebui să vină pe jos de la Cluj, aceia care ne-au obligat să jucăm fiecare meci ca pe unul decisiv!" (Eduard Iordănescu, antrenor secund Steaua)

"Sînt supărat, ar fi trebuit să avem 2-0 sau 3-0 din prima repriză! Fiindcă n-am fost în stare să finalizăm, am trăit cu emoţii finalul partidei" (Ilie Stan, antrenor Steaua)

"Linişte? Nu mai sper la aşa ceva, asta e viaţa la Steaua. Sînt îngrijorat pentru Prepeliţă, care s-a accidentat la genunchi şi încă nu ştim ce are. Iar Martinovici are entorsă de gleznă" (Ilie Stan, antrenor Steaua)

"Avem şansa a patra la titlu în acest moment. Ce dacă avem victorii doar cu 1-0 în acest an? Să-i batem noi pe toţi cu 1-0 pînă la final, că sigur am lua campionatul aşa!" (Florin Costea, atacant Steaua)

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”


Comentarii (169)
conecterr
conecterr  •  13 Martie 2012, 14:47
Postat de biancorossi pe 13 Martie 2012, 10:44

ce legatura are? aici discutam despre meciul unei echipe modeste contra unei echipe patetice. ps - nu a fost blat, nici noncombat. a fost lehamite. asta nu se sanctioneaza nicaieri.

bine zis. cu asta i-ai lovit mai rau decat cu blatul :)))

conecterr
conecterr  •  13 Martie 2012, 14:39
Postat de murgescu_danut pe 13 Martie 2012, 12:54

De ce oare Szukala n-a mai gresit nici o pasa dupa gol? si pana atunci a tot dat cu mingea in jucatorii stelei... oare cat i-a dat gigi ptr asta?

fix 1249 de euro virati pe card si un plic cu 35 tichete de masa. ce ne-a distrat la club a fost cat a primit baiatul ala de la Pandurii de era sa isi rupa gatul sa i-o puna la gol dinamovistilor: 340 de lei.

rin08
rin08  •  13 Martie 2012, 13:28

blat ordinar oieru si gozeru

Vezi toate comentariile (169)
Comentează