LIGA 1   |   

ASTRA - DINAMO 1-2

Stoichiţă: "Preşedintele nostru vrea să ne ducă să jucăm în liga a doua"

 
25.07.2010   |    7 comentarii
DISTRIBUIE PE:
        
    
MARIME FONT:    
ULTIMA STIRE:
Cote d'Ivoire a pornit din nou favorită la Cupa Africii şi încă o dată a dat rateu chiar în finala cu Zambia. Ultimul, şi singurul, său trofeu din istoria întrecerii datează tocmai din 1992, cîştigat, aşa cum l-a pierdut acum, la penaltyuri. De ...

stoichita

Antrenorul Astrei, Mihai Stoichiţă, a vorbit la Recursul Etapei de la GSP TV despre primul meci din acest sezon.

 

"Preşedintele nostru vrea să jucăm în divizia B pentru că acolo sîntem lăsaţi să jucăm. Nu este posibil ca un arbitru să se comporte cum a făcut-o Deaconu astăzi. Arbitrii sînt de neatins. Toată lumea îi blamează şi le ţine partea. Ei sînt infailibili, nimeni nu îi poate atinge", a declarat Mihai Stoichiţă

PE ACEEAȘI TEMĂ:
După 44 de ore de captivitate în trenul groazei de la Făurei, jucătorii şi staff-ul medical al Oţelului au fost aduşi la Bucureşti cu elicopterul lui Ioan Niculae, patronul Astrei Ploieşti. Cei 13 oameni din trupa Galaţiului au fost transportaţi în două tranşe pînă pe aeroportul ”Aurel Vlaicu” din ...
kanye
Comentarii: 695
26 Iulie 2010, 00:52  |  CITEAZA
Esti suparat nea Stoichita?esti obijnuit la steaua,acolo se anula golu...aici esti la astra,nu prea se fac greseli.S-a vazut clar ca fundasul astrei era cu 3 metri cel putin in spatele lui Torje..."Hent" a fost toata ziua...Nu inteleg unde sunt greselile.
gazistu
Comentarii: 2586
26 Iulie 2010, 00:20  |  CITEAZA
mai dute stoichita si fati o clisma
gazmetanmedias. bl og sp ot .com
mihai_s
Comentarii: 378
25 Iulie 2010, 23:39  |  CITEAZA
doamneeee...de-abia a inceput campionatul si deja 3 declaratii de cascadorii rasului. Asta a lui Stoichita, cea a lui Selymes cum ca Sportul a fost peste Otelul la toate capitolele si cea a antrenorului de la U Cluj care cica Steaua nu a avut nicio ocazie pe langa goluri.
Daca vreti sa va distrati, intrati aici sa vedeti live textul de la ucluj-steaua:
ht tp://www .ucl uj.ro/li ve-score.ph p?Mat chID=15 41
cica: Oierul a venit cu elicopteru. =)) Avem niste emotii de ne ca***cam pe noi =
huskydog11
Comentarii: 13
25 Iulie 2010, 23:37  |  CITEAZA
Stoichita este mai proost ca noaptea.Nu l-a furat nimeni, sa mai invete meserie de la Andone si sa taca in mootrii lui din gura
treadstone
Comentarii: 147
25 Iulie 2010, 23:29  |  CITEAZA
hai nea Pipi ca ati fost penibili in repriza 2, unii Astrali au jucat pentru Dinamo...prietenii stiu de ce.Volei in careu si iesiri la offsaid de tot rasul, una in min 93!!!!...Dinamo si-a osihnit titularii...felicitari!!Un blat pufos ptr debut.Cu intriga si scandal astfel ca nu s-a prins nimeni :)
Număr de caractere rămase: 700
Loading from
 
Alte stiri din Liga 1
Mijlocaşul celor de la Universitatea Cluj îşi doreşte să evolueze într-un campionat străin. FC Krasnodar, rivala lui Dan Petrescu din campionatul Rusiei doreşte să-l transfere pe Adrian Cristea. Ruşii l-au urmărit pe Cristea în ultimele luni şi au început deja discuţiile cu Florian Walter. ...
 
Ioan Andone a lucrat cu Michel Platini la ŢSKA Sofia şi-i felicită pe dinamovişti pentru transfer. Fostul antrenor al "cîinilor" crede că aducerea atacantului brazilian poate fi decisivă în cursa pentru titlu "Dinamo a făcut o mutare bună, şi oricum avea cel mai bun atac cu fotbalişti ca Niculae, ...
 
 
 
 
 
 
  • Etapa:
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
  • 6
  • 7
  • 8
  • 9
  • 10
  • 11
  • 12
  • 13
  • 14
  • 15
  • 16
  • 17
  • retur
Sa 25.02.12
00:00
DinamoDinamo
-
-
Gaz MetanGaz Metan
Sa 25.02.12
00:00
CFR ClujCFR Cluj
-
-
Tg. MureşTg. Mureş
Sa 25.02.12
00:00
RapidRapid
-
-
U ClujU Cluj
Sa 25.02.12
00:00
CS MioveniCS Mioveni
-
-
SteauaSteaua
Sa 25.02.12
00:00
ConcordiaConcordia
-
-
Otelul Otelul
Sa 25.02.12
00:00
FC BrasovFC Brasov
-
-
Pandurii Tg. JiuPandurii Tg. Jiu
Sa 25.02.12
00:00
PetrolulPetrolul
-
-
FC VasluiFC Vaslui
Sa 25.02.12
00:00
CeahlaulCeahlaul
-
-
SportulSportul
Sa 25.02.12
00:00
SibiuSibiu
-
-
Astra Astra
Un serviciu oferit de
proprietar spatiu mic.ro
spatiu in stare exceptionala, fost mic.ro, cu vad format, giulesti drumul sabareni, stradal, merita vazut.pretabil farmacie, bacanie
Bucuresti/Bucuresti - pret 1.200,00 EUR
"fc barcelona" - magnet pentru frigider
*magnet laminat 0.3mm *dimensiune: 70x50mm *colturi rotunjite *livrare in toate localitatile din tara
Iasi/Iasi - pret 8,50 RON
Microferma de prepelite CV
Produse oferite de catre microferma noastra: Oua de prepelita - oua de prepelita – 0.3 lei/buc. - 7 lei/ caserola cu 24 de buc. Pui de prepelita - pui de prepelita (2 saptamani) / 4 lei - ...
Covasna/Bacel - pret 0,00 RON
Masaj
Tehniciana maseuza, cu multiple calificari si atestat imi ofer serviciile in masaj de relaxare, anticelulitic, terapeutic, roci vulcanice si Kinetoterapie acum si la domiciliu sau birouri /sedii ...
Brasov/Brasov - pret 3,00 EUR
Artist profesionist, realizez portrete.
Artist profesionist, realizez portrete ulei pe panza sau desen, dupa imagini fotografice ale comanditarului sau realizate de mine. Pentru a putea vizualiza cateva exemple puteti accesa site-urile: ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 300,00 EUR
Click.ro
Scandal jenant la TV, ziua în amiaza mare! Acuzaţii prostituţie, urlete, înjurături: «Zdreanţă penală, f***-ţi morţii mă-tii!»
Război total între Pamela de România şi cântăreţul Marius Baldovin. Acesta a acuzat-o pe blondină că ar fi făcut prostituţie în Spania, însă Simona Traşcă spune că n-a fost niciodată în ţara amintită.
ANM a retras codul portocaliu şi a instituit cod galben de ninsori pentru 13 judeţe. Vezi zonele vizate

ANM a retras codul portocaliu şi a instituit cod galben de ninsori pentru 13 judeţe. Vezi zonele vizate

Meteorologii au retras codul portocaliu de ninsori, anunţat iniţial în vigoare astăzi până la ora 14:00, fiind instituit cod galben de ninsori până la ora 14:00, pentru judeţele din partea estică, sud-estică şi centrul ţării.Mai exact până la ora [...]
Un nou mesaj Anonymous pentru România (VIDEO)

Un nou mesaj Anonymous pentru România (VIDEO)

Salutări cetăţeni ai României, suntem Anonymous.Acest mesaj este transmis poporului român ca urmare a recentului protest anti-ACTA ce a avut din ţara voastră, şi în numeroase alte ţări europene. Ne vine greu să credem că nu simţiti abuzurile făcute [...]
Moment jenant la altar: mirele a vomitat chiar înaintea ceremoniei (VIDEO)

Moment jenant la altar: mirele a vomitat chiar înaintea ceremoniei (VIDEO)

Ceea ce, măcar până la naşterea unui copil, ar trebui să fie cel mai fericit moment din viaţa unui cuplu, s-a transformat într-un coşmar pentru o [...]
VIDEO: Piesa "Take on Me" a trupei A-ha, în variantă nord-coreeană, a fost văzută de peste un milioan de persoane în câteva zile

VIDEO: Piesa "Take on Me" a trupei A-ha, în variantă nord-coreeană, a fost văzută de peste un milioan de persoane în câteva zile

Cinci muzicieni din Coreea de Nord au cântat la acordeoane piesa trupei A-ha, "Take on Me", clipul postat pe Youtube fiind văzut de peste un milion [...]
Un berbec şi o căprioară vor fi căsătoriţi de Sfântul Valentin. Vezi unde se va desfăşura ceremonia şi cum vor fi îmbrăcaţi mirii

Un berbec şi o căprioară vor fi căsătoriţi de Sfântul Valentin. Vezi unde se va desfăşura ceremonia şi cum vor fi îmbrăcaţi mirii

Personalul unei grădini zoologice din China va organiza, de Sfântul Valentin, o nuntă în care vor fi uniţi berbecul Changmao şi căprioara Chunzi, [...]
Taguri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
 
Autori: A B C D E F G I J L M O R S T V