Fostul căpitan al giuleştenilor, despre care s-a spus că ar fi fost ofertat recent de Rapid, explică de ce viitorul său e legat de gruparea din Gruia.
George Copos i-a arătat uşa, dar Vasile Maftei, fotbalistul care a venit pe lume la maternitatea Giuleşti, nu a uitat de echipa pentru care a evoluat 9 ani. "Deportat" în Bărăgan, la Urziceni, fostul căpitan şi-a împlinit visul de a juca în Champions League, iar apoi a schimbat nuanţa de vişiniu, semnînd cu CFR Cluj. Timpul a prescris resentimentele, dar n-a alterat dragostea pentru Rapid. Refăcut după o accidentare urîtă, fundaşul şi-a expus ambiţiile la noul său club. A evocat însă şi amintirea Giuleştiului, dar şi pe cea a lui Nicolae Dobrin, cele două feţe ale pandantivului său afectiv.
- Vasile, 2011 a fost un an dificil pentru tine. S-a terminat coşmarul?
- După perioada de pregătire voi fi sută la sută pregătit să răsplătesc încrederea celor de la CFR. Pot să spun că 2011 a fost cel mai greu an din cariera mea. Eram obişnuit să adun între 30 şi 34 de meciuri pe stagiune, acum a venit accidentarea asta şi de-abia am strîns 3-4 partide. Am avut probleme la cartilajul genunchiului. E o accidentare mai grea, din cauza uzurii, a terenurilor, dar acum am trecut peste...
- A fost cea mai grea accidentare din cariera ta?
- A fost un şoc pe care l-am resimţit în primul rînd din punct de vedere psihic. A fost foarte greu să accept că nu mai pot juca, mai ales că eram obişnuit să duc fără probleme sezoane întregi. Acum am stat pe tuşă aproape 9 luni, categoric, cea mai grea accidentare din cariera mea! Am mai avut, în 2001, probleme la ligamentul colateral, dar atunci am lipsit doar vreo 6 săptămîni.
- Cum a decurs recuperarea?
- M-am operat în Turcia pe 1 aprilie. 8 săptămîni am stat cu genunchiul imobilizat. E foarte dificil, se pierde foarte repede masa musculară şi ulterior se repune foarte greu. E o accidentare blestemată. N-am avut voie să pun piciorul în pămînt, la cartilaje nu e ca la ligamente, unde practic recuperarea începe imediat după operaţie, cînd poţi să calci, să faci mai multe...
- Cît lucrai pe zi pentru reabilitarea genunchiului?
- Au fost exerciţii standard pe care le-am urmat cu stricteţe, 3 săptămîni în Turcia, iar apoi la Cluj, cu ajutorul oamenilor din staff-ul medical. Începeam dimineaţa la 8-9 şi terminam pe la 13-14. N-am crezut că poate fi atît de greu, dar sper ca în februarie să pot juca fără probleme un meci întreg!
Maternitatea Giuleşti
- Chiar şi în condiţiile acestea Rapidul s-a interesat de posibilitatea de a te readuce în Giuleşti...
- Chiar nu am vorbit cu nimeni, deşi am rămas în relaţii bune cu mulţi oameni de acolo. E măgulitor cînd cineva te vrea chiar şi atunci cînd nu joci. Înseamnă că poate am însemnat şi eu ceva pentru Rapid. Cu tot respectul, nu mă gîndesc să plec de la CFR. Cei de aici au avut încredere în mine cînd m-au transferat şi vreau să le demonstrez că nu s-au înşelat. La finalul sezonului vreau să-i aud spunînd «Da, am avut dreptate cînd l-am luat pe Maftei!». Am o datorie faţă de CFR Cluj.
- Nu eşti nostalgic după perioada petrecută în Giuleşti?
- Rapidul face parte din trecut, acum vreau să cîştig campionatul la Cluj. O să răspund altfel la întrebarea ta. Giuleştiul a însemnat foarte mult pentru mine. Acolo m-am lansat în fotbal, practic pînă acum doi ani era singura echipă pentru care jucasem. Rapidul mi-a dat totul, m-a făcut cine sînt şi voi respecta această echipă atît timp cît voi trăi.
- Totuşi, privind în urmă, de ce ai plecat în 2009 de la Rapid?
- Ce să zic, eu n-am avut nici un conflict cu nimeni. Am plecat fiindcă am vrut să joc în Champions League. Cei de la Rapid... Au fost mai multe, nu vreau eu să vorbesc. Nici ei n-au mai vrut, au onorat prima oportunitate pe care au avut-o ca să mă cedeze la alt club. N-au făcut nimic la modul: «Hai, domnule, să-l păstrăm!». Poate am deranjat anumiţi oameni de la Rapid, nu ştiu, e problema lor...
- Ce face din Giuleşti un loc special printre stadioanele din România?
- Oamenii chiar ştiu fotbal, ştiu cu ce se mănîncă. Nu vin la stadion fără să aibă idee ce e ăla un ofsaid. Sînt în fenomen şi asta îi face să vină şi mai aproape de echipă. Creează o atmosferă fantastică. Eu zic că Rapid e numărul 1 la nivel de suporteri. Vin 5.000, 6.000, 8.000 chiar şi atunci cînd Rapid joacă împotriva unei echipe mici. E urît afară, fanii Rapidului sînt lîngă echipă. Sigur, te mai înjură cînd echipa nu merge, dar astea-s de-ale Rapidului.
Atuul Rapidului: Răzvan Lucescu
- Definiţia lui Copos, legată de boemia Rapidului, nu e doar o deturnare abilă de la faptul că echipa n-a mai cîştigat din 2003 un titlu de campioană?
- Farmecul vieţii, nu? Să ştii că are acoperire, are, are, are, sută la sută! La Rapid tot timpul se întîmpla ceva, cînd echipa mergea foarte bine. Pur şi simplu se întîmpla ceva, nu ştiu să-ţi dau un exemplu, dar ceva se întîmpla. Şi atunci aveam, aşa, cîte o cădere inexplicabilă. Chiar, e foarte curios, ba venea de la Copos, ba de la jucători, ba de la suporteri. Trebuia să fie o scînteie, o brichetă, ba ideea de a se scoate echipa de pe teren din cauza arbitrajului. Putea să vină de la Copos, aşa cum la fel de bine putea să vină de la noi.
- Din postura de căpitan al Rapidului presupun că te-ai confruntat frecvent cu proverbiala zgîrcenie a lui George Copos...
- Ei, astea-s exagerări! Chiar aşa, spune-mi şi mie cine a avut probleme cu Copos? Sînt puţini jucători care să fi plecat de la Rapid fără să-şi fi primit banii. Le mai are el pe-ale lui, se vaită, dar uite că şi acum a plătit banii la zi! În perioada mea la Rapid am avut foarte multe clinciuri. Nu eram eu neapărat vocea vestiarului. Mai erau acolo şi Daniel Niculae, Măldărăşanu sau Perjă. Erau discuţii normale, ba cu Zotta, ba cu Dinu Gheorghe, în care noi ne spuneam punctul de vedere, ei îl susţineau pe al lor. Probleme erau, ca peste tot, dar le rezolvam pînă la urmă.
- Planeta se scufundă, să ne facem griji?
- Ha, ha, ha, ha, ha! Unde se scufundă? Nu vă faceţi probleme. O zice la mişto. Şi chiar aşa, pentru cine se scufundă? Pentru cine, pentru el? N-are cum să se scufunde planeta pentru George Copos!
- Răzvan Lucescu e cel mai bun antrenor cu care ai lucrat?
- Unul dintre cei mai buni, sigur. Venirea lui Răzvan e un mare plus pentru Rapid. Şi el, şi Rada, şi Şumi au vişiniul în sînge. Rapid e bine ancorată acum în lupta pentru titlu. Un antrenor bun trebuie să stăpînească bine şi tactica, şi pedagogia! Răzvan stă bine la ambele capitole. Eu am avut privilegiul de a lucra numai cu antrenori de talie: Mircea Lucescu, puţin cu Iordănescu, Rednic, Bergodi, Hizo, Dan Petrescu, antrenori buni. Şi Peseiro mi s-a părut un tehnician foarte bun. Dar văd că aveţi întrebări numai despre Rapid.
Icoana lui Dobrin
- Bine, să mergem la începutul carierei tale. Cum te-ai apucat de fotbal?
- Uh, astea le-am mai spus de atîtea ori...
- Cît de importantă a fost întîlnirea cu Nicolae Dobrin pentru cariera ta?
- Foarte importantă! Am plecat cu trenul, de la Fălticeni, la 15 ani, alături de prietenul meu Ciprian Tănasă, să particip la o selecţie la centrul lui Dobrin de la Piteşti. Era prima academie mai serioasă din ţară. Am luat această selecţie, au oprit în jur de 25 de copii.
- Ce amintiri ai păstrat din întîlnirea cu unul dintre cei mai buni fotbalişti pe care i-a avut România?
- L-am prins chiar ca antrenor, era şi un superom! Venea la antrenamente, îţi aducea aşa o fantezie. Îţi arăta mereu cîte ceva, o schemă, o şmecherie. Era foarte glumeţ, puteai vorbi orice cu el. La tenis cu piciorul nu ne dădea nici o şansă, deşi aveam trupă bună cu Bilaşco, Raţ, Tănasă... Îmi pare rău că nu mai e, am pierdut un om extraordinar.
- S-a spus despre tine că eşti ultimul libero din Liga 1 şi că postul tău s-a desfiinţat...
- Da, da, da! S-a spus că nu pot juca pe postul de fundaş central, şi am făcut-o, apoi că nu pot face faţă în bandă, dar am jucat şi acolo. Ulterior am jucat şi mijlocaş în Champions League. Sigur, nu eram în stare, dar nu ştiu cum se face că am făcut faţă. Sînt mulţi binevoitori în fotbal... Eu am încercat să mă adaptez la orice situaţie, mai rămînea să fiu folosit atacant.
- Tu eşti născut pe 1 ianuarie. Cum îţi sărbătoreşti ziua de naştere?
- Da, ca şi Rafael Bastos. Am convenit să ne trimitem mesaje de ziua noastră. Eu mai am în plus şi ziua numelui. E un sentiment straniu, toată lumea se bucură, practic e ziua tuturor, aşa că sărbătoresc normal, cum sărbătoresc şi ceilalţi.
- Speri să sărbătoreşti şi la finalul campionatului?
- Da, îmi doresc foarte mult titlul de campion cu CFR Cluj. Din 2007, CFR a intrat într-un fel de Big Four al României şi, păstrînd comparaţia, e un club care seamănă cu Manchester City. Va trebui să considerăm fiecare meci o finală de acum înainte. Asta e mentalitatea justă, aşa vom fi campioni. Trebuie să fim conştienţi că orice pas greşit îi poate aduce pe ceilalţi peste tine. Lupta va fi extrem de dură, dar noi vom fi sută la sută mai puternici după pregătirea de iarnă.
"Domnul Hizo m-a pus căpitan la Rapid în 2004. Banderola trebuia să ajungă la Măldărăşanu, iar el a refuzat. Pentru mine a fost o mîndrie că am putut să fiu căpitanul unei echipe ca Rapid"
"Oferta de la Steaua? Nu se punea problema şi nici nu se va pune, din punctul meu de vedere, să merg la Steaua"
Vasile Maftei, fundaş CFR Cluj
263 de meciuri a adunat Vasile Maftei în tricoul Rapidului
Maftei despre......
Dan Petrescu - "E tipul de antrenor care vrea să cîştige şi la cărţi dacă se poate, chiar şi la şotron dacă ar fi cazul. E înnebunit să cîştige, nu suportă să piardă! Nu se rezumă doar la a-şi spune «Vreau să cîştig!», el chiar face totul pentru a cîştiga, orice, absolut orice..."
Pancu - "E un profesionist desăvîrşit, degeaba se spun tot felul de lucruri despre el. Pancu le dă tuturor peste nas prin ceea ce face pe teren. Să-l judecăm numai pentru asta"
Superlativele Ligii 1 - "Sînmărtean e cel mai bun fotbalist român în acest moment. Sînt mulţi jucători de mare valoare, jos pălăria pentru ei! Dănciulescu, Wesley, a fost Spadacio, Cadu..."
Mihai Stoica - "Ca adversari, ne respectam. Apoi am lucrat împreună la Urziceni şi am devenit prieteni. E unul dintre cei mai mari conducători de club. Chiar dacă mai face declaraţii agresive, le face strategic"
Naţională - "E o presiune alimentată mereu artificial. După primul eşec sau semieşec începe scandalul. Ai un selecţioner, lasă-l, frate, să-şi facă treaba! La noi discuţiile apar cu mult timp înainte de ratarea unui obiectiv"
Pasiuni - "Îmi place enorm tenisul. Aş fi practicat acest sport. N-am putut, fiindcă e un sport costisitor, iar la Fălticeni, oraşul meu natal, nu erau nici terenuri, nici condiţii"
"Dubla" cu Steaua din UEFA, cea mai mare dezamăgire
Maftei n-a uitat de meciurile cu Steaua din sfertul de finală al Cupei UEFA, ediţia 2005-2006. Rapid a fost eliminată după 1-1 în Giuleşti şi 0-0 pe fostul "23 August". "Pot să trec fără probleme acest moment în dreptul celei mai mari dezamăgiri din cariera mea! Am ratat, la mustaţă, şi primăvara UCL cu Urziceni, dar nu se compară. Cine îşi mai aduce aminte acum că noi am jucat mai bine? Steaua a avut o repriză bună, prima din Giuleşti, iar celelalte trei ne-au aparţinut nouă. Ce ocazii am avut în retur! Buga a ratat cu poarta goală, Neşu a respins providenţial în faţa lui Emil Dică", şi-a adus aminte stoperul de 30 de ani.
