FOTBAL  »  Superliga  »  STEAUA - SPORTUL, DUMINICĂ, 21:30, DIGISPORT 1 ŞI LIVETEXT PE GSP.RO ŞI M.GSP.RO

Suporterii Stelei îl vor, el e deschis pentru discuţii » Grigoraş cere clauză în faţa lui Gigi!

Grigoraș e hotărît să nu
vină la Steaua dacă nu
are garanția că-și poate
face meseria
Grigoraș e hotărît să nu vină la Steaua dacă nu are garanția că-și poate face meseria

Articol de - Publicat sambata, 07 aprilie 2012 00:00 / Actualizat vineri, 06 aprilie 2012 20:39

"Principalul" gorjenilor e dispus să preia Steaua la vară cu o condiţie: să aibă o clauză financiară mare prin care să fie despăgubit dacă va fi dat afară de Gigi Becali


Grigoraş e tot mai aproape de Steaua. Chiar dacă mai sînt 6 săptămîni pînă se va termina actualul sezon, tot mai multe lucruri indică faptul că tehnicianul celor de la Pandurii e cel care are cele mai mari şanse să-i succeadă lui Stoichiţă pe banca roş-albaştrilor.
Tocmai pentru că i-au parvenit semnale că Gigi Becali îl doreşte, dar şi după ce a văzut valul de simpatie pe care suporterii Stelei ce au format galeria echipei la Tg. Jiu, sîmbăta trecută, l-au creat la adresa lui, Grigoraş ia şi el tot mai în serios varianta să meargă în Ghencea.

Chiar a purtat discuţii cu cei mai apropiaţi oameni ai săi în ultimele zile şi le-a destăinuit faptul că ar fi dispus să accepte propunerea Stelei. "Am deja peste 10 ani petrecuţi la echipe mici, e timpul pentru o provocare mai mare" e argumentul său. Totuşi, Grigoraş le-a dezvăluit prietenilor clauza pe care o doreşte în contractul cu Steaua, clauză fără de care nu va accepta niciodată să meargă în Ghencea: despăgubire de minimum 500.000 de euro dacă va fi dat afară în mod nejustificat, nu din cauza neîndeplinirii obiectivului, cum a fost cazul cu Ilie Stan.

Grigoraş le-a dezvăluit apropiaţilor şi de ce ar avea nevoie de o astfel de clauză: "Practic, m-aş putea prezenta în vestiar, în faţa jucătorilor, spunîndu-le că eu voi decide tot pentru că sînt apărat de această clauză. În acest mod i-aş putea cîştiga şi ar putea vedea în antrenor singura persoană care ia deciziile ce privesc lotul, primul 11, schimbările. Eu nu voi executa ordinele patronului, iar dacă va dori să treacă peste mine, va trebui să mă dea afară şi să mă plătească!".


Cariera de antrenor a lui Grigoraş
Perioada Echipa
2000-2002 Farul Constanţa
2002-2003 FC Oneşti
2003-2004 Petrolul Moineşti
2004-2005 Farul Constanţa
2006-2009 Oţelul Galaţi
2009-2010 Poli Iaşi
2010-? Pandurii Tg. Jiu

Ce performanţe are
1. O finală de Cupă cu Farul. În sezonul 2004-2005 a disputat cu Farul ultimul act al Cupei României, după ce le-a eliminat pe CFR Cluj, Oţelul şi U Craiova. În finală, Grigoraş a pierdut în faţa lui Dinamo, scor 0-1, într-un meci arbitrat de francezul Laurent Duhamel.
2. A cîştigat UEFA Intertoto. În sezonul 2007-2008, s-a calificat în Cupa UEFA după ce s-a impus în Cupa UEFA Intertoto. În finală a eliminat-o pe Trabzonspor cu o dublă victorie, 2-1 şi 2-1.

Dorinel a avut clauză şi a luat banii
În toamna lui 2008, Gigi Becali l-a numit antrenor pe Munteanu, care a renunţat la acea vreme la colaborarea pe care o avea cu U Cluj. Condiţia lui Dorinel pentru a veni în Ghencea a fost însă o clauză prin care să fie despăgubit cu un sfert de milion de euro dacă va fi dat afară. Gigi a renunţat la el după o lună şi jumătate, iar Dorinel a apelat la comisii pentru a-şi primi banii şi, pînă la urmă, a încasat cei 250.000 de euro.

Cel mai experimentat din Liga 1
În momentul de faţă, Grigoraş e tehnicianul cu cele mai multe jocuri disputate ca antrenor în Liga 1. Are fix de două ori mai multe jocuri decît actualul "principal" al Stelei, Mihai Stoichiţă.

Antrenor Meciuri ca antrenor
1. P. Grigoraş 264
2. M. Rednic 219
3. O. Sabău 205
4. G. Mulţescu 196
5. R. Lucescu 167
6. M. Stoichiţă 132


"Eu m-am împăcat cu Gigi Becali, vorbim, însă eu voi mai antrena Steaua doar dacă voi avea putere maximă în club, dacă voi fi manager general, altfel, nu! Nu mai fac greşeli, gata, mi-a ajuns!"
Gheorghe Hagi

"Ilie Stan nu are de ce să se plîngă pentru că atunci cînd a venit să-l instalez, mai întîi l-am întrebat: «Ştii cine sînt, ştii cum lucrez, ştii că mă bag la echipă. Accepţi?». A zis «da», deci ştia de la început ce îl aşteaptă"
Gigi Becali, patron Steaua

"Poate că o să-mi vină şi mie rîndul să merg la Steaua, dacă voi fi lăsat să antrenez. Poate se mai schimbă şi lucrurile pe acolo şi antrenorii vor fi lăsaţi să lucreze ceea ce ştiu"
Petre Grigoraş, după meciul direct Pandurii - Steaua 1-0

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”


Comentarii (65)
spivak
spivak  •  08 Aprilie 2012, 10:55

Mulţumim, nea Gigi! Cu tine ЦСКА va rămâne mereu acolo unde îi e locul: de la 4 în jos.

alucian75
alucian75  •  07 Aprilie 2012, 17:55

AU mai fost si altii cu contracte interesante. Va aduceti aminte cum erau trimisi pe la echipa a 2-a?

newentry
newentry  •  07 Aprilie 2012, 17:10

Voi il transferati la Steaua in fiecare weekend???))) poate citeste si Gigi.

Vezi toate comentariile (65)
Comentează
Close