FOTBAL  »  Superliga  »  RAPID

Surdu, cel mai bun om al Rapidului în meciul cu Austria Viena, 2-1

Romeo Surdu nu a marcat, dar a fost cel mai bun om al giuleştenilor +2   FOTO
Romeo Surdu nu a marcat, dar a fost cel mai bun om al giuleştenilor

Articol de - Publicat miercuri, 29 iunie 2011 00:00 / Actualizat joi, 30 iunie 2011 10:17

Rapidul a cîştigat în faţa Austriei Viena, locul 3 în sezonul trecut, după un meci pe care l-au controlat de la cap la coadă, deşi în primul 11 s-au regăsit 7 noutăţi.

Cu austriecii, Răzvan Lucescu a schimbat primul "11" faţă de meciul cu Maccabi Haifa, trimiţînd pe teren 6 jucători noi. Astfel, printre titulari s-au aflat 7 dintre achiziţiile din această vară: Creţu, Oros, Burcă, Alexa, Apostol, Deac şi Surdu. A lipsit doar Teixeira, accidentat.

AICI GOLURILE DIN RAPID - AUSTRIA VIENA 2-1

Lipsa de omogenitate nu s-a simţit deloc. Ba din contră, Rapid a făcut o primă repriză foarte bună, deschizînd scorul după 13 minute, cînd Deac l-a lobat pe portarul austriac. Apoi, Grigorie, Alexa şi Surdu, de două ori, puteau marca şi ei, însă portarul advers s-a opus. Austriecii le-au pus probleme doar 5 minute, la jumătatea reprizei. Coman s-a remarcat însă, scoţînd un gol ca şi făcut după o eroare a lui Burcă.

La pauză, Lucescu jr. a efectuat 7 schimbări, trimiţînd pe teren vechea garnitură. Nici aceasta nu a rămas mai prejos şi, chiar dacă fazele de poartă s-au rărit, în minutul 58 Sburlea a dublat avantajul Rapidului cu o lovitură de cap, din centrarea lui Roman. Răzvan a cerut posesie, iar vienezii nu s-au mai apropiat de poarta lui Straton, intrat pe teren la pauză. Alb-vişiniii au fost aproape de gol prin Pancu, dar "ghiulelele" lui de la distanţă au fost respinse în corner.

Pe final, austriecii au redus din diferenţă, cu un şut de la 25 de metri, însă Răzvan are motive să fie bucuros, echipa sa nu arată deloc rău, deşi nu a ajuns nici la jumătatea perioadei de pregătire, asta şi datorită transferurilor din această vară. Nou-veniţii s-au obişnuit repede cu "Farmecul vieţii" şi au adus cu ei un nou suflu.

A revenit Pancu

Daniel Pancu a evoluat ieri pentru prima oară în această vară. Nefiind complet refăcut după ruptura musculară suferită în finalul sezonului trecut, acesta a bifat doar 29 de minute, dar putea înscrie, avînd două şuturi bune de la distanţă, scoase din vinclu de portar. Atacantul rapidist a decis să rămînă în cantonament pînă la final şi se va întoarce în ţară în această seară, cu echipa. Mîine dimineaţă trebuie să se prezinte la Tribunalul din Iaşi pentru procesul în care e acuzat că a condus sub influenţa băuturilor alcoolice.

Cum au jucat achiziţiile:

V. Creţu - 85 de minute

A prins curaj şi a început să joace din ce în ce mai bine. Se achită bine de sarcinile defensivei, dar nu prea-şi ajută ofensiva, aşa cum procedează Rui Duarte. Absenţa portughezului se simte în angrenajul echipei.

Burcă - 45 de minute

Evoluţia sa a fost puţin mai slabă decît în meciul cu Maccabi Haifa, a ezitat de două ori şi asta putea să-i coste pe alb-vişinii.

Oros - 72 de minute

A demonstrat că la nevoie se poate conta pe el, a colaborat bine cu Burcă, în prima repriză, şi cu  Marcos, în partea secundă. Nu s-a complicat deloc şi a respins multe baloane.

Alexa - 45 de minute

A închis bine jocul, recuperînd multe mingi. A apărut şi la finalizare, fiind aproape de a marca cu călcîul, după un corner executat de Grigorie.

I. Apostol - 45 de minute

Nu a prins o zi bună. Spre deosebire de meciul cu Maccabi, a greşit multe pase. A încercat multe, dar nu i-au ieşit.

Deac - 61 de minute

S-a remarcat doar cu execuţia cu sînge rece de la gol, cînd l-a lobat pe portar. Nu s-a înţeles prea bine cu colegii săi, a încercat cîteva acţiuni pe cont propriu, dar a fost deposedat.

Surdu - 45 de minute

Fostul stelist a fost de departe cel mai bun jucător al Rapidului atît timp cît a stat pe teren. S-a demarcat în permanenţă, a făcut pressing, reuşind şi să recupereze multe baloane. A pasat decisiv la golul lui Deac şi a ratat două ocazii, o dată nimerind bara porţii.

Inbox:

- Mircea Lucescu a ajuns la stadion în minutul 15, a urmărit partida din tribună, iar la finalul meciului s-a întreţinut cu Răzvan. Antrenorul rapidist a rămas şi el să vadă meciul Şahtiorului cu Maccabi Haifa.

- În absenţa lui Marcos Antonio, care a fost rezervă, Dani Coman a purtat banderola de căpitan al Rapidului. Brazilianul a preluat-o la pauză, cînd a fost introdus pe teren.

- În continuare nerefăcut, Teixeira s-a antrenat 45 de minute pe un teren alăturat, sub supravegherea preparatorului fizic.

Rapid - Austria Viena 2-1

Au marcat pentru Rapid: Deac (13), Sburlea (58)

Rapid: D. Coman (C. Straton, 46) - V. Creţu (Martin, 85), Burcă (Marcos Antonio, 46), Oros (Dăescu, 72), Ezequias (Bozovici, 46) - I. Apostol (Herea, 46), Alexa (N. Grigore, 46), Grigorie (Al. Ioniţă, 61) - Deac (Pancu, 61), Cassio (Sburlea, 46), Surdu (M. Roman, 46)

Antrenor: Răzvan Lucecu

8 ocazii şi-a creat Rapidul ieri, dintre acestea 5 fiind în prima repriză

FCSB se întoarce oficial pe Ghencea! Mihai Stoica a făcut anunțul: „Da, sigur! Pe 6 iulie vom juca acolo”

FCSB poate pierde „un jucător excepțional” » Au început negocierile: „E diferență mare între ce solicită și ce e dispus Gigi să ofere!”


Comentarii (5)
filozoful
filozoful  •  30 Iunie 2011, 12:51
Postat de don_carbon pe 30 Iunie 2011, 05:04

bine bine , a dat si el 1 gol de paste si hai sa-i facem statuie ..

O fi dat la voi gol din an in Paste,normal,daca antrenorii i-ati schimbat lunar.Iar statuie sa-i faceti lu'Becali si MM ,la Belu, ca au reusit va va distruga clubul.........

panik
panik  •  30 Iunie 2011, 10:03

banderola la coman sper ca a fost doar ca in echipa erau numai jucatori noi, k altfel nu mi se pare normal sa fie el al doilea capitan.

claudiuhrituleac
claudiuhrituleac  •  30 Iunie 2011, 08:45

Doamne ajuta!!!

Vezi toate comentariile (5)
Comentează