FOTBAL  »  Superliga  »  FRF

Suspendat oficial

Articol de GSP - Publicat sambata, 04 iulie 2009 00:00

Comitetul de Urgenţă al FRF l-a eliberat din funcţie pe Florin Prunea pînă la finalizarea în instanţă a dosarului "Penescu"

Ieri, Comitetul de Urgenţă al FRF a pus în aplicare decizia de suspendare a lui Florin Prunea din funcţia de director de relaţii internaţionale, luată pe 22 iunie de Comitetul Executiv. Fostul portar al echipei naţionale nu va mai ocupa această poziţie în organigrama FRF pînă la finalizarea dosarului "Penescu". "Da, domnul Prunea a fost suspendat", au confirmat doi dintre membrii Comitetului de Urgenţă, Patriţiu Abrudan şi Dumitru Dragomir, care s-au consultat telefonic şi cu Mircea Sandu în luarea deciziei.

Lupescu a preluat atribuţiile
Hotărîrea a fost confirmată şi de preşedintele FRF, Mircea Sandu. "Conform codului muncii, Prunea a fost suspendat pînă cînd se va finaliza totul. Dacă va fi găsit nevinovat, el va putea reveni la FRF. Nu vom angaja pe altcineva, atribuţiile vor fi preluate temporar de Ionuţ Lupescu", a spus şeful FRF. "Prunea nu trebuie să fie supărat, eu cred că el îşi va dovedi nevinovăţia în instanţă, am văzut rechizitoriul şi probele mi se par foarte subţiri!", a concluzionat Naşu'. "Nu ştiu nimic, nici că aş fi fost suspendat, nici că a fost vreun Comitet de Urgenţă", a spus Prunea. De altfel, acesta a depus la Tribunalul Piteşti o cerere de ridicare a interdicţiilor impuse de DNA, care se va judeca săptămîna viitoare.

Augustus şi-a vizitat tatăl
Fostul şef al CCA, Gheorghe Constantin, a avut parte ieri de o mică surpriză. Fiul său, Augustus, l-a vizitat la penitenciarul Colibaşi. După ce a fost nevoit să aştepte 45 de minute, acesta a mers la tatăl său, însă nu a vrut să declare nimic în legătură cu vizita lui. Deşi familia Penescu îşi anunţase vizita la Cornel Penescu, aceştia au amînat-o pentru săptămîna viitoare. (Cristi Marinescu)

Citește și:
Ce poți face în Mexic cu „incredibila” sumă de 1,3 lei? » Surpriză totală la aterizare, după ce am călătorit în avion cu naționala Tunisiei!
Campionatul Mondial de Fotbal 2026

Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America

Ce au remarcat nemții la noile Dacia: „De la «căruța Carpaților», la...”
Noutati auto
Ce au remarcat nemții la noile Dacia: „De la «căruța Carpaților», la...”
De necrezut unde ar putea ajunge Murgia, la un an de când Dinamo, Rapid și FCSB se băteau pe el!
Liga 2

Retailer român, falimentat de tarifele și războiul lui Trump
Profit.ro
Retailer român, falimentat de tarifele și războiul lui Trump
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America

Ce poți face în Mexic cu „incredibila” sumă de 1,3 lei? » Surpriză totală la aterizare, după ce am călătorit în avion cu naționala Tunisiei!

Comentarii (1)
 •  04 Iulie 2009, 11:30

PRUNEA laaa puscarieee / la puscarieeeeeeeeeee Urmeaza si inlocuitorul lui prunea (Lupescu apoi capul mafiei, Sandu) DOAMNE AJUTA !!! MULTA SANATATE SI BUCURIE celor de la DNA care mai aplica legea intr-o tara unde MAFIA conduce.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează