FOTBAL  »  Superliga  »  ASTRA - CRAIOVA 2-2

Ţicleanu: "Astra ne-a pus mai multe probleme decît Steaua, CFR sau Poli"

Articol de GSP - Publicat sambata, 21 august 2010 00:00

Tehnicianul echipei Universitatea Craiova, Aurel Ţicleanu, a declarat, sâmbătă, după remiza cu Astra, scor 2-2, că formaţia ploieşteană a fost pentru jucătorii săi o adversară mai dificilă decât Steaua, CFR Cluj sau Poli Timişoara.

"Mi s-a părut un joc bun între două echipe în foame de puncte. Am fost aproape de victorie, dar până la urmă punctul este unul bun pentru noi pentru că revenim prima dată în joc în acest campionat după ce suntem conduşi.

Acesta este un semn că echipa începe să se închege şi începem să avem caracter. Chiar dacă nu este mulţumitor, este un punct muncit, iar importanţa lui o s-o vedem la finalul campionatului, nu acum. Avem potenţial, avem forţă, dar şi slăbiciuni. Astra ne-a pus mai multe probleme decât Steaua, CFR sau Poli. Cred că ambele echipe au avut de suferit din cauza calităţii gazonului", a spus Ţicleanu, conform Mediafax.

Citește și:
Bernadette Szocs a incendiat „Insula milionarilor”, după frustrarea trăită în Suedia
Altele
Bernadette Szocs a incendiat „Insula milionarilor”, după frustrarea trăită în Suedia
Milionarul român, „colac de salvare” pentru clubul din Superliga » A pus 320 de milioane de euro pe masă pentru o afacere istorică
Superliga
Milionarul român, „colac de salvare” pentru clubul din Superliga » A pus 320 de milioane de euro pe masă pentru o afacere istorică
Zile decisive pentru „tricolorul” care a refuzat Franța și Ucraina » N-a fost convins nici cu un milion de euro pe an!
Stranieri
Zile decisive pentru „tricolorul” care a refuzat Franța și Ucraina » N-a fost convins nici cu un milion de euro pe an!
Scene incredibile în Cupa României Betano: apucat de gură în timpul meciului!
Cupa Romaniei
Scene incredibile în Cupa României Betano: apucat de gură în timpul meciului!
EXCLUSIV Mesaj Jumbo către România după scăderea afacerilor
Profit.ro
EXCLUSIV Mesaj Jumbo către România după scăderea afacerilor
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Rusoaica Maria Sharapova, imagini needitate din vacanță! A ales destinația favorită a românilor

David Popovici, intervievat de un mare rival și amic: „Ar fi egoist să încerc să-mi scriu numele în istorie și atât. Vreau să fiu mai mult”


Comentarii (16)
azcan
azcan  •  22 August 2010, 12:14

Am mai spus-o si mai spun echipele cu traditie sau mari (cum le catalogati voi)joaca mai relaxat pentru ca isi inchipuie ca sunt usoare meciurile cu echipele mici(?).Acestea joaca mai concentrat si mai imprevizibil. Exemplu CFR.

marin2
marin2  •  22 August 2010, 09:56

Ticleanu ma intreb daca ai jucat fotbal vreodata . Probabil era teatru sau cine stie ce alta activitate . Nu seamana un meci cu altul , iti spune ceva? Daca echipele ar juca la fel meci de meci nu ar mai fi surprize toata lumea ar cistiga la pariuri pe cind asa se mai aranjeaza cite o disputa bate o echipa cu 5-3 si cistiga smecherii o groaza de bani la pariuri legale , alta bate cu 3-0 si isi face plinul o alta e condusa la pauza dar cealalta recidivista revine si bate .

0warchild0
0warchild0  •  22 August 2010, 02:53

pacat de echipa,craiova nu are voie sa fie sub locul 5 la c palmares are,numai ca nu joaca palmaresu`

Vezi toate comentariile (16)
Comentează