FOTBAL  »  Superliga  »  NAE MANEA

Toate generaţiile de rapidişti îl plîng: "Nea Nae ne-a fost ca un tată! O să ne lipsească rîsul tău!"

Articol de - Publicat miercuri, 17 decembrie 2014 00:00 / Actualizat marti, 16 decembrie 2014 21:31

Înmormîntarea fostei glorii a Rapidului va avea loc mîine, în jurul prînzului, la cimitirul Străuleşti 2. Înainte, cortegiul va opri pentru cîteva minute şi în faţa stadionului Giuleşti.

De ieri la prînz a început pelerinajul la sicriul idolului din Giuleşti, Nicolae Manea, decedat în zorii zilei de luni. Constantin Zotta a fost primul din lumea fotbalului care a ajuns la Biserica Sf. Parascheva.

L-a urmat Vali Ioniţă, team managerul "naţionalei" de fotbal în sală, cel care a supravieţuit unui cancer de ficat: "Păcat! Era un om aşa de vesel. Nu înţeleg cum de a descoperit aşa tîrziu boala asta!".

Apoi au început să curgă prieteni, rude, vecini, foşti colegi de echipă, adversari: Ioan Goanţă, Ion Manu, Marian Ioniţă, Mihai Zaharia, Ţeţe Moraru. Ştefan Popa, fostul coechipier al lui Manea, îşi aminteşte, zîmbind, cu ochii în lacrimi: "Acum şase luni am făcut un infarct. A venit Nae la spital, am rîs. I-am şi zis, «Nae, opreşte-te, că nu m-a omorît infarctul, dar o să mor de rîs!». Aşa era el".

"Cine e Moraru ăsta, să-şi bată joc de Nae?!"
Culae Lupescu e cel mai pornit: "Cine e Moraru asta, să-l dea el afară pe Nae Manea, cel mai bun fotbalist pe care l-a avut Giuleştiul?! I-aş da cu ceva în cap, l-aş lua la pietre!". Dănuţ Perjă a adus o coroană din partea Rapidului: "Manea merită mai mult, sper să i se dea unei peluze din Giuleşti numele său".

Cu un autocar, tot staff-ul Chiajnei, Şumudică, Ion Dumitru, Costel Orac, Laurenţiu Diniţă, a venit să aprindă o lumînare. Pe o coroană scrie "O să ne lipsească rîsul tău!". De asta îşi amintesc şi povestesc toţi, de glumele şi rîsul lui Manea, legenda siameză cu Rapidul.

Emoţionant! Două poveşti neştiute cu Nae Manea » Cum l-a luat Steaua, de ce nu s-a dus la Juventus: "O să-mi cînte vreodată «Nae Manea fă-ne un gol», ca pe Giuleşti?!"

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (3)
andrei.f
andrei.f  •  18 Decembrie 2014, 21:05

Săracu Manea a murit din clipa în care a fost dat afară de la RAPID !

dicon
dicon  •  17 Decembrie 2014, 18:24

A fost un rapidist "frumos".Dumnezeu sa-l odihneasca! Doamne,ce echipe bune s-au dus "dincolo"!...Sunt prea putini cei de acum care ar putea sa ajunga,la un moment dat,la valoarea lor.

cristinaco71
cristinaco71  •  17 Decembrie 2014, 12:30

Dumnezeu sa-L odihneasca in pace! Condoleante familiei si Rapiduletului!!!

Vezi toate comentariile (3)
Comentează