FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

Tot mai "subţiri"! » Criza financiară din Ştefan cel Mare a făcut încă două victime sonore

Bălgrădean și Rus sînt nevoiți să își găsească noi echipe
Bălgrădean și Rus sînt nevoiți să își găsească noi echipe

Articol de - Publicat marti, 22 iulie 2014 00:00 / Actualizat luni, 21 iulie 2014 23:20

Bălgrădean şi Rus n-au acceptat să-şi micşoreze salariile, iar conducerea i-a lăsat să plece liberi.

Dinamo n-a reuşit să-i vîndă în acest mercato pe Cristian Bălgrădean, 26 de ani, şi pe Laurenţiu Rus, 29 de ani, aşa că a scăpat de amîndoi. Liber, fără nici un ban! În insolvenţă şi dorind să diminueze plafonul salarial la maximum 5.000 de euro pe lună, ieri, în zi de meci!, cu Chiajna, şefii au ajuns la un acord cu cei doi titulari pentru a încheia colaborarea.

Inginerii financiare
De ce s-a ajuns la divorţ? Să parcurgem fiecare caz în parte. Rus, 29 de ani, mai avea două sezoane de jucat în alb-roşu. Şefii au vrut din iarnă să-l transfere, însă Stoican a insistat, ca şi-n această vară, de altfel, ca fundaşul dreapta să continue. Antrenorul i-a dat şi banderola de căpitan, însă conducerea n-a ajuns la un acord financiar cu fotbalistul.

Mai exact, el avea, din acest sezon, 7.000 de euro pe lună, plus bonusuri de meci, 500 de euro la fiecare apariţie pe teren, indiferent de rezultat, şi 300 de euro de punct. Şefii i-au propus: îşi păstrează salariul de anul trecut, 6.000 de euro pe lună, şi ia 500 de euro la victorie.

Laurenţiu a făcut nişte calcule - pierdea 12.000 de euro doar din salariu -, n-a mai dorit să continue, aşa că ieri s-a ajuns la un acord privind rezilierea. Se anticipase decizia: căpitanul n-a fost prezent, vineri, la prezentarea noului echipament, şi n-a stat duminică noaptea în cantonament!

Cel mai bine plătit "cîine roşu"
Bălgrădean, 26 de ani, a încercat constant să-şi găsească un angajament în străinătate, însă a ratat tot în ultimii doi ani. Salariul şi bonusurile îi aduceau un venit lunar de 12.500 de euro pe lună, fiind cel mai bine plătit fotbalist al echipei.

Şefii i-au sugerat diminuarea contractului, portarul n-a fost de acord, mai ales că a intrat în ultimul sezon al înţelegerii cu Dinamo. Clubul voia un milion de euro pe jucător la începutul lui 2014, în urmă cu două săptămîni îl ceda şi pe 100.000 de euro, cum a anunţat Gazeta. Şefii au calculat şi au ajuns la concluzia că Bălgrădean costă gruparea mai mulţi bani decît suma ce-ar mai putea fi obţinută pe el, aşa că s-a ajuns la reziliere.

Craiova stă la pîndă
Contactaţi telefonic, jucătorii au evitat să discute despre situaţii. CS Universitatea ia în calcul aducerea unuia dintre cei doi în Bănie, în special Rus fiind cel vizat. Doar că Laurenţiu depinde de negocierile care se vor mai purta cu un alt ex-dinamovist, Srgian Luchin, dorit şi de Steaua.

7 achiziţii a făcut Dinamo în această vară: Marc şi Miranda, ambii ex-Corona, Gavrilă, ex-Oţelul, Anghelina, ex-FC Olt, Cordoş, ex-FC Vaslui, M. Ioniţă, ex-Chiajna, Lemac, ex-Olimpia

2 goluri şi 6 pase decisive a reuşit Rus în sezonul precedent, în 34 de meciuri

146 de partide şi 8 goluri are Rusîn tricoul lui Dinamo, în 5 ani petrecuţi în Ştefan cel Mare

30 de goluri în 30 de meciuri a încasat Bălgrădean ediţia trecută

"Rus şi Bălgrădean au vrut să plece încă de la începutul verii. N-am avut cum să ne opunem. Am încercat diverse soluţii. Nimic! Ziceau că vor să plece în străinătate. Dacă e acum vreo ofertă pentru Rus, o ofertă clară, concretă, mă sinucid!" (Constantin Anghelache, preşedinte Dinamo)

"N-am cunoştinţă de aceste rezilieri. Vom analiza dacă pierderea drepturilor federative ale celor doi, bunuri ale societăţii, reprezintă un prejudiciu adus clubului sau nu" (Andrei Dascăl, administrator judiciar Dinamo)

"Nu mai e mult şi Dinamo poate ajunge în situaţia Rapidului!" (Dănuţ Lupu)

Cum arată "11"-le standard al lui Dinamo
T. Marc - Fai, Ad. Popa II, Durimel, St. Filip - Bărboianu, Boubacar, Elton - C. Matei, Bilinski, V. Lazăr

ALTE ŞTIRI DESPRE DINAMO:

Oamenii fostei conduceri
Rus şi Bălgrădean erau printre cei mai vechi jucători din actualul lot. Primul a venit în 2009 în Ştefan cel Mare, al doilea în 2010. Amîndoi au fost aduşi prin relaţia de prietenie ce exista între Cristi Borcea şi Marius Vizer. Şi Nicolae Badea îi aprecia pe cei doi fotbalişti.

A dispărut jumătate de echipă
Nu doar că Dinamo a intrat în insolvenţă, dar, peste vară, Stoican a pierdut jumătate dintre titulari, plus unul dintre liderii vestiarului, Cătălin Munteanu, plecat la FC Braşov. Pe lîngă Bălgrădean şi Rus, Thicot şi-a reziliat şi el, săptămîna trecută, contractul, iar Dragoş Grigore a fost transferat la Toulouse pentru un milion de euro. Iar lui Ţucudean, ajuns între timp la Charlton, i-a expirat împrumutul şi a revenit în proprietatea lui Standard. Au mai plecat Asanovici şi Cioinac!

BOOM economic într-un oraș din România » Investiție de 650 de milioane de euro: fabrica de anvelope se mută din Rusia

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”


Comentarii (14)
alin76
alin76  •  22 Iulie 2014, 18:31
Postat de unico_biancorossi pe 22 Iulie 2014, 15:34

nu e problema ta. dar, daca tot ti-ai permis sa vii neinvitat, sa iti pun fularul albrosu la gat si sa strigam amandoi : HAI DINAMO !

Bafta cu new dinamo

unico_biancorossi
unico_biancorossi  •  22 Iulie 2014, 15:34
Postat de tbone pe 22 Iulie 2014, 12:04

da da doar ca ati jucat contra Chiajnei in principiu care abia a scapat de retrogradare anu trecut ...

nu e problema ta. dar, daca tot ti-ai permis sa vii neinvitat, sa iti pun fularul albrosu la gat si sa strigam amandoi : HAI DINAMO !

tbone
tbone  •  22 Iulie 2014, 12:04
Postat de unico_biancorossi pe 22 Iulie 2014, 10:22

varianta reala : dupa cum s-a putu observa si din transmisia live, meciul a fost foarte bun, alert, rapid, cu faze de poarta alternante, ocazii si goluri. dupa un inceput mai modest, dinamo a preluat rapid fraiele jocului, a impins modulul 3-4-3 printr-un mai judicios 4-4-2, dincolo de centrul terenului, a egalat si chiar a ratat inca 2 ocazii pana la pauza. si gazdele au ratat o mare ocazie. dupa pauza, dinamo a anihilat complet echipa gazda, a preluat conducerea printr-o actiune personala de mare frumusete, apoi s-a distrat cu gazdele.scroul final este corect, dar destul de mic, dinamo ratand nonsalant, din toate pozitiile, inclusiv cu bara.

da da doar ca ati jucat contra Chiajnei in principiu care abia a scapat de retrogradare anu trecut ...

Vezi toate comentariile (14)
Comentează