FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

Tot "Old Dinamo" » În ciuda numeroaselor transferuri, "cîinii" se vor baza în retur tot pe "vechea gardă"

Articol de , - Publicat duminica, 15 februarie 2015 00:00 / Actualizat sambata, 14 februarie 2015 20:14

"Cîinii" au transferat în această iarnă 11 fotbalişti, dar Teja se va baza tot pe "vechea gardă". Doar patru jucători dintre cei noi au reuşit să-şi facă loc în primul "11"

Daniel Stanciu a primit ordin clar de la patronul Negoiţă ca echipa să termine pe podium la sfîrşitul sezonului, avînd în vedere numărul mare de transferuri făcute în această iarnă, majoritatea cu salarii mari, în total 11 jucători. Deşi au sosit mulţi fotbalişti noi, doar patru dintre aceştia au reuşit să îl impresioneze pe Teja în meciurile de pregătire din Turcia şi Spania şi astfel să îşi facă loc în primul "11".

O singură noutate în apărare
Între buturile porţii, Teja va merge tot pe mîna lui Traian Marc, 31 de ani, avînd în vedere că revenitul Naumovski s-a accidentat pentru mai mult timp. Linia de fund a apărării va conţine trei dintre vechii jucători ai "cîinilor".

Ştefan Bărboianu, 26 de ani, a revenit la postul său de bază, cel de fundaş dreapta, deşi Stoican l-a folosit ca mijlocaş în mandatul său. Lîngă Fane, în axul central, nou în schemă este fostul căpitan al Braşovului, Ricardo Machado, 26 de ani. Acesta va face cuplu cu francezul Durimel, 26 de ani. Flancul stîng al apărării va fi apărat în continuare apărat de Steliano Filip, 20 de ani, jucător de "naţională", în care conducătorii din Ştefan cel Mare îşi pun mari speranţe pentru un viitor transfer în străinătate.

Nehotărît la mijloc
Pentru postul de închizător au fost aduse trei nume noi: fostul rapidist Nicolae Grigore, 31 de ani, Marian Cristescu, 29 de ani, şi Hatem Elhamed, 23 de ani. În ciuda numelor noi, tot Boubacar va fi titular, secondat de Cristescu.
Fostul mijlocaş giurgiuvean nu a avut evoluţii foarte apreciate în amicale, dar a reuşit totuşi să îi ia faţa lui Elhamed. Grigore suferă în acest moment de nişte probleme medicale mai vechi, la spate, care l-au scos, cel puţin pentru moment, din circuitul echipei.

Atac de cinci stele
Linia de trei mijlocaşi ofensivi arată, cel puţin pe hîrtie, senzaţional! Pe dreapta va evolua căpitanul din sezonul trecut, Valentin Lazăr, 25 de ani. Acesta i-a făcut loc în flancul stîng lui Gicu Grozav, 24 de ani. Din schemă mai lipseşte şi Cosmin Matei, care s-a accidentat grav la claviculă şi va lipsi de la antrenamente cinci săptămîni. În spatele vîrfului va fi Marius Alexe, 24 de ani, iar în avanposturi se va găsi căpitanul echipei, Marius Niculae, 33 de ani, revenit la Dinamo pentru a treia oară.

Echipa-tip: T. Marc - Bărboianu, MACHADO, Durimel, St. Filip - CRISTESCU, Boubacar - V. Lazăr, Alexe, G. GROZAV - M. NICULAE

Transferuri Dinamo iarna 2015
Jucător Post
Naumovski portar
Farnolle portar
Machado fundaş
Sergio Rodrigues fundaş
Bunoza fundaş
M. Cristescu mijlocaş
N. Grigore mijlocaş
Elhamed mijlocaş
Grozav atacant
M. Niculae atacant
Henrique atacant

"Săgeată" peste toţi
Veteranul din lotul "cîinilor", Marius Niculae, a marcat 92 de goluri în 208 meciuri de Liga 1, în toată cariera sa. Astfel, Niculae are mai multe goluri decît toată linia mediană ofensivă, formată din Lazăr, 10 goluri, Alexe, 36 de goluri, şi Grozav, 18. Făcînd un calcul simplu, se poate observa că Săgeată are cu 28 de goluri mai mult.

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (74)
dinamo100
dinamo100  •  16 Februarie 2015, 11:17

E foarte discutabil care poate fi "echipa tip" avand in vedere numeroasele transferuri, fara a putea sti care sunt cu adevarat jucatorii in forma. Zona mijlocasilor centrali mi se pare foarte slaba (Boubacar, Cristescu etc.), nu m-as mira sa-l vad iar pe Barboianu (!) jucand pe o astfel de pozitie. Orice e posibil. Degeaba ii pui in atac pe Niculae, Alexe si Grozav , daca nu ai in spatele lor niste mijlocasi de valoare, iar Dinamo nu-i are. Lazar si C. Matei sunt bunicei din cand in cand, dar nu sunt jucatori de regularitate, travaliu si viziune asupra jocului. O sa radeti, dar un jucator ca Osmane e mai necesar decat oricand, cu toate "bubele" lui.

antispy
antispy  •  16 Februarie 2015, 09:49
Postat de luker pe 16 Februarie 2015, 05:23

Fai in locul lui Barboianu, Nedelcearu in locul lui Durimel, Serginho in locul lui Filip. Alexe iese din schema pentru moment, centru joaca Niculae si Billinski. Deci echipa tip ar fi cam asta: MARC / FAI, MACHADO, NEDELCEARU, SERGINHO / BOUBACAR, FILIP / LAZAR, GROZAV, NICULAE / BILLINSKI

Iti dai seama ca aberezi cu Filip si Nicuale acolo, nu? Asta ar fi echipa tip pe care ti-ai dori-o tu...

luker
luker  •  16 Februarie 2015, 05:23

Fai in locul lui Barboianu, Nedelcearu in locul lui Durimel, Serginho in locul lui Filip. Alexe iese din schema pentru moment, centru joaca Niculae si Billinski. Deci echipa tip ar fi cam asta: MARC / FAI, MACHADO, NEDELCEARU, SERGINHO / BOUBACAR, FILIP / LAZAR, GROZAV, NICULAE / BILLINSKI

Vezi toate comentariile (74)
Comentează