FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

Mesajul Clubului Sportiv pentru fanii dinamoviști » Vești bune în privința reconstrucției stadionului

Articol de GSP - Publicat miercuri, 19 aprilie 2017 17:28

Clubul Sportiv Dinamo a emis astăzi un comunicat prin care a informat că termenul de predare a Stadionului din "Ștefan cel Mare" către Compania Națională de Investiții a fost prelungit până la finalul lunii aprilie.

Ajunși la capătul răbdării din cauza tergiversărilor din ultima perioadă, fanii dinamoviști au fost rugați de reprezentanții CS Dinamo să "își continue în mod civilizat" demersurile prin care susțin reconstrucția arenei.

"Conducerea clubului sportiv continuă demersurile de predare a stadionului către Compania Naţională de Investiţii (CNI), pentru realizarea proiectului, şi avem motive să credem că lucrurile se îndreaptă pe calea dorită de toată lumea. Termenul de răspuns în acest caz a fost amânat pentru finalul lunii aprilie.

Clubul Sportiv Dinamo Bucureşti face apel la calm şi îi roagă pe suporterii dinamovişti să-şi continue în mod civilizat acţiunile de susţinere a proiectului de modernizare a stadionului central din cadrul Complexului Dinamo", se arată în comunicatul emis de Clubul Sportiv Dinamo prin intermediul paginii oficiale de facebook. 

  • Stadionul Dinamo, alături de Stadioanele Arcul de Triumf, Ghencea și Giulești, se află în program de reconstrucție în vederea organizării EURO 2020

Citește și:

„Vești bune! Rangers îl dă afară pe Ianis Hagi” » Transferul „Prințului” din Scoția este în prim-plan în presa internațională
Campionate
„Vești bune! Rangers îl dă afară pe Ianis Hagi” » Transferul „Prințului” din Scoția este în prim-plan în presa internațională
Răzvan Lucescu l-a antrenat pe Mitriță și știe de ce nu a fost convocat în lotul pentru Euro
Nationala
Răzvan Lucescu l-a antrenat pe Mitriță și știe de ce nu a fost convocat în lotul pentru Euro
„Vă spun secretul, chiar dacă o să mă certe” » Cum s-a salvat Botoșani de la retrogradare, dezvăluirea lui Florescu: „Magia sunt micii cu muștar și pâine”
Superliga
„Vă spun secretul, chiar dacă o să mă certe” » Cum s-a salvat Botoșani de la retrogradare, dezvăluirea lui Florescu: „Magia sunt micii cu muștar și pâine”

Mihaela Buzărnescu, fără rezerve la Open GSP: „O singură colegă mi-a dat un mesaj, în tenis trebuie să te păzești de dezamăgiri”

„Există prietenie în tenis?” » Sorana Cîrstea, răspuns tranșant: „Am o poveste care va face deliciul, că e cu Simona Halep”


Comentarii (4)
ticbis
ticbis  •  19 Aprilie 2017, 21:25

Dupa cum suna comunicatul, stadionul Dinamo n-are nicio sansa... Dar fanii dinamovisti sunt invatati de 10 ani sa sa se amageasca cu vorbe goale... Negoita i-a dresat si i-a anesteziat ca pe catelusi,,, astia chiar si acum cred inca in promisiunile patronului lor "salvatore della patria". Saracii, de 10 ani asteapta... si tot asteapta... Vai de cozonacul lor!

714777978647136
Adrian Vaduva  •  19 Aprilie 2017, 20:48

fac apel catre toti Dinamovistii, daca nu o sa avem stadion modern fara pista , sa nu mai mergem in viata noastra pe vre-un stadion din Romania si cu totii sa incercam sa ne stabilim in alta tara, nu avem ce cauta in aceasta tara ***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

randoom_._
randoom_._  •  19 Aprilie 2017, 20:12

cum naiba sa fie asta veste bune pentru rinamovisti. ca era poimaine termenul limita sau peste o saptamana,tot aia este. doar nu ester prost badea sa renunte la stadion.

Vezi toate comentariile (4)
Comentează