FOTBAL  »  Superliga  »  STEAUA

Un August în flăcări » Ghinion teribil pentru Rădoi în a doua sa lună de "oficiale"

Articol de GSP - Publicat joi, 25 iunie 2015 00:00

În decurs de 4 săptămîni, Steaua va juca împotriva tuturor echipelor din Liga 1 ce ne vor reprezenta în Europa, la care s-ar putea adăuga cele mai importante şi tari 3 jocuri înainte de accesul în grupele cupelor europene

Mirel Rădoi va respira aer tare încă de la începutul mandatului său la Steaua. Ieri, după ce s-a stabilit şi ţintarul noului campionat, fostul căpitan al echipei, ajuns acum antrenor principal, a aflat că luna august va fi una incredibilă pentru el şi pentru elevii săi.

Tragerea Ligii 1 a fost făcută în aşa fel încît, exclusiv în august, Steaua va întîlni în campionat toate celelalte formații pe care România le va avea în această vară în Europa, adică Astra, FC Botoşani şi ASA Tîrgu Mureş!

Acestor jocuri li se vor adăuga, mai întîi, marele derby cu eterna rivală, Dinamo, programat pe 8 august, dar şi alte două confruntări cu adversare care au ca obiectiv accesul în play-off: CSU Craiova şi Viitorul lui Hagi.

Bonus pentru internaționali: Ungaria și Grecia

Cum asta n-ar fi fost de ajuns, august va însemna pentru Steaua şi marea ei încercare de a ajunge în grupele Champions Legue. Dacă va trece de Trencin, atunci cu siguranţă va disputa nu doar turul 3 preliminar al Ligii, dar sigur şi un play-off, fie că va fi în C1, fie în Europa League.

Dificultatea programului e cu atît mai mare cu cît, de exemplu, la 3 zile după returul din eventualul tur 3 preliminar al Ligii, Steaua va juca împotriva lui Dinamo, iar înainte cu 3 sau 4 zile de prima manşă a play-off-ului se joacă "reeditarea" Supercupei cu ASA.

În total, 9 jocuri incendiare, la finalul cărora majoritatea elevilor lui Mirel nu vor avea timp de respiro. Dimpotrivă, vor merge la echipa naţională, pentru o "dublă" teribilă din preliminariile CE: pe 4 septembrie cu Ungaria, la Budapesta, iar pe 7 septembrie, la Bucureşti, împotriva Greciei.

9 șocuri în 30 de zile

1 august Liga 1 FC Botoşani - Steaua
4 august UCL Manşa a doua turul 3 preliminar
8 august Liga 1 Steaua - Dinamo
12 august Liga 1 Astra - Steaua
15 august Liga 1 Steaua - ASA Tg. Mureş
18 august UCL/EL Tur play-off
22 august Liga 1 CS U Craiova - Steaua
26 august UCL/EL Retur play-off
30 august Liga 1 Steaua - Viitorul

*meciurile europene vor exista dacă Steaua va trece de Trencin

40 de partidear putea juca Steaua în perioada 8 iulie - 19 decembrie: 23 în Liga 1, 12 în Europa, 1 în Supercupă, 3 în Cupa României şi încă unul în Cupa Ligii

58 de confruntărioficiale a disputat Steaua în sezonul trecut, record absolut pentru o echipă de club din România

FCSB se întoarce oficial pe Ghencea! Mihai Stoica a făcut anunțul: „Da, sigur! Pe 6 iulie vom juca acolo”

FCSB poate pierde „un jucător excepțional” » Au început negocierile: „E diferență mare între ce solicită și ce e dispus Gigi să ofere!”


Comentarii (4)
conasu_boeru
conasu_boeru  •  25 Iunie 2015, 18:29

Aici nu e vorba de steaua, ci de fcsb, ati uitat ?

conasu_boeru
conasu_boeru  •  25 Iunie 2015, 17:34

Echipele din preliminarii sunt echipe de mana a treia , pot sa le considere meciuri de pregatire ! Dar in meciurile de pregatire e foarte mult mister !

andyandrei2015
andyandrei2015  •  25 Iunie 2015, 15:05

hahah,steaua este si va ramane o forta !

Vezi toate comentariile (4)
Comentează