Articol de GSP - Publicat sambata, 02 aprilie 2022 11:00 / Actualizat sambata, 02 aprilie 2022 14:06
UTA Arad s-a impus fără drept de apel în fața celor de la Gaz Metan Mediaș, scor 4-0, într-o partidă din etapa #3 a play-out-ului Ligii 1.
Programul complet din play-out AICI!
UTA a pornit favorită certă în fața unei echipe fără speranțe, iar arădenii au deschis rapid conturile, la capătul primelor 10 minute de joc.
În urma unui carambol în careul oaspeților, Cardoso a profitat pentru a intra în posesia balonului și a introdus mingea în ațe, punctând pentru 1-0.
UTA și-a dublat avantajul un sfert de oră mai târziu, după ce pasa lui Vukcevici l-a găsit perfect pe Vorobjovas, care n-a avut milă de tânărul goalkeeper al vizitatorilor, mărind ecartul echipei sale.
UTA, recital la poarta Mediașului
Elevii lui Ionuț Badea au continuat recitalul la poarta lui Gaz Metan. Otele a fost atent și a profitat de o ieșire eronată a lui Bumbar, pentru a izbuti și golul al treilea al arădenilor.
UTA, cu avans liniștitor, a luat la țintă bara, Ubbink trimițând de la mare distanță direct în stâlpul din partea dreaptă a buturilor apărate de Bumbar.
În actul secund, arădenii au făcut un pas în spate, dar și așa, au reușit să puncteze din nou în poarta „găzarilor”. Vorobjovas a semnat dubla în minutul 74, grație unei execuții fără speranțe pentru Bumbar.
Clasament play-out după UTA - Gaz Metan 4-0
UTA Arad - Gaz Metan Mediaș 4-0
- Click AICI pentru statistici
- Au marcat: Cardoso 10, Vorobjovas 25, 74, Otele 30
- Vezi AICI VIDEO cu cele mai importante faze din meci
UTA Arad - Gaz Metan Mediaș, echipele de start:
UTA Arad: 33. Balauru l 15. Vukcevici, 21. Erico, 4. Benga, 55. Șliakov l 5. Vorobjovas, 19. Batha, 20. Ubbink l 26. Cardoso, 10. Miculescu, 17. Otele
Rezerve: 23. Baravykas, 2. C. Dima, 22. Patlagica, 97. Hrezdac, 9. Dangubici, 44. Mercioiu, 11. Laukzemis , 8. Fl. Matei, 1. Ailiesei
Absenți: Ongaro (accidentat)
Antrenor: Ionuț Badea
Gaz Metan Mediaș: 1. Bumbar l 27. Kanda, 14. Ed. Avram, 13. Mathaus, 98. Maxim l 8. Francisco, 34. D. Iancu l 11. Costea, 15. Gașpar, 23. Ursu l 5. Domșa
Rezerve: 99. Grosz, 2. Țala, 20. Covaci, 24. Câmpean
Absenți: Matricardi (incert)
Antrenor: Flavius Boroncoi
Stadion: „Francisc Neuman” (Arad)
Arbitru: Antonie Andrei (Bucureşti - Bucureşti) / A1: Lucaciu Doru Claudiu (Cluj-Napoca - Cluj) / A2: Soponar Răzvan Ionut (Baia Mare - Maramureş)
Clasament play-out
VIDEO Conferință de presă UTA Arad
Citește mai multe știri
Comeback neașteptat! Cristi Balaj semnează și va fi noul președinte al clubului din Superliga
Știm finala barajului de Conference League » Când și unde se va disputa